Partidul Socialiștilor a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională două decizii recente: decretul președintelui Nicolae Timofti prin care-l însărcinează pe Pavel Filip cu formarea viitorului guvern și modul în care s-a formalizat noua majoritate parlamentară.
Partidul Liberal a convocat o ședință a Biroului Politic Național.
Premierul turc Ahmet Davutoglu se află la Londra pentru convorbiri legate de combaterea terorismului și despre rolul pe care Turcia îl poate juca în încetinirea fluxului de refugiați spre Europa.
La Bruxelles are loc reuniunea miniștrilor de externe.
Tot la Bruxelles este așteptat președintele Poloniei, Andrej Duda. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a hotărât să lanseze o procedură împotriva Poloniei în legătură cu modul în care au fost reformate Curtea Constituțională și radioteleviziunea publică, modificări criticate drept contrare principiilor fundamentale ale guvernării legii în Uniunea Europeană.
Asistentul secretarului de stat american pentru controlul armamentului, Frank Rose, este așteptat la Kiev.
În Statele Unite este marcată ziua dedicată lui Martin Luther King, unul din cei mai cunoscuți luptători americani pentru drepturi civile.