Colega mea de birou a chemat un taxi la ora 05.40 pentru a veni la emisiunea matinală a Europei Libere. A ieşit în ograda învăluită de întuneric, a deschis portiera maşinii şi… a fost încolţită de ezitare. Şoferul nu era singur. Alături, un omulean aghesmuit ingurgita voiniceşte bere dintr-o sticlă.
„Nu ti temi, cî aista îi naparniku meu!” o linişti şoferul care părea şi el niţel beat. Făcîndu-şi curaj, ziarista urcă în taxi, sfidînd mirosul de alcool şi de rîgîială.
Maşina a demarat în trombă. Coechipierul şoferului a continuat să ingurgiteze bere. A spus o glumiţă la care şoferul a rîs nechezat.
Taxiul se deplasa cu o viteză foarte mare pe strada Albişoara, ba chiar a ignorat o dată culoarea roşie a semaforului. Ziarista îngrijorată l-a rugat pe şofer să fie mai atent, dar acesta i-a spus, rînjind, că totul e OK. În clipa în care a ieşit din maşina buclucaşă, colega mea a simţit o imensă uşurare. I se luase o piatră de pe inimă!
Cum şi în ce chip există asemenea taximetrişti? Asta e o întrebare retorică. Trăim în RM, spaţiul degringoladei, decăderii morale, al lucrului făcut de mîntuială şi al mişmaşului fără frontiere. Mergem înainte, stimaţi concetăţeni!!!
