Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a lansat un apel la dialog liderilor protestatarilor din centrul capitalei pe care i-a invitat joi 21 ianuarie, la o întrevedere. Invitația a fost făcută într-o apariție televizată, relatează IPN.
Candu a cerut de asemenea manifestanților să nu se lase provocați: „Protestele sunt bune atunci când se protestează paşnic. E un exerciţiu democratic. Cu regret, unii înţeleg greşit. Au fost provocări, sunt victime în stare uşoară. Totul trebuie să se desfăşoare în linişte”, a spus președintele Parlamentului.
Pe de altă parte, platforma civică „Demnitate și Adevăr” a chemat la noi proteste pașnice joi dimineață, pentru a cere alegeri anticipat deși miercuri, 20 ianuarie, noul guvern condus de Pavel Filip a fost audiat în Parlament, votat și ulterior a depus jurământul la Președinție.
Liderul protestatarilor de la platforma „Demnitate și adevăr”, Andrei Năstase, a declarat Europei Libere că se miră cum oamenii nu și-au pierdut până acum cumpătul. „Noi am tot atenționat autoritățile, pentru că știți foarte bine că am avut câteva întrevederi publice cu acestea, am atenționat că într-o bună zi răbdarea populației va crăpa pur și simplu”, a spus el. Printre protestatari au fost și provocatori, mai afirmă Năstase, care a adăugat că regretă cazul agresării liderului liberalilor Mihai Ghimpu.