Linkuri accesibilitate

Republica Moldova riscă să facă un pas înapoi pe calea democratizării şi integrării europene (P. Bogatu/Ziarul Național)


De modul cum sunt mediatizate protestele de la Chişinău depinde în mare parte eficienţa presiunilor care pot fi exercitate asupra guvernării (D. Cenușă/IPN).

Liderul Partidului Politic „Partidul Nostru”, primarul de Bălți, Renato Usatâi, a declarat într-un interviu pentru serviciul rus al BBC că acum Acordul de Asociere cu UE „nu trebuie atins”, dar numai unele prevederi ce țin de partea economică. „[…] Când societatea va fi pregătită, când va sesiza diferența dintre Uniunea Economică Euroasiatică și cea europeană, atunci vom organiza un referendum la această temă, ca să evităm orice speculații”, a spus Usatâi. Întrebat ce acțiuni va întreprinde dacă partidul său va veni la putere în RM, Renato Usatâi a declarat că Moldova nu va mai fi un poligon pentru partenerii externi – nici pentru Bruxelles, nici pentru Washington, nici pentru București, și nici pentru Moscova. Țara va fi transformată într-un platou economic, un spațiu de interacțiune economică între Vest și Est.

Politologul Dionis Cenușă își exprimă convingerea într-un comentariu publicat pe site-ul Agenției IPN că de modul cum sunt mediatizate protestele de la Chişinău depinde în mare parte eficienţa presiunilor care pot fi exercitate asupra guvernării. În acest context, autorul notează că are o mare însemnătate calitatea informaţiei difuzate de presa străină pentru că orice guvernare are nevoie de legitimitate şi în exterior. Orice tentativă de manipulare şi dezinformare, spune politologul, trebuie identificată şi taxată, indiferent de faptul că este de origine occidentală sau rusească. Dacă în cazul presei occidentale pot fi exercitate presiuni, astfel ca în final să obţii corectarea mesajului, acest lucru este exclus în cazul presei pro-guvernamentale ruse, care acţionează la indicaţia regimului politic, interesat în discreditarea deplină a SUA şi UE.

Jurnalistul Evgheni Șolari constată într-un articol pe tema efectelor protestelor publicat pe portalul de expresie rusă „NewsMaker” că, deocamdată, opoziția s-ar fi împăcat cu rolul de „element de presiune asupra guvernului.” Jurnalistul menționează că după Forumul Civic de săptămâna trecută, la care s-a reunit opoziția, s-a creat impresia că timpul acțiunilor decisive ar fi fost scăpat. Și poziția partenerilor externi este ambiguă și lipsită de consecutivitate. Autorul articolului observă că, în ultimele cinci luni, protestatarii nu au obținut, practic, nimic de la autorități. Acestea au reușit să manevreze abil printre revendicări. Deși cei de stânga și cei de dreapta protestează împreună, ei nu au reușit să fie consecutivi și nu au o strategie bine definită. De cealaltă parte, conform articolului, acțiunile puterii au fost consecvente și s-a creat sentimentul că, la un moment, dat autoritățile au conștientizat că protestele nu vor scăpa de sub control. În plus, PDM, care controlează Guvernul, a început un joc pe intern, formând un fundal informațional pozitiv generat de scăderea tarifelor și majorarea unor plăți sociale.

Ambasadorul RM la Moscova, Dumitru Braghiș, a declarat citat de TASS că actualul Guvern de la Chișinău este absolut legitim, iar în procesul de învestire nu au fost încălcate Constituția și alte legi ale țării. În cadrul unei întrevederi cu vicespicherul Consiliului Federației de la Moscova, Ilyans Uhmanov, ambasadorul moldovean a spus că este o manifestare a democrației faptul că o parte din populație nu este de acord cu învestirea Guvernului. Întrebat de oficialul rus dacă în zilele următoare vor scădea tensiunile în țară, diplomatul moldovean a spus că acest lucru va deveni clar în următoarele două-trei zile.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, liderul Partidului Mișcarea Populară, a declarat într-un interviu pentru portalul Unimedia că singura sursă de finanțare pentru RM a rămas România și că o misiune a FMI nu va veni până nu se va clarifica chestiunea cu privire la credibilitatea Guvernului Filip. Traian Băsescu a mai declarat că eventuala alegere a Vlad Plahotniuc în calitate de președinte al RM ar fi „cea mai mare aberație care ar genera-o un stat de pe teritoriul Europei.” Traian Băsescu a spus că nu crede că Plahotniuc va ajunge cândva președintele RM, deoarece asupra acestuia „planează suspiciuni gigantice de corupție și de capturare a statului.”

Jurnalistul Petru Bogatu scrie în editorialul său publicat în „Ziarul Național despre pericolul instaurării în Republica Moldova a unui regim se-prezidențial, urmare a realizării cerințelor de a schimba procedura de alegere a șefului statului. Dacă partizanii alegerii șefului statului cu votul cetățenilor s-ar trudi să reflecteze niţel, este de părere analistul politic, ar vedea că Republica Moldova ar risca să facă un pas înapoi pe calea democratizării şi integrării europene. „[…] Alegerea preşedintelui prin vot direct ar însemna abandonarea formei parlamentare de guvernământ, dominantă în UE, ceea ce ar echivala cu o anumită înăsprire a sistemului politic. Ar exista şi riscul creării unei situaţii de dualitate a puterii care generează instabilitate printr-un conflict major în vârful piramidei dintre preşedinte şi Guvern”, menționează Petru Bogatu, care presupune că Republica Moldova s-ar apropia de modelul rusesc şi s-ar îndepărta de cel european. În opinia analistului, cerința privind votarea şefului statului de către popor este o idee pe cât de sterilă, pe atât de populistă.

XS
SM
MD
LG