Linkuri accesibilitate

Iuri Harmelin: „Teatrul are un rol social enorm. Din păcate, autoritățile nu sunt de acord”


De vorbă cu gazda festivalului internațional „Moldfest.Rampa.Ru”, directorul artistic al teatrului „S ulițî Roz”.

În perioada 1-6 decembrie a avut loc festivalul internațional „Moldfest.Rampa.Ru”, organizat de Teatrul dramatic municipal „S ulițî Roz” („De pe strada Trandafirilor”). Tematica celei de-a șaptea ediții a evenimentul a fost cel de-al Doilea Război Mondial, de la sfârșitul căruia au trecut 70 de ani. O discuție cu directorului artistic al teatrului Iuri Harmelin.

Europa Liberă: Domnule Harmelin, s-a încheiat a șaptea ediție a festivalului internațional de teatru „Moldfest.Rampa.Ru”. Prin ce a fost el deosebit în acest an?

Iuri Harmelin
Iuri Harmelin

Iuri Harmelin: „În primul rând, prin faptul că majoritatea participanților au venit pentru prima dată la acest festival, de exemplu trupele de teatru din Rusia, Ucraina, Belarus, Lituania, Israel, Germania, Franța, Statele Unite, Canada.

Scopul acestui eveniment, ca și al oricărui alt festival de acest gen, este popularizarea teatrului în rândurile publicului. Nu toate persoanele au bani ca să viziteze diverse orașe ale lumii. Deși cei care nu merg la teatru, de obicei au bani. Pentru cei care nu au posibilitate să călătorească și să vadă aceste piese de teatru în țările de origine, noi le aducem la Chișinău și le arătăm publicului local, atâta cât ne putem permite în sala noastră mică.”

Europa Liberă: Cum credeți, ce rol social îl are teatrul în viața culturală a Republicii Moldova?

Iuri Harmelin: „Teatrul are un rol social enorm în general, așa e și normal să fie. Din păcate, cred că cei de care depinde bunăstarea Republicii Moldova – am în vedere autoritățile și guvernarea noastră – nu sunt de acord cu mine. Din acest motiv, au o atitudine destul de indiferentă față de teatru, față de care nu manifestă nici un entuziasm. Sunt teatre – e bine, nu sunt teatre, tot e bine. Cred că ei nu-și fac prea multe probleme în legătură cu acest lucru.

După părerea mea, autoritățile ar trebuie să facă un lucru din două: ori să deschidă mai multe teatre, ori să le închidă pe cele proaste. Există teatre de care nu are nevoie practic nimeni. De ce să se cheltuiască bani pe acestea? Trebuie să apară instituții teatrale noi. Dar, din păcate, fără ajutorul statului teatrul nu poate supraviețui.”

Europa Liberă: Cum ar putea facilita teatrul înțelegerea de către public a schimbărilor, evenimentelor care au loc în lume?

Iuri Harmelin: „Teatrul este pentru mine asemeni unei școli de viață. Este o instituție cu impact major asupra minților și inimilor tuturor. Din aceste considerente spun că guvernanții fac o greșeală când consideră că teatrul nu are nicio importanță. De pe scena teatrală le vorbim oamenilor despre subiecte diferite, îi putem face să se gândească la orice. Cred că trebuie să trăim în armonie cu teatrul. Trebuie să îi înțelegem puterea. Din păcate, această înțelegere se observă rar.”

Europa Liberă: Teatrul dramatic municipal „De pe strada Trandafirilor” este unul de limbă rusă. În ce măsură prezintă interes pentru publicul vorbitor de limba română?

Iuri Harmelin: „Teatrul nu are limbă sau limbaj. Nu e o problemă să înțelegi teatrul în oricare altă limbă. Există o așa limbă care se numește «limbaj teatral». Tot mai des aud limba moldovenească la noi în hol, în sală, lângă teatru. La noi vin tot mai mulți spectatori care vorbesc în limba moldovenească. Acest lucru îmi place enorm. E o dovadă a faptului că există teatru bun și teatru prost, teatru la care spectatorii vor să vină sau nu. Limba de vorbire nu contează.”

Europa Liberă: După părerea Dvs, în ce măsură politicul influențează subiectele abordate în piesele teatrale din Republica Moldova?

Iuri Harmelin: „Știu că multe teatre tratează subiecte politice în piesele lor. Personal, nu-mi place acest lucru. Dacă tangențele politice apar în spectacole cumva indirect, e bine. Dar nu apreciez când acest lucru se face intenționat. Cred că politica trebuie lăsată mai departe de teatru. Să se ocupă de ea meseriașii: ziarele, televiziunile, radiourile, politicienii. Teatrul trebuie să se ocupe de artă. Să nu amestecăm politicul în asta.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG