Linkuri accesibilitate

Expoziția de fotografii „Lumea, așa cum o văd eu”


O manifestare prilejuită Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, cu participarea autorilor fotografiilor, a membrilor familiei și a altor susținători.

O expoziție de fotografii realizate de persoane cu dizabilități a fost inaugurată astăzi la Chișinău. Este a șaptea ediție a evenimentului anual, organizat de Keystone Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul unor organizații internaționale.

Fotografiile realizate de 16 tineri din familii social vulnerabile sau cu diverse dizabilități au fost afișate în sala de lectură a bibliotecii „B.P. Hașdeu” în cadrul expoziției „Lumea, așa cum o văd eu”.

Fiecare imagine este însoțită de un mesaj personal, precum: „Nu suntem doar umbre, încercați să ne cunoașteți!”, „Înainte să mă judeci, încearcă-mi papucii”, „Schimbarea începe de la fiecare din noi”.

Reprezentanta ONG-ului suedez, care a sprijinit organizarea expoziției, Silvia Apostol, spune că orice eveniment pentru persoanele cu dizabilități trebuie realizat prin implicarea acestora.

„Toate persoanele au dreptul de a-și exprima propriile necesități, dorințe, de a-și împărtăși modul în care văd lumea cu societatea. Aceasta înseamnă a fi parte din societate.”

La deschiderea expoziției de la Chișinău
La deschiderea expoziției de la Chișinău

Expoziția de fotografii, prilejuită Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități de pe 3 decembrie, este parte a unei suite de evenimente care au drept scop consolidarea unei rețele a auto-reprezentanților* din Republica Moldova, adică a persoanelor cu dizabilități care învață să-și cunoască drepturile. La inaugurare au participat autorii fotografiilor, membrii familiei și alți susținători.

Marin Andronache are 19 ani, dintre care 17 i-a petrecut în Casa-internat pentru băieți din orașul Orhei. Instituția a fost recent în mijlocul unui scandal mediatic după ce au fost făcute publice materiale în care s-au arătat condițiile inumane în care erau ținuți copiii.

„Eu am împletit ciupicei și i-am fotografiat. Pentru viitor, îmi doresc o familie și am împletit ciupicei pentru ei. Am fotografiat și un câine cum era legat. Când am trăit în Internatul de la Orhei, nouă ni se spunea că voi n-aveți dreptul la nimic. Persoanele cu dizabilități au aceleași drepturi ca și alte persoane, la angajare în câmpul muncii, la totul.”

Svetlana Ifodi este mama tânărului Dumitru, un alt participant la proiect. Dumitru a decedat cu puțin timp înainte de inaugurarea expoziției din cauza unei boli rare musculare.

„Eu știu după fiul meu că el a fost o persoană foarte puternică, optimistă. El dorea ca toată lumea să-și schimbe atitudinea față de persoanele cu dizabilități și să arate că persoanele cu dizabilități tot sunt oameni ca și ceilalți, pur și simplu, un pic mai diferiți.”

Ministrul Mircea Buga
Ministrul Mircea Buga

Mircea Buga, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că astfel de evenimente reprezintă un prilej de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități sau nevoi speciale și din familii vulnerabile.

„În Republica Moldova, avem peste 180 de mii de persoane cu dizabilități înregistrate oficial. Persoane multe, dar nu înseamnă că ei nu reprezintă ceea ce suntem noi. Sunt parte integrantă a societății noastre, a comunităților locale, a fiecărei instituții și întreprinderi în care activează. Dar există încă necesitatea unui efort suplimentar.”

Astăzi la expoziția Keystone
Astăzi la expoziția Keystone

Conform datelor unui raport realizat de Institutul de Politici Publice anul trecut, discriminarea unor grupuri de populație intră în top zece probleme care necesită să fie soluționate în Republica Moldova. „Atitudinea față de persoanele cu dizabilități e bazată pe excluziune socială. Mii de persoane cu dizabilități sunt supuse tratamentelor inumane și abuzurilor la instituțiile de stat în care sunt internați”, se spune într-un raport al organizației internaționale pentru apărarea drepturilor omului Civil Rights Defenders, publicat la sfârșitul lunii mai.

* Auto-reprezentant – persoană cu dizabilități care învață să vorbească din numele ei, învață să-și cunoască drepturile și responsabilitățile.

Previous Next

XS
SM
MD
LG