Media pro-guvernamentală de la Chișinău a făcut mare caz, în pauzele dintre două mitinguri de protest ale străzii, de capitala în care va merge în prima sa vizită oficială premierul Pavel Filip, cel validat la miez de noapte. Când s-a anunțat că va fi Bucureștiul, susținătorii PD au ricanat către oponenții lor: „vedeți, rămânem pro-europeni și chiar mai mult decât atât – frați cu românii!”
Sugestia lor este să încetăm cu criticile și să ne concentrăm pe construcție, să participăm la salvarea țării. Să acordăm un termen de grație, cum se obișnuiește în lumea civilizată, pentru ca noul cabinet să demonstreze ce poate și ce intenții are. În regulă, doar că nu înțelegem ce fel de „termen de grație” solicită o putere care nu mai reflectă votul alegătorilor din 30 noiembrie 2014, după ce orchestratorii acesteia au demis anul trecut două guverne din care făceau parte, le-au demis din motive numai de ei știute…
Adevărul e mai simplu și mai crud: România e singura țară care ne poate asculta în actuala situație disperată. Singura țară care poate oferi injecția financiară salvatoare pentru a ne scoate din iarnă.
Publicul românesc era, într-un fel, mai pregătit de această dată pe subiectul Basarabia. S-a discutat despre situația politică de la Chișinău, s-au pus în balanță două ipoteze: este guvernul Filip cu adevărat pro-european, sau un Executiv ce a rezultat dintr-un aranjament netransparent și corupt?... Am avut senzația, citind presa română din aceste zile, că unele comentarii puteau fi mai nuanțate, mai riguroase, bazate pe fapte, nu pe percepții anacronice, blocate, bunăoară, în „unionismul” care te absolvă din oficiu de vina de a fi făcut o alianță cu oligarhul Plahotniuc.
Spun asta chiar dacă înțeleg că perspectiva protestatarilor moldoveni, foarte radicali, n-avea cum să fie îmbrățișată în totalitate de media de la București. Între luările de atitudine pertinente ale oamenilor politici români - nu-i mai numesc pe alți comentatori versați de la București - în raport cu realitățile din Moldova, aș remarca intervențiile semnate de prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, de fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, de ex-consilierul prezidențial Iulian Fota și, firește, nu trecem cu vederea comentariile dinamice, pasionale, ale fostului președinte Traian Băsescu.
Și dacă vizita premierului Filip a fost pregătită de artileria propagandistică a puterii de la Chișinău, examinată și anticipată în fel și chip de presa de la București, rezultatele ei nu arată deloc spectaculos. Chiar previzibil, am zice, pentru că actualul guvern de la București este altul decât cel al prietenului Victor Ponta, cu care „ne întrețineam” la Hotel Nobil. România încearcă să învețe ceva din relația specială pe care a avut-o cu Moldova în ultimele două decenii și, cu deosebire, să ia în considerare erorile din ultimii șase ani, după cum afirmă analiștii români.
România l-a ascultat cu atenție, participativ și înțelegător, pe premierul Filip, dar a condiționat, atât la Palatul Victoria, cât și la Cotroceni, acordarea sprijinului de reforme concrete care să repună Moldova pe făgașul europenizării. Potrivit unor surse, s-a pus problema unui guvernator profesionist și integru la Banca Națională a Moldovei, s-a cerut o legislație anticorupție eficientă, ordine în sistemul bancar, un pachet de legi pentru mediul de afaceri și implementarea Acordului de Asociere cu UE. Peste toate, condiția de bază sunt negocierile cu Fondul Monetar Internațional. Bucureștiul promite cel mult un ajutor umanitar pentru cetățenii nevoiași pe perioada iernii, ajutor distribuit sub stricta supraveghere a autorităților române.
Această înăsprire de ton n-ar trebui să surprindă pe nimeni. Bucureștiul s-a convins că este contraproductiv să susții o guvernare doar pentru că s-a declarat pro-europeană, dar în realitate a compromis premisele favorabile pe care le-a avut Moldova ca „fruntașă” a Parteneriatului Estic. Le-a compromis prin corupție și prin dublu limbaj, dezamăgind și bulversând atâția oameni care sunt gata să îmbrățișeze azi orice idee salvatoare, chiar dacă ar lansa-o demagogi de tipul lui Dodon și Usatîi. România e obligată să-și protejeze imaginea de țară europeană și dincolo de relația noastră specială, invocată cu îndreptățire, să nu se abată de la exigențele clubului din care face parte.
E nevoie de un dialog real, nu mimat, cu societatea civilă. Și dacă tot vorbim de România, să ne amintim că la București tragedia de la Colectiv a scos mii de oameni în stradă și guvernul Ponta a căzut. În Moldova protestele au mobilizat mult mai mulți cetățeni timp de un an de zile, iar puterea nu a luat în seamă niciuna dintre revendicările populare, cum ar fi destituirea procurorului general și a șefului CNA, numirea unui guvernator credibil la Banca Națională, investigarea miliardului de dolari furat din bănci. Dimpotrivă, a avut un comportament și mai nesimțit, și mai sfidător. Este o atitudine inacceptabilă: guvernarea nu vrea nici reforme, nici alegeri anticipate. Atunci ce vrea Plahotniuc?...
Să încercăm să privim lucrurile prin prisma „bunelor intenții” ale guvernării. Exponenții săi vorbesc, nu fără temei, despre riscurile pe care le comportă anticipatele. Împotriva anticipatelor se pronunță și unii analiști independenți, care invocă revanșa pe care o poate obține Rusia cu ajutorul formațiunilor populiste ale lui Dodon și Usatâi. (De aici, să adăugăm și noi, decurg și riscurile pe termen lung ale asocierii Platformei „DA” cu acești reprezentanți ai intereselor rusești – e vorba despre o contaminare de mesaje, care se produce involuntar, prin simpla „socializare” între liderii celor trei segmente concurente ale Opoziției, prin nevoia lor de armonizare și coordonare a tacticilor de luptă. Dintr-o asemenea asociere are de pierdut Platforma „DA”, nu Dodon și Usatîi…) Dar dacă am presupune că Partidul Democrat și alații săi sunt sinceri în grija lor de „a nu lăsa țara pe mâna rușilor”, ei trebuie să treacă urgent la reformele cerute, iată, mult mai ferm și de România, și să elibereze instituțiile statului din captivitate politică și penală. Ar fi un început.
Deocamdată însă nu reformele îi preocupă pe guvernanți, ci măsurile populiste – ieftinirea bruscă a gazelor și a carburanților în condiții de totală netransparență. Specialiștii în domeniu susțin că aceste ieftiniri ar fi trebuit să fie mult mai substanțiale și să survină, mai ales, datorită eliminării schemelor criminale din sistem, nu prin gesturi heirupiste. E prea bătător la ochi. Până acum ieftinirile erau respinse de plano și deodată, ca la ordin, în doar câteva zile, guvernul a avut un dialog „foarte convingător” cu petroliștii și cu agențiile de reglementare a prețurilor – niște interlocutori foarte reticenți în a satisface doleanțele consumatorilor…
După prima vizită a premierului Filip peste hotare am aflat că pentru a supraviețui și a ne alinia lumii civilizate ar trebui să nu ne mai mințim, ci să ne punem pe treabă. Ne-au spus-o și frații români, alături de ceilalți „parteneri de dezvoltare” ai Republicii Moldova, după ce aceste solicitări le clamează de luni de zile zeci de mii de cetățenii ai noștri în stradă. Ce ar mai trebui să se întâmple ca regimul de la Chișinău să își ia în serios obligațiile?
