Linkuri accesibilitate

Cum vrea conducerea Moldovei să facă în 30 de zile ceva ce nu a făcut în mai mulți ani


Șefii Guvernului și Parlamentului de la Chișinău au anunțat că și-au sincronizat agendele privind lansarea reformelor

Conducerea Parlamentului de la Chișinău, șefii de comisii parlamentare și Guvernul au stabilit la o ședință comună mai multe măsuri care trebuie luate pentur ca ca Republica Moldova să primească din nou ajutoare bănești din Occident. Măsurile includ recuperarea întârzierilor mari la implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dar nu se limitează la ele. Natalia Sergheev care rezumă deciziile guvernanților s-a interesat și ce șanse de reușită pot avea noile eforturi.

La ședința comună a legislativului și executivului a mai fost anunțat concursul pentru suplinirea funcției de guvernator al Băncii Naționale. Pe lângă condițiile prevăzute de lege, candidații ar trebui să aibă experiență la instituțiile financiare internaționale și să fie fără conexiuni la vreo bancă din țară sau afiliere politică, a declarat astăzi președintele Parlamentului Andrian Candu.

„Nu este ușor să comunici cu candidați moldoveni plecați în străinătate pe o perioadă de vreme care eventual ar accepta o astfel de misiune, în contextul unor grenade aruncate sau a unor proteste care solicită alegeri anticipate și se generează o instabilitate politică. Pe de altă parte chiar dacă ar exista unele candidaturi, consider că e important ca întregul proces de selectare a candidaturilor să fie un proces transparent.”

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:59 0:00
Link direct

Candu a adăugat că de dosarele candidaților se va ocupa o comisie specială, alături de reprezentanți din societatea civilă și experți internaționali. Dosarele acestora vor fi colectate până pe 22 februarie.

Inițiativa precedentă de alegere a guvernatorului a eșuat în noiembrie anul trecut. În funcție continuă să rămână guvernatorul demisionar Dorin Drăguțanu.

Tot în cadrul întrevederii de vineri, șefii Guvernului și Parlamentului au anunțat că și-au sincronizat agendele privind lansarea reformelor. Premierul Pavel Filip a declarat că prioritatea numărul unu este implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Dintr-o sută de proiecte pentru care ne-am asumat angajamentul să le trecem în 2015, am transmis Parlamentului doar 32. Așa că vedeți că restanțele sunt foarte mari. Toate proiectele țin de domeniile importante cum ar fi reforma justiției, sectorul energetic, domeniul agriculturii.”

Premierul Filip a promis că guvernul va elimina aceste restanțe în decurs de 30 de zile. În acest „termen ambițios”, după cum a fost calificat chiar de el, se vrea revenirea la un grafic normal de implementare a reformelor.

Președintele interimar al Partidului Liberal Democrat și fostul premier Valeriu Streleț a declarat pentru Europa Liberă că fracțiunea lui va susține în Parlament inițiativele guvernului, dacă acestea se vor plia pe agenda de implementare a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Fracțiunea PLDM a trecut în opoziție la mijlocul lunii ianuarie și nu a susținut candidatura lui Pavel Filip la funcția de premier.

„Noi am optat permanent pentru această prioritate și vom opta tot timpul, doar că ne-am exprimat nesiguranța dacă acest guvern va fi capabil să facă reforme autentice și sincere. Și până la proba contrarie rămânem destul de sceptici. Dar în general sună frumos. Nu cred că acest guvern are altă soluție, decât să promoveze cu insistență acest obiectiv. Fracțiunea PLDM în Parlament va susține fără nici un fel de ezitări asemenea proiecte. Important e să nu se întârzie cu promovarea lor sau să nu fie propuse într-o formă denaturată prin care să schimbe esența acțiunilor prevăzute de acordul de asociere cu UE.”

Membri ai societății civile s-au plâns în repetate rânduri că reformele în sectorul bancar și în domeniul combaterii corupției stagnează. În cel mai recent raport de monitorizare a situației din Republica Moldova publicat de Fondul Monetar Internațional, experții afirmă că este nevoie de reforme profunde și urgente în sectorul financiar. Pentru a menține stabilitatea economică este necesară revizuirea situației instituțiilor bancare de pe piață, precum și identificarea beneficiarilor finali ai băncilor, arată acel raport.

Previous Next

XS
SM
MD
LG