Posibilitățile din ce în ce mai excepționale de recondiționare a vechilor înregistrări, permit astăzi cunoașterea unor arhive muzicale, altădată considerate irecuperabile. Înregistrări practic uitate din arhivele fostei case de discuri EMI cu muzică klezmer din Ucraina și Moldova și interpreți și orchestre din spațiul vechiei Basarabii, realizate în anii 1908-1913, au fost publicate recent sub eticheta Renair Records din Londra.
Discul pe care vi-l semnalez astăzi se intitulează „Cehov Band – Muzică klezmer din arhivele EMI 1908-1913 și a apărut la Londra luna trecută. Un disc care rememorează, pe lîngă muzică, istoria pasionantă a primelor înregistrări făcute pentru noul suport și tehnică de înregistrare create de Emil Berliner, care, în 1894, a lansat pe piață primele gramofoane și discuri, produse de Gramophone Company.
Ceea ce se știe mai puțin de către public este că una din piețele cele mai importante ale companiei a fost cea a Imperiului rus, unde primele gramofoane au fost vîndute deja în 1894. În memoriile sale, inginerul-șef de sunet al companiei, Fred Gainsberg, mergea pînă la a numi Imperiul rus un… „Eldorado”. Gramophone Company își trimitea acolo mai mulți dintre „experții” săi - după numele în epocă al inginerilor de sunet - și care au făcut mii de înregistrări cu orchestre militare, soliști cîntînd arii de operă și de operetă, muzică de dans, cuplete comice etc..
În 1902, Rusia ajungea – notează autorii livretului, practic un studiu de muzicologie a genului – să genereze jumătate din profitul Companiei; magazine de discuri existau în aproape fiecare oraș, unul din exemplele citate fiind Vilnius unde trăiau opt vînzători diferiți de discuri. Și aceasta în condițiile în care Gramophone era concurat de alte companii de discuri, cum erau cele germane, cea poloneză „Syrena” și, mai ales, cele franceze, cu principala rivală, „Pathé Frères”, rămasă în memoria colectivă rusă pînă astăzi prin numele de… patefon.
Edmund J. Pearse, un alt inginer de sunet trimis în Imperiul rus, parcurgea în 1911 aproape două mii de km înregistrînd 106 de fețe de disc în nordul Caucazului, ajungînd ulterior pînă în Uzbekistan la Tașkent și la Samarkand. „În Samarkand, relata el ulterior, am făcut cîteva înregistrări ale unor femei din harem, un lucru niciodată făcut pînă acum. A trebuit să luăm mașina în casa magistratului șef al orașului și să o instalăm acolo, unde au fost aduse apoi femeile, cărora li s-a dat permisiunea să se descopere (însă numai fețele). A fost de-a dreptul romantic, mai ales că totul a trebuit să fie realizat noaptea după ora 22:00”.
Pe discul „Cehov Band”, aproape toate înregistrările de arhivă provin din Rusia imperială, iar numele discului trimite la o replică a dramaturgului, în gura personajului Gaiev din „Livada de vișini” care spune: „Orchestrele noastre faimoase, evreiești, îți amintești, patru viori, un flaut și un contrabas?…”
Înregistrările cele mai interesante pentru lumea noastră provin de la klezmeri, muzicieni cu
rădăcini românești, imortalizați la Cernăuți și Odesa, între care un nume de artist cu haz: clarinetistul Tiutunschneider („tăietorul de tutun”) și orchestra sa. Între melodiile sale înregistrate la 14 februarie 1912 se află un Zhoc (Joc) românesc: Flora. În încheiere un fragment...
