La Judecătoria Buiucani de la Chișinău a continuat astăzi procesul de corupție al fostului premier Vlad Filat, pe care procurorii îl acuză de luare de mită de 800 de milioane de lei și trafic de influență. Judecătorul a menținut interdicția ca Filat să comunice cu jurnaliștii. Dar inculpatul a reușit să facă o scurtă declarație pe coridoarele instanței despre votarea Guvernului Filip de către o parte a deputaților din partidul său.
La şedinţă de judecată de astăzi au fost examinate, din nou, mai multe cereri din partea avocaţilor lui Vlad Filat, însă toate au fost respinse ca fiind nefondate. Prin urmare, începând cu ziua de joi va demara examinarea pe fond a dosarului de acuzare pe numele fostului premier, urmând să-i fie înaintată învinuirea de către procurori. Şedinţa, ca şi toate de până acum, a avut loc cu uşile închise.
Avocatul Igor Popa a cerut, între altele, anularea rechizitoriului şi încetarea dosarului penal, motivând că nu există suficiente probe.
„Acest rechizitoriu nu conţine probe admisibile într-un proces penal. Considerăm ce este unul nul şi prin prisma faptului că instanţa a fost sesizată ilegal mă refer la disjungerea dosarului penal şi trimiterea în judecată.”
Judecătorii au respins repetat şi cererea apărării de a-i permite lui Vlad Filat să discute cu presa, pentru că, aşa cum susţine procurorul Adriana Beţişor, ar persista riscul de a dăuna anchetei pe capetele de acuzare care încă nu au fost finalizate.
Iată cum a calificat procurorul Adriana Beţişor cererile înaintate de apărare:
„Sunt nişte cereri care sunt, în concepţia noastră, în mod intenţionat depuse pentru ca să fie tergiversată examinarea cauzei penale.”
Chiar dacă are restricţia de a vorbi cu presa, fostul premier Vlad Filat a reuşit să facă câteva declaraţii scurte, în timp ce era dus dintr-un birou în altul. El a negat că ar fi vorbit la telefon cu cei opt deputaţi liberal-democraţi care au votat guvernul Filip şi că regretă decizia acestora. În timpul şedinţei de judecată, unul din cei opt deputaţi liberal-democraţi, Ştefan Creangă, a trimis un comunicat presei în care notează că „decizia de a vota un guvern nu are legătură cu situaţia în care se află preşedintele PLDM.”
Amintim că, la finele lunii decembrie, procurorii au anunțat finalizarea urmării penale pe mai multe capete de acuzare, care ar proba faptul că Vlad Filat ar fi primit mită în valoare de opt sute de milioane de lei de la controversatul om de afaceri Ilan Shor. Doar pentru aceste capete de acuzare fostul premier riscă pedeapsă cu detenţie de până la 15 ani. El fiind cercetat şi pe alte capete de acuzare ce derivă din denunţul lui Ilan Shor. Vlad Filat respinge acuzaţiile care i se aduc şi se declară nevinovat.