Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: E-sanatate.md


Invitata rubricii de astăzi este Elena Cioina.

„Ministerul Sănătății admite că au existat erori medicale în cazul decesului copilului de la Cahul. Viceministrul Sănătății, Valentina Rotari a declarat că urmează să fie instituită o comisie care va investiga circumstanțele morții, dar a lăsat să se înțeleagă că medicii de la Cahul ar fi admis unele erori în timpul tratamentului.

«Din câte am înțeles din presă, s-a făcut doar analiza de sânge și de urină, ceea ce nu este admisibil», a declarat Valentina Rotaru, în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute un copil de șapte ani, dintr-o localitate din Cahul, a murit după ce ar fi suferit o intoxicație alimentară – problemă de sănătate pe care medicii de la spitalul raional au diagnosticat-o prea târziu.

Ping-pong între două ministere – unul al PLDM și altul al PD. Ministerul Sănătății susține că în 2016 am putea avea cea mai mare criză din Sănătate, iar de vină ar fi Ministerul Finanțelor, care ar refuza să transfere datoriile către Compania Națională de Asigurări Medicale. Valoarea acestora depășește jumătate de miliar de lei. La rândul său, CNAM nu poate face transferurile către spitale.

Responsabilii de la Ministerul Sănătății au declarat că în prezent CNAM are bani suficienți pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor medicale până la sfârșitul acestui an. La anul viitor însă nu se știe ce va fi. Viceministrul, Valentina Rotaru a declarat presei că Ministerul Finanțelor ar fi refuzat să transfere banii, fără să precizeze dacă există sau nu și un document oficial în acest sens.

Tot pe Sănătate INFO citiți un interviu cu Ala Iațco, președintele Uniune pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor despre problema consumului de droguri în Moldova, serviciile pe care le are țara pentru a ține fenomenul sub control.”

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

XS
SM
MD
LG