Linkuri accesibilitate

Soluții urgente pentru salvarea sistemului spitalicesc


Datoriile Ministerului Finanțelor față de Compania Națională de Asigurări în Medicină depășesc jumătate de miliard de lei.

Pe reţelele de socializare se găsesc mereu informaţii și plângeri ale oamenilor care sunt nevoiţi să ajungă pe patul spitalelor moldovene. Astăzi autorităţile din domeniul sănătăţii publice au organizat o conferinţă de presă, abordând și unele din problemele reale ale spitalelor.

Ministerul Finanțelor a acumulat datorii față de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) în sumă de 551 milioane de lei, au anunțat oficiali de la Ministerul Sănătății. În aceste condiții se impun soluții urgente pentru a asigura spitalele cu cele necesare și pentru a da salarii angajaților, a declarat viceministra Valentina Rotaru.

„Nesoluționarea în termeni de 30 de zile a datoriilor Ministerului Finanțelor către sistemul de sănătate riscă să provoace o criză consecințele căreia vor fi greu de depășit. Asta înseamnă epuizarea stocurilor de medicamente, epuizarea consumabilelor. Cum poți să tratezi un pacient când nu ai totul necesar pentru intervenția chirurgicală sau pentru tratamentul pacienților somatici. În cazul în care nu vor fi transferate acele sume, riscăm să începem anul 2016 cu mari probleme. Sănătatea este o prioritate.”

Ministerul Finanțelor a confirmat existența datoriilor față de CNAM. Solicitat de Europa Liberă, ministrul finanțelor Anatol Arapu a declarat într-un mesaj transmis prin intermediul serviciului de presă următoarele:

„Ministerul Finanțelor finanțează cheltuielile ce țin de transferuri, pe măsura încasării mijloacelor bănești la bugetul de stat, ținând cont de prioritățile stabilite de legislația națională privind sistemul bugetar și procesul bugetar.”

Ministrul Arapu urmează să prezinte Parlamentului informații privind situația în domeniul respectiv.

Ministerul Sănătății recunoaște că banii distribuiți instituțiilor spitalicești sunt cheltuiți alteori defectuos. Iată de ce procesul de reformare a acestora își propune în primul rând lichidarea structurilor care se dublează, spune viceministra Rotaru.

„Pentru a vă da convingerea că instituțiile noastre la nivel de administrare statele de personal sunt «umflate», să zic așa, vreau să vă spun că numai la această instituție [Institutul Mamei și a Copilului] avem un director general și opt directori care sunt responsabili de subdiviziuni. Avem noi nevoie de opt adjuncți în condițiile în care fiecare segment de activitate are șef de departament, are șef de secție?”

Directorul Centrului de Politici și Analize în sănătate, Viorel Soltan consideră că cea mai importantă reformă e cea a sectorului spitalicesc, fiindcă acesta consumă mai mult de jumătate din resurse, în timp ce de el beneficiază mai puțin de o treime din populație.

„Noi vorbim despre faptul că pe teritoriul municipiului Chișinău avem 43 de spitale. Nu știu dacă moldovenii s-ar considera o națiune bogată pentru a păstra și a menține în bună funcționare 43 de spitale într-un oraș. La momentul în care avem atât de multe spitale, vă dați seama că fondurile pe care le avem pentru administrarea spitalelor trebuie împărțite. După mine, este mult mai bine să împarți aceste fonduri între zece spitale și să le faci europene, calitative și sigure pentru pacienți, decât să cheltuim câte un pic pentru toate 43 pentru a le menține cumva și ca să nu le închidem.”

Expertul în sănătate a adăugat că pe parcursul ultimului deceniu s-a mai încercat eficientizarea managementului instituțiilor spitalicești, dar fără rezultate semnificative.

Presa a scris în repetate rânduri despre solidaritatea corporativa a unor bresle, care au zădărnicit elanul trecător al unor reformatori, aruncând apa din scăldătoare cu tot cu prunc.

Previous Next

XS
SM
MD
LG