Forumul Economic de la Moscova din 8 decembrie părea să fie o adunare a oamenilor de afaceri ruşi care să nu iasă cu nimic din tiparul obişnuit al unor astfel de evenimente. Dar, odată ce Dmitri Potapenko, un întreprinzător, a luat cuvântul, întregul eveniment a început să arate altfel. Discursul său extrem de dur la adresa politicilor economice ale Rusiei ar putea fi dovada unor frustrări majore ale oamenilor de afaceri ruși, în actualul climat al ţării. Corespondenţa semnata de Carl Schreck si Mumin Sharikov este rezumata de Oana Serafim.
„In ultimii 20 de ani, dialogul intre lumea afacerilor si autorităţi a semnat cu modul in care un măcelar se uita in ochii unei vite, ii pune cuţitul la găt şi o intreabă candid: ce-o sa mincam astazi – carne de vita sau lapte?”, a spus omul de afaceride 44 de ani, care se ocupa de vinzari cu amanuntul şi a fost directorul executiv al unui lant de magazine de băcănie Piatiorochka.
Inregistrarea discursului sau de 8 minute a devenit virala pe internet şi acest interes dovedeste faptul ca multi alti mici intreprinzatori gindesc poate la fel, dar nu au avut curajul să ia atitudine publică.
Potapenko a spus că în perioada ce a urmat prabusirii Uniunii Sovietice au existat bande de raufacatori care veneau si cereau taxe de „protecţie” de la oamenii de afaceri. Acum, locul lor a fost luat de inspectorii fiscali, oficialii de la vamă şi alte agentii de stat care cauta infracţiuni economice şi care toţi sunt „mult mai răi” decit racketii perioadei trecute.
Acestor remarci le-a replicat Vladimir Gutenev, care este membru al partidului lui Vladimir Putin, „Rusia Unită”, şi vicepresedinte al comitetului pentru industrie din Duma de stat. Gutenev l-a acuzat pe omul de afaceri că prezinta un tablou înfrumuseţat al modului in care se fac afaceri in străinătate şi că de fapt oamenii de afaceri rusi pun la cale scheme de a frauda statul, evitind sa plateasca taxele. Raspunsul omului de afaceri a fost scurt:
„Cind muncesti cu miinile tale şi pe banii tai, este altfel decit atunci cind conduci un comitet. Este diferenta intre a ţine o luminare aprinsa în mină şi a-ti folosi măinile pentru munca.”
Omul de afaceri rus a mai spus, in discursul său, ca situatia grea a economiei ruse in acest moment nu se datoreaza ameninţărilor externe, ci autorităţilor rusesti si modului în care gestioneaza ţara, care pun piedici dezvoltarii economice. Printre aceste piedici, Potapenko a mentionat emgaroului „ilegal” cum l-a numit la produsele occidentale ca si rata prohibitiva a dobinzilor la imprumuturi.
„Nu a fost presedintele Obama care a introdus aceste rate”, a spus omul de afaceri rus. El a vorbit si despre noua taxa propusa pentru transport, care a scos in strada la proteste sute de camioane in intreaga Rusie in ultimul timp si despre faptul ca autorităţile ruse cred ca au intotdeauna dreptate si nu ar accepta sub nici o forma o negociere, vazuta ca o dovada de „slabiciune”.
Deputatul Gutenev l-a numit într-un interviu ieri pe Potapenko „un populist” şi ca a politizat agenda unei reuniuni economice.
Intr-un interviu cu serviciul rusesc al postului nostru de radio, Potapenko a spus că este important ca oamenii care gindesc ca el l-au auzit si ca au inteles ca „nu sunt singuri”:
„O să fac mai departe ceea ce eu o sa cred ca e necesar. Asa sum se spune: fa ceea ce trebuie sa faci si ce va fi, va fi. Dar e mai bine să mori din picioare decit în genunchi…”, ne-a spus omul de afaceri rus Dmitri Potapenko.