Linkuri accesibilitate

Apărătorii drepturilor omului cer o șansă pentru Legea Egalității de Șanse


La trei ani de la intrarea în vigoare a Legii, cazurile de discriminare rămân frecvente.

Numeroase organizații de apărare a drepturilor omului, care au format o Coaliţie Nediscriminare, au venit astăzi în sprijinului unei autorități publice din domeniu, Consiliul pentru prevenirea și Eliminarea discriminării. Acesta se plânge că nu are pârghii pentru a-și îndeplini misiunea, anume sancționarea celor care încalcă Legea privind Egalitatea de Șanse. La trei ani de la intrarea în vigoare a Legii, cazurile de discriminare rămân frecvente.

Într-un raport anual, reprezentanţii Coaliţiei Nediscriminare, ce întruneşte mai multe organizaţii de apărare a drepturilor omului, deplâng lipsa pârghiilor de sancţionare a cazurilor de discriminare. Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării, creat în urmă cu doi ani, poate doar să constate încălcarea legii şi să întocmească procese verbale pe care ulterior le trimite în instanţa de judecată.

De la începutul acestui an Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării a recepţionat peste 130 de plângeri. În câteva zeci de cazuri tratamentul discriminatoriu a fost constatat de juriştii organizaţiei, iar dosarele trimise în instanţă. Majoritatea ţin de îngrădirea accesului la bunuri şi servicii, la justiţie şi discriminarea la locul de muncă. Avocata şi experta în domeniul drepturilor omului, Ana Nani, care a analizat activitatea Consiliului, regretă faptul că legea nu permite instituţiei să sancţioneze direct persoanele care încalcă norma ce se referă la asigurarea egalităţii:

„Dacă ar fi operată modificarea şi ar fi stabilită posibilitatea Consiliului de a aplica sancţiuni contravenţionale, aceasta ar acorda, în primul rând, credibilitate Consiliului. În al doilea rând, ar fi mai uşor de a trage persoana la răspundere contravenţională. La moment, procesul este îngreunat deoarece Consiliul colectează doar datele şi întocmeşte procesul verbal, după care îl trimite instanţei de judecată.”

Dacă juriştii Consiliului ar fi abilitaţi cu atribuţii de a aplica direct amenzi celor care încalcă legea, autorităţile publice, dar şi agenţii privaţi, s-ar gândi de şapte ori înainte să ignore deciziile acestuia, continuă avocata Ana Nani. În Republica Moldova, legea cu privire la asigurarea egalităţii a intrat în vigoare la începutul lui 2013, după lungi dezbateri în societate şi mediul politic. Activistul civic Oleg Brega, care recent a fost premiat de reprezentanţa ONU în Republica Moldova pentru realizări în domeniul drepturilor omului, crede că impactul pozitiv al legii nu poate fi contestată. Chiar dacă aceasta este imperfectă, iar Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării are „dinţii de lână”:

„Totuşi, asta a schimbat radical comportamentul cetăţeanului de rând, al funcţionarului, a instituţiilor statului în general. Oamenii, chiar dacă nu cunosc legea, ştiu că sunt anumite categorii sociale, anumite persoane, pe care până acum puteai să le ofensezi, să le ataci, să le răneşti, dar acum nici cu vorba nu e bine să faci asta, pentru că undeva există o lege, o instituţie, care ar putea să te tragă la răspundere. S-a demonstrat voinţă politică care descurajeze incitarea la discriminare sau chiar aplicarea măsurilor discriminatorii.”

Un recent raport întocmit de Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării despre atitudinea moldovenilor faţă de egalitate, constată că în Republica Moldova există grupuri de persoane pe care majoritatea ar vrea să le vadă expulzate din ţară sau le-ar accepta în preajmă doar în calitate de colegi la locul de muncă. Sărăcia şi lipsa bunăstării, declara Yan Feldman, preşedintele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării, ar explica aceste temeri:

„Legislaţia nu schimbă mentalitatea şi nu schimbă atitudinile. Noi trebuie să lucrăm, avem foarte mult de lucru în această privinţă, promovarea politicilor de nediscriminare. Vreau să atrag atenţia şi la faptul că odată ce situaţia economică se deteriorează, creşte şi nivelul de tensiune în societate. Lumea caută ţapi ispăşitor şi îi găseşte: în cei care nu seamănă cu ei.”

O altă îngrijorare formulată astăzi de experţi s-a referit la imposibilitatea juriştilor din cadrul Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării să ajungă în penitenciare. De cele mai multe ori, spun ei, şefii de închisori limitează accesul membrilor Consiliului motivând lipsa prevederilor legale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG