Au fost multă vreme nişte comunişti convinşi. Apoi au avut o revelaţie şi au părăsit cu hotărîre ambarcaţiunea comunistă. Mă refer la cei 14 deputaţi care deunăzi ne-au explicat, într-o conferinţă de presă, de ce nu le mai place PCRM-ul.
Mărturisesc că nu am înţeles mare lucru din aceste explicaţii. Discursurile comuniştilor convertiţi brusc la social-democraţie mi s-au părut dezlînate şi neconvingătoare. Ideea principală, rostită cu pietate, era că abandonarea PCRM-ului se face de dragul poporului. În aşa fel chipurile vor avea de cîştigat simplii muritori. La binele maselor se gîndeau peceremiştii seduşi de social-democraţie.
Fac o paranteză ca să le amintesc ascultătorilor că deputaţii cu pricina au păşit pe un drum bătătorit. Înaintea lor, mulţi comunişti au părăsit PCRM-ul. Dacă îmi amintesc bine, au muncit bine pentru PCRM şi Marian Lupu, şi Igor Dodon, şi Sergiu Sîrbu, şi mulţi alţi politicieni importanţi. Şi mulţi au părăsit Partidul Comunist, zicînd că plecarea lor e un soi de binefacere pentru popor. Le mulţumesc din suflet, fireşte! Dar o întrebare aş avea totuşi pentru cei 14 transfugi recenţi.
Voi, stimaţi deputaţi, mai aveţi oare vreo grijă în afară de cea pentru popor? Înţeleg că sînteţi altruişti, dar poate vă înteresează şi propria existenţă? Pe mine, un simplu contribuabil sătul de grija conducătorilor tranziţiei, m-ar interesa mai mult ce aveţi voi de cîştigat de pe urma acestei mişcări. Cum se modifică viaţa voastră după plecarea din PCRM? Ce realizări personale jinduiţi? Sau pe voi chiar nu vă mai interesează succesul personal? Chiar numai grija poporului o aveţi?
Unul dintre deputaţii cu pricina, după conferinţa de presă, în timp ce ieşea din sală, le-a spus ziariştilor: „Urmăriţi-ne în continuare!” El mi-a amintit de unii regizori, care după spectacol, îi îndeamnă pe spectatori să mai vină la teatru. Îi mulţumesc deputatului pentru invitaţie, dar am impresia că aşa ceva urmăresc de multă vreme, de la 1991 încoace…
