Una din cele mai pasionante expoziții ale anului 2015 din Germania, care se închide luna aceasta, a prezentat la Muzeul de Artă din Wuppertal colecția cu totul excepțională a bancherului și colecționarului de artă Eduard von der Heydt (1882-1964). Intitulată „Lumea artei. De la Budda la Picasso”, expoziția, care a fost găzduită de muzeul ce poartă numele familiei, a prezentat 350 de exponate din ansamblul celor 3500 de piese de artă asiatică, oceanică și africană, și de pictură modernă, în mod indiscutabil - s-a spus - cea mai mare colecție privată reunită în anii 1930.
Născut în 1882 în Ruhr, la Elberfeld, într-o familie de aristocrați implicată atît în lumea finanțelor, cît și în cea a artei, Eduard von der Heydt, ce a urmat studii de drept și științe administrative la Geneva și Freiburg, a preluat în 1922 de la tatăl său, întemeietor al Muzeului de Artă din Wuppertal, o deja importantă colecție de artă, de circa 250 de tablouri, în care figurau unele de Cezanne, Van Gogh, Degas, Gauguin, Picasso, Kandinsky, Nolde, Macke, Marc etc. Lor le-a adăugat alte nume și pînze celebre, de la Van Dongen la Alexei von Jawlensky sau Max Beckman.
Colecția de artă Eduard von der Heydt
Pasiunea sa principală a fost însă pentru filozofia și arta orientală - asiatică în primul rînd, dar și africană și din Oceania - iar istoria a făcut ca aproximativ 1600 din piesele acestei colecții cu totul excepționale, să se afle astăzi în posesia Muzeului Rietberg din Zürich.
Expoziția de la Wuppertal se străduie să redea alături de colecția de artă, o imagine multilaterală asupra vieții și activității lui Eduard von der Heydt, derulată, între altele, între patru mari locuințe pline cu obiecte de artă, la Amsterdam, Haga, Berlin și Monte Verita, Ascona, în Elveția. Este, probabil, atracția și reușita cea mai mare a acestei expoziții de a prezenta obiectele colecției așezate în fața unor mari fotografii de epocă, ce le înfățișau așa cum erau dispuse în anii 1930-40 în diferitele locuințe ale lui Eduard von der Heydt.
Dar nu totul este limpede despre personalitatea și activitatea acestui bancher colecționar, pe care biografii l-au caracterizat drept un „maestru al omisiunii”, a cărui expresie a fost comparată cu aceea a secretului Sfinx-ului, și pe care Max Beckman îl descria ca pe o… „prună dulce”. Despre faptul că a fost homosexual, de exemplu, s-a aflat extrem de tîrziu, grație doar unui raport de poliție descoperit în arhivele de la Amsterdam.
„Eduard von der Heydt: patron sau susținător nazist?”, punea brutal întrebarea un editorial din „Osnabrucker Zeitung”, amintind că incertitudinii i-a fost consacrat un simpozion de istorie organizat la Wuppertal, timp de două zile în octombrie 2015, și la care nu s-a reușit să se formuleze o judecată lipsită de ambiguitate asupra personajului. Singură certitudine, bancherul și colecționarul înscris timpuriu, din 1933, în NSDAP, în partidul național-socialist, de care s-a distanțat aparent ulterior, renunțînd în 1938 la carnetul de partid, nu a fost un opozant, ci mai curînd un oportunist.
A rămas, de exemplu, și pe durata războiului în Consiliul de conducere al Băncii lui Fritz Thyssen, cunoscut susținător al lui Hitler - care îl ajutase în 1917, cînd propria bancă din Anglia îi fusese confiscată de britanicii ce-l consideraseră un inamic de război. Dar, grație averii sale a preferat să evite o confruntare cu naziștii și s-a stabilit în Elveția, unde a transferat și ansamblul colecției sale asiatice-africană și o serie de tablouri calificate de naziști drept „artă degenerată”. Altele din această categorie, depuse în seif-urile Băncii Thyssen, la Berlin, le-a pierdut la încheierea războiului, luate ca pradă de sovietici care au jefuit tezarul băncii.
Nu a fost antisemit și i-a ajutat pe unii din colaboratorii săi evrei cu bani pentru a scăpa din Germania nazistă; nu a achiziționat tablouri jefuite de la evrei în anii persecuțiilor, iar singurele trei opere de artă de proveniență îndoielnică din colecția sa au fost restituite proprietarilor.
În Elveția, în 1946 a fost judecat de un tribunal militar în calitate de colaborator nazist, dar în cele din urmă absolvit, deși a reieșit clar că în timpul războiului facilitase transferurile de bani pentru spionii naziști trimiși în străinătate.
„Nu a fost nici erou, nici ticălos, nici făptaș, nici victimă”, conchidea Eberhard Illner, autorul unei monografii științifice despre viața a lui Eduard von der Heydt. Dar, ambiguitatea și neclaritățile biografiei sale au fost suficiente ca, în urmă cu cîțiva ani, prenumele său, Eduard, să fie înlăturat din denumirea Premiului Cultural al orașului Wuppertal. El este acum intitulat „Premiul Von der Heydt”…
