Născut la 11 mai 1999 în oraşul Chişinău. Elev la liceul „Spiru Haret” din capitală. Fotbalul, ciclismul şi schiatul sunt pasiunile lui.
Luni
Ora 06.00.Afară e încă întuneric. Arunc o privire prin geam: bate un vînt năprasnic, mai și plouă. E greu să lași așternutul cald și moale pe un așa timp. Imediat gîndul mă duce spre cei care deja de 3 luni s-au mutat cu traiul în PMAN. Ce-ar fi să trec azi pe acolo? Făcînd un efort, am părăsit culcușul și am mers la duș pentru a-mi alunga definitiv somnul. Am luat în grabă dejunul și am plecat la școală. Anul acesta mi-am schimbat liceul și acum sunt elev la „Spiru Haret”. Cred că această schimbare este una importantă în viața mea.
După ore m-am îndreptat cu niște plăcinte calde spre corturile protestatarilor amplasate în fața Guvernului. Deznădejdea, care și așa își găsise loc în inima mea, după discuția cu oamenii de acolo, se împânzise în tot sufletul meu. Când eram alături de acei oameni la începuturile baricadei, în ochii noștri se citea atâta speranță și dorința de a trăi mai bine. Acum însă, a rămas doar dorința și mai aprinsă de a trăi mai bine, iar speranța aceea luminoasă, parcă iată se risipește și în locul ei, pe furiș, vine un sentiment deloc luminos. Nu am cuvinte și îmi provoacă dezgust toată clasa politică. E inadmisibilă indiferența guvernanților în situația în care oamenii stau în frig de câteva luni. Tactica aceasta e bine gândită. Ei cred că arătând indiferența, oamenii se vor plictisi și vor ceda. Ne scot în prim plan atâtea „probleme majore” ca sa uitam de durerea noastră. Însă le pot spune politicienilor că „anestezia” nu are cum funcționa. Nu poți uita că ți-e foame sau ți-e frig.
Ajung acasă și mă culc fără a mai căuta știri. Îmi provoacă repulsie circul politicienilor.
Marți
8 decembrie, ziua în care mă reîntorc la fotbal, după o lungă pauză în urma traumei suferite. Mi-a fost dor de serile petrecute pe teren. Sportul te ordonează, te disciplinează, îți educă deprinderi sănătoase. Astfel nu mă tentează tutunul, alcoolul și fast-food-urile, care , de altfel , sunt probleme ce erodează generația tînără. Aș sugera părinților să-și încurajeze copiii să practice sportul. Atunci vom avea o generație mai sănătoasă și mai disciplinată, iar știrile, precum că minorii sunt internați în comă alcoolică vor dispărea.
Mulți prieteni de ai mei preferă să își petreacă serile în cluburi de noapte. Pentru mine însă o seară perfectă este cea petrecută cu prietenii pe terenul de fotbal. Un alt mod de a-mi face seara mai frumoasă sunt plimbările nocturne pe bicicletă, în ciuda vremii nefavorabile și a părinților, care încearcă cu orice preț să mă oprească în casă. Dar, odată evadat, încep a colinda Chișinăul în lung și în lat. Ador să văd orașul noaptea inundat de lumini și aproape pustiit. Mă simt relaxat făcînd aceste plimbări. Este timpul în care gîndesc, meditez și analizez multe lucruri. Este un refugiu în lumea mea.
Miercuri
M-am trezit cu o dispoziție bună. Am plecat la plimbarea de dimineață cu Lexus, cîinele meu (cel care mereu mă învață cum trebuie să iubești și ce înseamnă un prieten devotat). Cutreierînd pădurea, mi-am dat seama că azi se împlinesc două săptămîni de cînd am încetat să folosesc facebook. Mă simt liber și spre mirarea mea – am foarte mult timp pe care îl pot folosi pentru dezvoltarea personală. Am luat această decizie, deoarece m-am săturat să fiu un pion în mana celor care manipulează masele. Chiar dacă trăim în sec. XXI și se pare că avem acces la mai toată informația din lume, cred că tocmai acum suntem foarte ușor manipulați, cît de paradoxal nu ar părea. Detașarea aceasta de pseudo-știri, evenimente trucate, glume de prost gust, care te fac să gîndești într-un anume fel, să fii unul din mulțimea uniformizată, mă face să simt gustul libertății adevărate. Dumnezeu ne-a creat unici pe fiecare în parte. E trist și umilitor să ne dezicem atît de ușor de ceea ce primim în dar. Ne mărginim în nemărginirea noastră. Vreau să gîndesc, să privesc lumea cu ochii mei, cu sufletul meu și nu prin prisma „nu știu cui”. Se vehiculează cu ideea că rețelele de socializare te fac să comunici cu multă lume. Ne simțim confortabil discutînd on-line, dar nu mai găsim cuvinte potrivite și curajul de a le spune unei persoane reale. Așa ni se fură bucuria de a trăi în comuniune cu oamenii, cu prietenii. Ne închistăm în lumi virtuale, inexistente pentru a deveni niște inadaptați și niște marionete ușor de manipulat.
Eu vreau să fiu liber!
Joi
E dimineață și deci forfotă mare la stații. În troleibuzul arhiplin o aud doar pe surioara mea cea mică, care înflăcărată îmi vorbește despre sărbătoarea pe care au avut-o la liceu: 100 de zile școlari. Vorbea cu atîta drag de școală și învățătoare, încît m-a făcut să mă revăd pe mine în clasa I. Încercam să înțeleg unde dispare acel entuziasm și dragoste de școală. Poate problema e în sistemul de învățămînt, mai concret, în faptul că elevii sunt supraîncărcați cu informații, de care cel mai probabil, nu vor avea nevoie niciodată în viață, sau de vină sunt, poate, profesorii și părinții, care presează copiii cu cerințe exagerate. Mă bucur totuși, că liceul in care învăț, a reușit să-mi redea dorința de a merge la școală.
După ore am plecat cu colegii la Tipografie, unde urma să privim spectacolul „Drept ca o linie”. Am auzit că e un spectacol bun, dar nu mi-am putut imagina că mă va impresiona atît de mult. Un spectacol care m-a făcut să concluzionez , încă o dată, problema lipsei de comunicare dintre generații și idealurile greșite, pe care mulți le au în zilele noastre, confundînd sentimentele adevărate cu surogatele.
Vineri
E vremea tezelor care cer pregătiri suplimentare. Testele nu mi se par complicate, dar acest lucru, îmi dau seama, că se datorează unei munci titanice. Am învățat că pentru a avea performanțe e nevoie de multă muncă și insistență zi de zi. Am început să-i dau dreptate mamei care îmi spune mereu, că pentru a deveni un om inteligent trebuie să citești și să înveți permanent. Nu poți obține performanțe învățînd 2-3 lecții, chiar dacă le știi pe dinafară. Sunt de acord ca, atît testele, cît și examenele, mai ales cele de BAC, să le susținem fără a copia. Multa lume știe că pînă nu demult se cumpăra BAC-ul atît de ușor, mulți din tinerii care învățau bine, au plecat peste hotare susținînd că nu se vor mai întoarce, pentru că Moldova e o țară coruptă, o tară pierdută. Eu zic că Moldova e pierdută fără voi, fără tinerii care pleacă. Cred că schimbarea în țara noastră o vor face tinerii deștepți.
