La editura pariziană Grasset au apărut primele două volume din trilogia O istorie mondială a comunismului de Thierry Wolton. Volumul întâi se intitulează Călăii, al doilea – Victimele iar al treilea, care va apărea în toamna anului 2017, Complicii. Este un proiect de anvergură, fiecare volum având peste 1100 de pagini format mare, iar faptul că întreprinderea se datorează unui singur cercetător asigură unitatea și coerența viziunii. Rezultatul este, nu încape îndoială, impresionant.
Primul volum păstrează, parțial, perspectiva cronologică, de la revoluția bolșevică (în realitate o lovitură de stat) până la moartea lui Stalin. Vedem cum violența este, de la început, inseparabilă de regimul comunist, modelul leninist fiind preluat de către Stalin, odată cu care comunismul intră în epoca Gulagului și a exterminărilor în masă, pentru ca, mai târziu, ideologia să cunoască o apoteoză sinistră în Cambodgia ororii absolute a Khmerilor roșii. Autorul urmărește triumful progresiv al comunismului, prin constrângere în Europa de est, prin propagandă agresivă în lumea a treia, pentru ca ultima tentativă de expansiune, invadarea Afganistanului, să anunțe și prăbușirea sistemului, deoarece nicăieri în lume comunismul nu și-a putut ține promisiunile și a adus, peste tot, penurie și opresiune în loc de bunăstare și egalitate.
În volumul al doilea, Victimele, perspectiva este predominant tematică. Pentru Thierry Wolton, specific regimurilor comuniste este războiul civil permanent, de unde necesitatea de a fabrica dușmani, pentru a justifica represiunea. Este radiografiat universul cotidian al lui homo comunistus, în care prevalează conformismul, ipocrizia, minciuna, delațiunea, neîncrederea. Mecanismul represiunii este necruțător și vizează înjosirea ființei umane, printre altele prin „mărturisirea” unor vini imaginare și prin așa-zisa „reeducare”. Puterea comunistă voia să controleze totul, inclusiv viața privată a cetățenilor. Cât privește inventarul victimelor, el atinge dimensiuni halucinante. Pe măsură ce se răspândea, ideologia comunistă a fost aplicată cu tot mai mare fermitate. Fiecare generație de conducători a căutat noi metode pentru a obliga realitatea să se supună canoanelor utopiei.
Comunismul, ne arată convingător Thierry Wolton, a fost o cumplită tragedie de dimensiuni planetare.
