Orice răscoală-revoluţie-răzmeriţă îşi are părţile ei întunecate, chiar şi atunci cînd scopurile sînt frumoase şi nobile. Şi asta pentru că nici un organizator, oricît de drept şi bun la suflet este, nu poate ţine sub control total masele revoltate care vor să doboare o anume guvernare. Apar în timpul protestelor tot soiul de digresiuni dizgraţioase, ba chiar înfiorătoare. E suficient să ne amintim de Revoluţia Franceză din 1789, cu scopuri frumoase, care a degenerat în teroare.
Ei bine, ceea ce i s-a întîmplat deunăzi, lîngă Parlament, liderului liberal Mihai Ghimpu face parte din digresiunile slute ale revoltei. Mihai Ghimpu a fost bătut şi înjurat de un grup de protestatari electrizaţi, iar lucrurile puteau să se termine foarte trist pentru şeful PL. E limpede că un asemenea comportament brutal al protestatarilor nu poate fi acceptat sau justificat. Dimpotrivă, trebuie condamnat şi pedepsit. Şi sper că Procuratura îi va găsi pe bătăuşi. Sper, de asemenea, ca în zilele următoare aşa ceva să nu se mai întîmple. Căci am avea un dezmăţ uriaş dacă fiecare om ar fi bătut de cei care au alte viziuni politice.
În altă ordine de idei, conducătorii autohtoni ar trebui să înţeleagă măcar acum că modul iresponsabil în care a fost guvernată ţara de la 1991 încoace nu doar a provocat suferinţe şi drame. Iresponsabilitatea endemică a conducătorilor, vînătoarea din Pădurea Domnească, corupţia, furtul sumelor mari din bănci şi alte chestii urîte i-au înrăit pe mulţi cetăţeni şi pot genera reacţii neadecvate. Nu se mai poate guverna iresponsabil cu gîndul că nimeni nu-ţi poate reproşa nimic. Poate. Şi chiar într-un mod foarte brutal.