Există cărți despre care se spune că valorează cît un număr infinit de volume de istorie sau de elaborate reconstituiri post-factum și care sînt fundamentale pentru a înțelege corect un eveniment de talia, de exemplu, a ororilor staliniste. Memoriile scriitorului și cineastului Claude Lanzmann, Iepurele din Patagonia (Le lievre de Patagonie), mi-au dat, nu de mult, impulsul să caut una din aceste cărți esențiale pe care el o recomanda, amintind de procesele staliniste din anii 1930.
Cu titlul original Abordări răsăritene (Eastern Approaches), - în Franța cunoscută ca Diplomate și franc-tireur - cartea a fost publicată prima oară în 1949, de Fitzroy Maclean, un diplomat britanic, pasionat de istoria Asiei Centrale, cu o tinerețe extrem de aventuroasă.
Secretar la ambasada Marii Britanii de la Moscova, în 1937-38, a parcurs de unul singur și fără voia Moscovei întreaga Asie Centrală și Caucazul sovietic și, mai ales, a asistat în sala de judecată la unul din marile procese staliniste, cel al lui Nicolai Buharin și Henrik Iagoda.
Membru fondator al unității de elită britanice Special Air Service (SAS) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a luat parte la raidurile
celebre în spatele liniilor generalui Rommel în Africa, iar în 1943 a fost parașutat în zona ocupată de germani a Iugoslaviei, în calitate de reprezentant personal al lui Winston Churchill pe lîngă armata de partizani a lui Tito, alături de care a rămas pînă în 1945.
Memoriile sale despre toată această perioadă, uitate de public, au fost retipărite în ultimii ani la Penguin Books. Evocarea recentă a vieții lui Nicolai Buharin de către Vladimir Tismăneanu pe blogul său, este o bună ocazie de a vorbi despre mărturiile formidabile ale lui Fitzroy Maclean.
Diplomatul își începe relatarea despre procesul stalinist amintind de sosirea unui ziarist în sala de bal a Ambasadei americane cu un comunicat al guvernului sovietic „anunțul unui mare proces de stat, cel mai mare de pînă atunci. Am citit numele acuzaților, privind peste
umărul celorlalți. Era o listă impresionantă: Buharin, fostul secretar-general al Internaționalei Comuniste, ani de zile teoretician de frunte al Partidului și un apropiat strîns de Lenin; Rîkov, succesorul lui Lenin și predecesorul lui Molotov ca premier; Iagoda, care pînă în urmă cu 18 luni fusese Comisar al Poporului pentru Afacerile Interne și căpetenia supremă a atotputernicului N.K.V.D.; Krestinki, anterior Comisar adjunct pentru Afacerile Externe…; Rosengolț, pînă recent Comisar pentru Comerțul Exterior; Faisullah Hojaiev, președintele Uzbekistanului, care de la Revoluție încoace fusese figura cea mai de seamă în Asia Centrală sovietică; trei doctori de la Kremlin… Învinuirile erau în egală măsură senzaționale: spionaj, sabotaj, crimă, înaltă trădare.”
Fitzroy Maclean face o evocare sugestivă a sălii în care s-a desfășurat procesul, înainte de Revoluție una din sălile de bal al Clubului Nobililor. La deschiderea procesului „Sala era plină de zgomot și palavre, asemenea unei săli de teatru înainte de ridicarea cortinei. Lumea rîdea și vorbea, căutîndu-și locurile și salutînd prietenii. […] Admiterea fusese pe bază de invitație specială, iar rîndurile de cetățeni de încredere, stînd acolo așezați ca niște elevi ieșiți în excursie […] erau toți reprezentanți a diferite organizații, buni membri de partid, bărbați și femei, membri de elită, fiecare din rîndurile ‘aristocraților proletari’. Aceștia erau succesorii nobililor care odionioară dansaseră aici în zilele dinainte de Revoluție. Acum veniseră și ei să petreacă, să-și întîlnească prietenii și să fie martori la lucrările ce aveau să fie atît amunzante cît și edificatoare. Erau bărbați și femei pe care se putea conta pentru a da o interpretare corectă a ceea ce aveau să vadă și să audă, să tragă beneficii din lecție și, implicit, din avertismentele pe care le conținea. […]
Brusc, peste sala aglomerată s-a lăsat liniștea și zeci de ochi interogatori s-au îndreptat în direcția unei uși mici din colțul cel mai îndepărtat. Prin ea s-au strecurat acuzații, 21 de bărbați, mai palizi și mai mărunți, cumva, decît ființele umane obișnuite. Cu ei… au venit o duzină de uriași în uniforma trupelor speciale de securitate ale N.K.V.D.-ului. […] Pentru o clipă am rămas cu ochii ațintiți, privind fețele familiare: Buharin, cu înfățișarea sa palidă și cu mica barbă ce semăna straniu cu a lui Lenin, așa cum îl văzusem în sicriul de sticlă; Iagoda cu mustața lui asemenea unei perii de dinți; brunetul Faisulah Hojaiev;
Krestinski, scund și privind nervos. […] A urmat o scurtă pauză și prin ușă a pătruns un bărbat gras în uniformă. Capul ras…, gîtul gras îi ieșea peste gulerul tunicii…; ochii lui mici porcini i se roteau într-o parte și alta, de la deținuți la public și înapoi. Acesta era cunoscutul Ulrich, președintele Tribunalului, omul care pronunțase sentințele la moarte ale deținuților în procesele de stat anterioare. […]
Imagini de la proces...
În dreapta judecătorilor, în fața acuzaților, stătea Vîșinski, procurorul public. Rolul principal îi revenea lui. Îmbrăcat îngrijit, cu guler alb scrobit, cravată aleasă și un costum bleu bine croit…, arăta în fața lumii ca un prosper jucător de bursă, obișnuit să mănînce la Simpsons și să joace golf… la fiecare sfîrșit de săptămînă. Un tip mai degrabă de treabă… Cu o voce lipsită de expresie, un funcționar al curții a început să citească repede acuzația. Procesul se deschisese.”
Mai mult despre această mărturie excepțională a diplomatului britanic Fitzroy Maclean în emisiunea viitoare.
