Linkuri accesibilitate

Ajunul de An Nou și oamenii politici


Reprezentanți ai partidelor din opoziţie şi activiştii civici, care protestează împotriva actualei guvernări, anunţă că renunţă la vacanţă.

Instabilitatea politică cronică din Republica Moldova, pe care ambasadorul Statelor Unite o numea ieri „tragică”, va avea probabil printre „efectele secundare” faptul că mulți politicieni și activiști vor sărbători Anul Nou și Crăciunul pe stil vechi prin muncă.

Chiar dacă atmosfera de sărbătoare a dezlocuit cu desăvârşire elanul de muncă de pe la instituţii si societăţi comerciale, partidele din opoziţie şi activiştii civici, care protestează împotriva actualei guvernări, anunţă că renunţă la vacanţă.

Platforma civică „Demnitate şi Adevăr”, formaţiunea cea mai tânără de pe afişul politic al acestui an, continuă să colecteze semnături în susţinerea unui referendum de modificare a Constituţiei. Opţiunea pentru alegerea directă a şefului statului, dar mai ales speranţa de a obţine reducerea numărului de deputaţi şi lipsirea acestora de imunitate parlamentară este ca balsam pe sufletul oamenilor supăraţi de starea în care i-a adus guvernarea.

Inga Grigoriu
Inga Grigoriu

Cu Inga Grigoriu, reprezentanta platformei DA, am discutat telefonic tocmai în timp ce ea se deplasa de la Anenii Noi la Căuşeni: „Săptămâna trecută am fost în 11 raioane din nordul ţării şi am discutat, am comunicat cu oamenii, explicându-le ce înseamnă referendum, de ce este atât de important ca cetăţenii noştri să-şi aleagă preşedintele prin vot direct. Sărbători noi nu avem, sărbătorile noastre sunt în dialog cu cetăţenii Republicii Moldova. Vedem pe cât sunt aceştia de deschişi şi pe cât sunt oamenii dornici să asculte şi altă informaţie decât cea pe care o prestează anumite surse media care ţin în captivitate vizorul şi tot ce înseamnă mass-media.”

Opoziţia, care insistă pe alegeri anticipate, se arată convinsă ca scrutinul este inevitabil şi a procedat deja la pregătiri. Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a anunţat pe pagina sa de Facebook că în toate raioanele şi localităţile ţării vor fi repartizate mii de ziare ale partidului cu harta istorică a Moldovei de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Întâmplător sau nu, iniţiativa este lansata după recentul incident din Parlament în care a fost implicat deputatul socialist Vlad Bătrâncea, cel care a rupt demonstrativ, în faţa legislatorilor, o hartă a României Mari, în semn de protest față de repartizarea în școli de către Ministerul Educației a unui lot de asemenea hărți pentru lecțiile de istorie.

Igor Dodon
Igor Dodon

Igor Dodon a mai spus astăzi că în noaptea dintre ani va trece prin numitul Orăşel al Victoriei, unde protestează şi simpatizanţi ai Partidului Nostru: „Voi încerca până la ora 12 sau după ora 12 să fiu în orăşelul Victoriei, în orăşelul Victorie vor fi mulţi dintre deputaţii socialişti, inclusiv pe date de 31. Acum, permanent, în partea dreaptă, unde amplasaţi socialiştii, sunt 20-25 de persoane care stau non-stop. Cred că imediat după sărbători vom reveni pentru că sunt foarte mulţi doritori. Vom fi câteva sute permanent.”

De altfel, astăzi şi liderul formaţiunii intitulate Partidul Nostru, Renato Usatîi, a s-a declarat convins, într-o conferinţă de presă, că alegerile parlamentare anticipate sunt de neocolit. Între timp, Usatîi promite să organizeze la Bălţi cel mai „spectaculos revelion” din istoria ţării.

Ion Sturza
Ion Sturza

O agendă încărcată de Sărbători are şi premierul desemnat Ion Sturza, care îşi va prezenta chiar în a doua zi a Anului Nou echipa de miniştri cu care va merge luni, 4 ianuarie, în Parlament ca să ceara votul de încredere. Chiar dacă mulţi parlamentari au şi anunţat că au pentru Sturza doar bile negre, oricât de strălucită ar fi echipa sa oricât de spectaculos ar fi programul de ieşire din impas. Deputatul până adineauri comunist Anatoli Zagorodnîi a lăsat să se înţeleagă într-un interviu telefonic cu Europa Liberă că legislatorii care nu-l agreează pe Sturza vor preferă să meargă în vacanță.

Maia Sandu
Maia Sandu

Şi fosta ministră a Educaţiei, Maia Sandu, care s-a lansat în edificarea unui nou partid politic, renunţă la maratonul moldovenesc cu doua Crăciunuri şi două revelioane. Ea îşi îndeamnă simpatizanţii, dar şi pe toţi adversarii guvernării tot mai neputincioase să lase la o parte refrenul lamentărilor şi să acţioneze.

Bunăoară, ca Moş Crăciun, adaug eu de la mine, care într-o singură noapte reuşeşte să ajungă la fiecare copil ce-i duce dorul. Mereu mă întrebam cum de izbuteşte…

Previous Next

XS
SM
MD
LG