Declaraţia deputaţilor liberal democraţi Geogre Mocanu şi Mihaela Spataru: „NU vom vota actualul candidat la funcția de prim-ministru”
Considerăm că Republica Moldova trebuie sa aibă un guvern pro-european care să implementeze Agenda de Asociere la Uniunea Europeană. Aceasta ar fi permis evitarea alegerilor anticipate și riscul venirii la guvernare a forțelor străine intereselor cetățenilor care își doresc schimbarea vectorului de dezvoltare a țării. Convingerea noastră privind necesitatea formării unui guvern este rezultatul numeroaselor consultări, inclusiv cu cei mai importanți parteneri externi care sprijină integrarea europeană a Republicii Moldova. Totuși ultimele acțiuni de pe scena politică și insistența membrilor coaliției pe o singură candidatură destabilizează societatea. Politicienii nu pot acționa împotriva voinței oamenilor. În acest context, declarăm că NU vom vota actualul candidat la funcția de Prim-ministru. De asemenea, ținând cont de ultimele speculații și uneori acuzații total mincinoase declarăm că NU suntem șantajabili și NU avem alte angajamente care ne-ar influența deciziile. Suntem liberi să acționăm după propria conștiință. Le mulțumim persoanelor care au fost alături de noi în această perioadă. Suntem convinși că timpul va arăta justețea si ratiunea tuturor deciziilor luate.
Partidul Nostru și PSRM au încheiat mitingul din fața parlamentului. Ranato Usatâi, liderul Partidului Nostru a mulțumit mulțimii din fața clădirii parlamentului pentru prezență și a anunțat că sâmbătă va fi organizat un amplu miting de protest, începând cu ora 10.
Nicolae Juravschi (PPEM) își retrage semnătura de pe declarația de formare a majorității parlamentare
Nicolae Juravschi, deputat din grupul Leancă, citat de presă, anunță că își va retrage semnătura de pe declarația de formare a majorității parlamentare în cazul în care PDM nu va propune un alt candidat la funcția de prim-ministru. „Eu m-am înțeles cu PDM că semnez acea declarația doar pentru a evita alegerile anticipate și a implementa reforme în domeniul sportului. Vedem că acest candidat propus de PDM nu face decât să blocheze situația, lucru ce va duce la alegeri anticipate. În cazul în care PDM nu va propune un alt candidat, eu îmi voi retrage semnătura de pe declarație”, a declarat Nicolae Juravschi pentru UNIMEDIA.
Decizia preşedintelui va fi anunţată până la sfârşitul zilei
Preşedintele Nicolae Timofti urmează să ia până la sfârşitul zilei de astăzi, 14 ianuarie, o decizie privind desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Solicitat de IPN, Ion Păduraru, secretar general al Aparatului preşedintelui, a comunicat că la 12.00 a expirat termenul dat de preşedinte majorităţii parlamentare pentru a propune un alt candidat la şefia executivului, însă preşedintele poate anunţa decizia până la finele zilei.
Nicolae Timofti a respins miercuri, 13 ianuarie, candidatul la funcţia de prim-ministru propus de Partidul Democrat, pe prim-vicepreşedintele formaţiunii, Vlad Plahotniuc. Motivele au fost că acesta nu ar corespunde criteriilor de integritate. Majoritatea parlamentară nu a acceptat argumentele şefului statului şi l-a înaintat repetat. Vlad Plahotniuc chiar i-a transmis o scrisoare şefului statului în care se declară gata să semneze o declaraţie de integritate după ce va fi desemnat în calitate de candidat la funcţia de premier.