Linkuri accesibilitate

Negocieri la vîrf la Paris pentru combaterea organizației Statul Islamic


Vladimir Putin a discutat cu Barack Obama să fie redactate o listă cu organizațiile considerate teroriste în Siria și una cu cele legitime în opoziție față de guvern.

Lideri din lumea intreaga au discutat la Paris despre incalzirea globala, dar intrebarea imediata este ce au de gind sa faca pentru contracararea pericolului terorist? Despre care sint evolutiile notabile în relatarea corespondentului Europei Libere la Washington.

La Paris, oficialitati franceze si americane au spus ca bombardamentele rusesti din Siria vizeaza acum o directie mai constructiva decit la inceputul campaniei. Presedintele Putin a fost chiar mai optimist, sugerind ca exista o intelegere cu privire la directia acestui demers.

In ciuda faptului ca aviatia rusa țintește mai mult decit pina acum pozitii ISIS, administratia americana continua sa creada ca obiectivul numarul unu al Moscovei este sprijinirea lui Assad. Oficialitati fraceze s-au aratat insa mai optimiste sustinind ca lideri din lume s-ar putea intilni pina la sfirsitul anului pentru a discuta situatia din Siria. Putin a spus la conferinta sa de presa ca a discutat cu Barack Obama sa fie create o lista cu organizatii considerate teroriste in Siria si pe de alta parte, o lista cu cele legitime, in opozitie fata de regim.

Administratia americana continua sa ceara ca presedintele Assad sa paraseasca puterea. Doborirea avionului rusesc de catre Turcia, saptamina trecuta a ingreunat eforturile de a-l aduce pe Putin alaturi de coalitia anti-ISIS, admitind ca ar fi avut de gind sa o faca.

Seful executivului american a cerut Turciei si Rusiei sa diminueze tensiunea, antrenata de actul respectiv. In Statele Unite continua sa fie luate masuri de protectie impotriva terorismului, cea mai recenta vizind regimul de vize pentru tari care aveau facilitati de intrare.

La Londra, premierul David Cameron a declansat o dezbatere vizind participarea fortelor britanice la bombardamentele din Siria. Se anticipeaza ca Parlamentul va sprijini initiativa lui Cameron in ciuda rezervelor exprimate de liderul opozitiei.

XS
SM
MD
LG