Nicolae Timofti: „Sunt gata să mor, dar nu voi permite hoților sa captureze tara!"
Oamenii adunați în fața Legislativului și în PMAN sunt în așteptarea deciziei șefului statului. Acesta le-a dat celor 56 de deputați care l-au propus repetat pe Vlad Plahotniuc la funcția de premier un termen-limită, până astăzi la 12.00, să vină cu altă candidatură.
VIDEO de Tamara Grejdeanu
De la tribuna improvizată în PMAN vorbesc liderii Platformei „DA”, reprezentanții mai multor partide, printre care Oazu Nantoi (PPEM), Tudor Deliu (PLDM), antreprenori, artiști, oameni simpli.
Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a dat citirii unui apel adresat partenerilor de dezvoltare în care solicită sprijin. „Nu vrem să trăim în frică şi sărăcie, să fim umiliţi, să fim încărcaţi în autobuze şi duşi la mitinguri ca să-l aplaudăm pe Plahotniuc de frică că ne vom pierde locurile de muncă. Vrem să trăim într-un stat democratic”, se menţionează în apelul citit de Andrei Năstase.
Oazu Nantoi: „Prea de multe ori am greşit, prea de multe ori ne-am creat idoli, ca pe urmă să ne dezamăgim că iar la putere au ajuns hoţii. Odată şi odată trebuie să tragem concluzii din greşelile noastre, ca după aceste alegeri să avem demnitatea întoarsă la noi acasă, să-i vedem pe tineri alături de noi, aici, în RM. Vă chem la solidaritate şi mobilizare. Acum sau niciodată!”.
Corespondentul Europei Libere Alla Ceapai transmite că liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, le vorbește manifestanților în fața Parlamentului că deputații din așa-numita majoritaate formalizată pregătesc o ședință secretă a Legislativului pentru astăzi, urmând să pună la vot demiterea președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.