Linkuri accesibilitate

Vlad Țurcanu: „Nu voi face dezvăluiri care să pună într-o lumină negativă instituţia prezidenţială sau pe preşedintele Timofti”


Purtătorul de cuvînt demisionar al președintelui Nicolae Tiomofti răspunde întrebărilor Europei Libere.

Astăzi dimineață și-a anunțat demisia purtătorul de cuvânt prezidențial Vlad Țurcanu. Fostul ziarist din biroul de la Chișinău al Europei Libere și-a motivat decizia prin faptul că a fost pus în situația de a dezinforma opinia publică miercuri seara, când a anunțat că guvernul Filip, proaspăt aprobat de parlament, va depune jurământul într-o altă zi. Cum se știe, însă, ceremonia a avut loc chiar miercuri, aproape de miezul nopții. Vlad Țurcanu a răspuns întrebărilor Europei Libere.

Europa Liberă: Demisia este un protest, de regulă. Protestaţi împotriva căror fapte, întâmplări? Ce anume vi s-a părut nepotrivit?

Vlad Țurcanu: „A trebuit să am o reacţie la o situaţie care nu a fost foarte confortabilă în ceea ce mă priveşte. Şi am declarat astăzi în public faptul că până la ora 22.00, aveam informaţia că nu se întâmplă nimic la Preşedinţie, în sensul că nu va fi inaugurat guvernul Filip, nu vor depune jurământul membrii cabinetului de miniştri. A trebuit să constat aproape de miezul nopţii că lucrurile nu sunt chiar aşa, deşi făcusem declaraţii în presă.

Sigur, e una să fii jurnalist şi alta funcţionar, dar pentru mine deontologia profesională rămâne. Și nu ştiu ce altfel de explicaţie aş fi avut, decât această demisie pe care mi-am dat-o, înştiinţându-l în prealabil pe domnul preşedinte despre această decizie a mea. Şi aceasta a fost.”

Europa Liberă: Aceasta înseamnă că a fost o bâlbă, a fost o improvizaţie sau aţi fost ocolit în ipostaza dumneavoastră de purtător de cuvânt al preşedintelui?

Vlad Țurcanu: „Recunosc că nu am discutat aceste detalii, deocamdată. Cert este că această decizie de organizare a ceremoniei a fost luată fără ca să particip şi eu la această discuţie, deşi nu era neapărat indicat acest lucru, iar mai departe a trebuit să mă descurc pe cont personal. Sigur, eu am ţinut tot timpul la respectarea anumitor rigori în procesul de comunicare cu publicul şi înţeleg foarte bine că publicul nu trebuie să fie minţit, pentru că există consecinţe. În primul rând pentru că nu este bine, nu este frumos. Și după aceea pentru că din punct de vedere politic şi din punctul de vedere al ambianţei societale, există anumite riscuri şi ele se pot întrevede cu ochiul liber la ora actuală, dacă e să extindem puţin discuţia.”

Europa Liberă: Dacă m-aţi întreba pe mine, eu aş zice că cel care a luat decizia să se facă ceremonie nocturnă de depunere a jurământului a făcut un cel mai mare posibil deserviciu proaspătului premier, dar şi preşedintelui. Or, iată astăzi citim că s-a omis din lista invitaţilor başcanul Găgăuziei, ceea ce este impardonabil. Deci, bulgărele de zăpadă nu are cum să nu se aglomereze. Când veţi descrie aceste situaţii? Aveţi o interdicţie? Aveţi un angajament?

Vlad Țurcanu: „Nu am decât angajamente de ordinul bunului simţ, dacă vreţi. Aşa încât nu cred că voi face dezvăluiri care să pună într-o lumină negativă instituţia prezidenţială sau pe preşedintele Timofti. Pentru că nu aşa înţeleg eu că trebuie să procedeze un om care este responsabil.”

Europa Liberă: Dar cine va răspunde la întrebarea firească a societăţii care a auzit zvonul că domnul Păduraru s-a oferi să fie candidat la ora şapte seara, când încă mai era în calcul domnul Sturza? Cine ar trebui să răspundă la această întrebare?

Vlad Țurcanu: „Ar trebui să discutaţi cu protagoniştii acestei situaţii. Vă recunosc că nici eu nu stăpânesc până la urmă detaliile acelei situaţii la care faceţi dumneavoastră trimitere, dar care este o altă situaţie decât cea cu ocazia căreia discutăm astăzi. Una peste alta, aceste lucruri care dau de bănuit, care trezesc anumite suspiciuni în societate trebuie evitate, din punctul meu de vedere. Şi tot timpul am spus acest lucru, atunci când am fost întrebat sau când a fost cazul.

De exemplu, aseară, în jurul orei 18.00 i-am făcut recomandarea necesară, din punctul meu de vedere, domnului preşedinte ca să se evite o situaţie în care să se realizeze ceremonia de inaugurare a guvernului, fără ca să se înştiinţeze în prealabil presa. Până la urmă s-a luat o altă decizie, după cum aţi văzut, lucru faţă de care am o anumită opinie, dar m-am obişnuit să funcţionez în aceşti ani în acest sens în care fac o recomandare şi aştept ca să se ia o decizie, pe care nu o comentez şi nu o contest.”

Europa Liberă: Cineva a făcut presupunerea că Serviciul de Informaţii și Securitate i-ar fi recomandat preşedintelui să nu înştiinţeze presa, ca să nu afle musafirii nepoftiţi, adică protestatarii. E o versiune credibilă?

Vlad Țurcanu: „Ieri a fost o situaţie specială. Şi astăzi este specială. Ieri era însă mai complicată. Și din anumite puncte de vedere, eu înţeleg că modul în care s-a procedat a avut la bază nişte raţiuni. Există şi elemente de securitate pe care le invocaţi dumneavoastră şi trebuie să spun că în anumite situaţii, şi ieri a fost o asemenea situaţie, se procedează şi altminteri decât se obişnuieşte în viaţa de toate zilele, să spun aşa. Există, fără să fac trimitere neapărat la acest caz, recomandări ale structurilor de securitate pe care oficialii trebuie să le aibă în vedere. Eu nu cunosc asemenea detalii, pentru că nu am participat la asemenea discuţii.”

Europa Liberă: Totuşi, eu insist ca să revenim o dată la o discuţie mai amplă, mai generală despre instituţia prezidenţială şi nu despre persoana preşedintelui Timofti. Aţi văzut-o din interior şi la fel ca Adriana Săftoiu, de exemplu, aţi fi în măsură să daţi nişte detalii nu neapărat de cancan, dar detalii relevante care să spună societăţii cât de democratică este instituţia, cât de presată a fost şi mai ales dacă s-a încercat să fie subjugată Parlamentului sau unor forţe din Parlament. Aceasta ne interesează foarte mult. Şi dacă aţi răspunde la aceste întrebări, v-am fi foarte recunoscători.

Vlad Țurcanu: „Cu siguranţă că nu acum, la cald. Dar este adevărat că în aceşti aproape patru ani instituţia prezidenţială a funcţionat în condiţii diferite faţă de cum s-a întâmplat în alte mandate ale preşedinţilor Snegur, Lucinschi, Voronin. A fost o altă situaţie, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, cu un preşedinte care nu a avut în spate o majoritate parlamentară, care a avut o echipă nu foarte numeroasă, care a trebuit să ţină cont de toate aspectele obiective ale vieţii politice care există în ţara noastră din 2009 încoace. Vă pot vorbi aşadar la modul general. În detalii voi intra probabil mai târziu, dar cu precizarea că nu voi dezvălui lucruri care nu se încadrează în ceea ce eu numesc deontologie profesională, vorbind aici de deontologia unui funcţionar public.

Eu am încercat să-mi fac meseria aşa cum am ştiut mai bine în aceşti ani. A trebuit bineînţeles să-mi estompez anumite reflexe jurnalistice, pentru că a trebuit să susţin un demnitar public, să-l apăr în anumite situaţii. Am ţinut mult la modul de exprimare al instituţiei prezidenţiale şi la aspectele formale, dacă vreţi, aceasta însemnând că toate comunicatele de presă, anunţurile de presă, discursurile să fie încheiate la toţi nasturii şi credibile, frumos aranjate, dacă îmi permiteţi expresia.

Mai departe nu fac o tragedie şi nici nu mă bucur foarte tare că plec de la Preşedinţie. A fost o experienţă interesantă, pe care eu mi-am asumat-o, pe care mi-am dorit-o. Dar ştiţi vorba ceea, ai grijă ce-ţi doreşti. Mai departe îmi voi vedea de proiectele pe care trebuie să le imaginez, pentru că nu a fost o decizie planificată, aceea pe care am anunţat-o astăzi, a fost una pe care am luat-o aseară la ora 23.30, şi pe care am anunţat-o astăzi.”

XS
SM
MD
LG