Linkuri accesibilitate

„Putin a pus o bombă de o mărime și o forță destructivă fantastică la temelia Rusiei”


Președintele Vladimir Putin, intervievat de redactorii șefi de la „Bild” la reședința sa de la Soci
Președintele Vladimir Putin, intervievat de redactorii șefi de la „Bild” la reședința sa de la Soci

Politologul Gheorghi Satarov despre viziunile președintelui Vladimir Putin din interviul pentru revista „Bild”.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acordat recent un interviu revistei germane Bild, unde a declarat că extinderea NATO către Est a fost o greșeală care „nu a permis ca divizarea Europei să fie depășită”. În opinia lui Putin, Uniunea Sovietică după căderea Zidului Berlinului nu a insistat suficient de activ asupra intereselor sale naționale, anexarea Crimeii de către Rusia „a fost în deplină conformitate cu dreptul internațional”, iar căderea prețurilor la petrol și sancțiunile impuse de țările occidentale Rusiei contribuie la însănătoșirea economiei.

Președintele Fondului INDEM, politologul și sociologul Gheorghi Satarov, este de părere că unele „mărturii” ale președintelui rus ar putea în viitor costa Kremlinul foarte scump. Interviul a fost realizat de colegii noștri de la Radio Svoboda, Andrei Șarogradski și Alexandr Gostev.

RFE/RL: Putin spune că extinderea NATO către Est a dus la divizarea Europei. Calea corectă, potrivit lui, ar fi fost crearea unui bloc cu participarea statelor Europei Centrale, a URSS, a SUA și chiar a Germaniei de Est. De aici ar rezulta că Germania nu ar fi trebuit să se reunifice după căderea Zidului Berlinului. Vedeți vreo logică, cel puțin una formală, în aceste afirmații?

Gheorghi Satarov: „Nu, nu văd, dar nici nu am căutat-o, nici nu mi-am propus așa ceva. În primul rând, nu văd care era sensul interviului în sine, pentru ce a fost făcut acesta. În al doilea rând, nu înțeleg care e sensul de a căuta logica în raport cu acest personaj…”

RFE/RL: Totuși, niște supoziții față de acest subiect aveți cu siguranță. Poate că e o încercare de a face un interviu împăciuitor? Poate că Putin a venit cu un mesaj pentru publicul occidental?

Gheorghi Satarov: „Bineînțeles că acest interviu este unul cu destinație externă, nu internă. Pentru că pentru publicul din „interior” Putin a spus un lucru incredibil de grav. Chiar am recitit de câteva ori pasajul respectiv pentru a mă convinge că ochii nu mă înșeală. Este pasajul când el vorbește despre legalitatea anexării Crimeii, despre faptul că acest lucru este în conformitate cu dreptul internațional și felul în care descrie procedura propriu-zisă. Putin spune că în mod legal în componența Ucrainei a fost ales Parlamentul Crimeii, acest Parlament a adoptat decizia cu privire la referendum, referendumul a avut loc, motiv pentru care totul este legal.

Prin aceste cuvinte Putin a pus o bombă de o mărime și o forță destructivă fantastică la temelia Rusiei. Acest lucru înseamnă că orice subiect al Federației Ruse își poate convoca Parlamentul, care este unul legal, în mod firesc, în

„Prin cuvintele sale Putin a pus la temelia Rusiei o bombă de o forță destructivă fantastică…...

condițiile puterii actuale, la fel cum legal este și președintele. Acest Parlament poate adopta decizia cu privire la desfășurarea unui referendum pe teritoriului subiectului federației. Referendumul se desfășoară și adoptă decizia de separare. Și din momentul respectiv regiunea devine o altă țară, care nu mai este parte a Federației Ruse. Să vorbești despre asta în condițiile unor amenințări de instabilitate enorme care există în Rusia, în condițiile în care politica lui Putin reproduce scenariul destrămării URSS, este cel puțin, ca să fim foarte delicați, o provocare negândită.

Iată de ce spun că aceste cuvinte nu au fost spune pentru publicul din interior. Pentru că în caz contrar ar fi o provocare făcută în mod conștient. Alternativele pe care le formulează Putin în interviu sunt cel puțin ciudate. Acestea pun baze noi pentru divizarea, nu pentru unificarea Europei. Este ceva evident.”

Reacții la interviul lui Vladimir Putin cu „Bild”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00

RFE/RL: Sunteți de acord cu declarațiile lui Putin cu privire la faptul că, după căderea Zidului Berlinului, URSS-ul, iar apoi Rusia au fost insuficient de puternice în a-și afirma interesele naționale? Aceasta să fie greșeala cea mai mare?

Gheorghi Satarov: „Răspunsul lui Putin la întrebarea: „Au fost făcute niște greșeli?” este de înțeles: de toate se face de vină Occidentul. Însă la

„Putin a răspuns de parcă ar fi fost evident că Rusia a făcut greșeli, dar aceste greșeli ar avea legătură doar cu anii 1990...

întrebarea: „Au fost niște greșeli din partea Rusiei?” Putin a răspuns în așa fel încât să devină clar că greșeli au fost, dar acestea ar avea legătură doar cu anii 1990.

Eu cred că în Rusia au existat mult prea multe probleme interne. Iar în ceea ce privește politica externă, acolo Rusia și-a formulat interesele foarte simplu – o deschidere totală și integrare în toate structurile, în primul rând în cele europene. Lucru care s-a făcut foarte consecvent și activ.”

RFE/RL: În una dintre afirmațiile din interviu, Putin spune susține că scăderea prețurilor la petrol și sancțiunile internaționale contribuie la însănătoșirea economiei rusești. Privită dintr-o parte, declarația arată destul de hilar. Este o declarație pentru uz intern sau extern?

Gheorghi Satarov: „Orice întrebări de acest gen pentru Putin sunt unele pe care nu are cum să le pareze. Rezultă o teză extrem de ciudată legată de faptul că proporția mare a veniturilor bugetare provenind din resurse energetice constituie un pericol și distruge economia… Dar acest lucru nu era oare evident și acum 7 ani, acum 10 ani? Dacă acest lucru nu era evident, atunci de ce naiba v-ați mai ocupat de aceste lucruri și ați stat în fotoliul în care ați stat? Iar dacă acest lucru a devenit evident doar acum, atunci oricum e târziu. Și acest lucru este o evidență pentru toată lumea”.

XS
SM
MD
LG