Între aniversările istorice ale anului în lumea românească și germană se înscrie împlinirea zilele acestea a o sută de ani de la dispariția Reginei Elisabeta a României, soția lui Carol I, cunoscută mai bine sub pseudonimul ei de artistă Carmen Sylva. Poetă, scriitoare, mare protectoare a artiștilor, între care două nume - cel al lui George Enescu și al Clarei Haskil - ar fi suficiente pentru a o păstra în memorie ca remarcabilă mecena, Carmen Sylva a avut la curtea ei și o serie de muzicieni străini, între care pianistul și compozitorul elvețian, rămas practic necunoscut în România, Emil Frey.
Un prim CD cu muzica de pian a acestuia, apărut la Londra, sub egida companiei Toccata Classics, interpretat de pianista elvețiană Luisa Splett, are în cuprins o misterioasă ca origine piesă intitulată Variațiuni pe un cîntec popular românesc, Op. 25, compusă în anul 1910. Anul ar corespunde celui în care compozitorul elvețian a fost numit pianist al Curții regale române.
Pianista Luiza Splett, care s-a născut la Winterthur în Elveția - în familia unui violonist concert-maestru al Orchestrei Simfonice locale, poziție din care i-a cunoscut pe Clara Haskil și Dinu Lipatti – trăiește în prezent la Berlin, de unde ne-a acordat un interviu. Am întrebat-o, pentru început, cum a ajuns la muzica lui Emil Frey, pianist și compozitor relativ puțin cunoscut.
Luisa Splett: „Profesorul meu de pian din Elveția, Karl-Andreas Kolly, a avut ca prim pedagog, un elev al lui Emil Frey. Cînd m-am dus să studiez în Rusia, am început să caut o temă pentru doctorat, iar profesorul meu mi-a sugerat că pianistul Emil Frey ar putea fi un subiect: fiindcă el a trăit în Rusia, a trăit la Berlin, a trăit în Elveția, este un personaj practic necunoscut, un pianist și un compozitor foarte interesant.
Am început să fac cercetări în arhivele de la St. Petersburg, unde am găsit multe lucruri și mi s-a părut foarte interesant, fiindcă este adesea o muncă în de detectiv… Practic, am găsit articole în Ruskaia Muzikalnaia Gazeta, o publicație de muzică foarte importantă; articole din 1910 cînd este descris felul în care Emil Frey a cîștigat concursul de pian și compoziție Nicolai Rubinstein. Am găsit, între altele, o fotografie cu Arthur Rubinstein, care a participat și el, cu [Aleksandr] Glazunov, care era președintele juriului; am găsit, de asemenea, alte articole, din perioada în care a trăit la Moscova, ca profesor la conservator, mai multe cronici ale concertelor sale…”
Anul 1910 este cel în care, în fapt, Emil Frey era amintit ca pianist al Curții regale române. Ce se știe despre relația sa cu Regina Elisabeta/Carmen Sylva și cu George Enescu, am întrebat-o pe Luisa Splett:
Luisa Splett: „Am găsit în fapt la Berlin programe de concert, la care a cîntat împreună cu George Enescu, și știu că Emil Frey a fost un pianist oficial al Curții Regale în România, la regina Carmen Sylva. O știu fiindcă există alte documente, iar el însuși, Emil Frey, o spunea și el. [Prima] Sonată pentru pian a lui Enescu îi este dedicată lui Emil Frey, iar acesta i-a dedicat și el lui Enescu cea de-a Treia Sonată pentru vioară. În opinia mea s-au cunoscut la Paris, fiindcă au studiat la Conservator în aceeași epocă, iar ulterior cred că s-au întîlnit la Berlin și îmi imaginez că Enescu, în calitatea sa de protejat al reginei Carmen Sylva, a fost invitat să cînte pentru ea la Berlin, iar el a fost cel care l-a invitat și pe Emil Frey. Cred că lucrurile s-au petrecut astfel. Am găsit deci programe [de concert] la Berlin, unde au cîntat împreună.”
Unul din anunțurile publicate în presa berlineză, pe care Luiza Splett ni l-a pus la dispoziție cu amabilitate, spune că într-o luni, 1 martie 1909, în Sala Blüthner de la Berlin urma să aibă loc un concert sub patronajul Prințesei de Wied, intitulat „Seară Carmen Sylva”, în onoarea Majestății Sale Elisabeta a României. La concertul, ce avea scopuri de binefacere, pentru o școală de nevăzători, și-au dat concursul o celebră soprană Lilli Lehman, violonistul Issay Barmas și George Enescu, cei doi acompaniați de pianistul Emil Frey. Este deci, mai mult ca probabil, ca George Enescu să i-l fi recomandat reginei pe prietenul său elvețian. Nici despre Variațiunile pe un cîntec popular românesc, compuse de Frey sau despre liedurile sale pe versurile reginei-poete Carmen Sylva nu se știe mai nimic.
Luisa Splett: „Martin Anderson, cel care conduce [compania] Toccata Classics, a cerut opinia unor cunoscuți din România, iar acolo cei întrebați au găsit că există o asemănare cu o melodie folclorică. O știm și o auzim deja… Am făcut un excurs prin muzica românească…”
Intenționați, desigur să continuați ediția începută la Toccata Classics, am în întrebat-o pe pianistă.
Luiza Splett: „Cum ați văzut, discul apărut este vol. 1 și plănuiesc să înregistrez mai mult. Fiindcă Emil Frey a compus peste o sută de lucrări, muzică de cameră, concerte cu orchestră, lieduri, enorm de multe lucruri și foarte multă muzică pentru piano solo, dar, aproape toate, au rămas nepublicate, în manuscris. Mi-ar place foarte mult să alcătuiesc și o ediție a lucrărilor sale și de aceea m-am și angajat în doctoratul despre el. Consider că este un personaj important și că merită să fie publicat.”
Iar cercetările despre relația dintre George Enescu și Emil Frey, a fost ultima întrebare?
Luisa Splett: „În întreaga literatură despre Enescu, care mi-a fost accesibilă, în franceză, engleză, germană, nu am găsit nimic despre Emil Frey. Ceea ce vreau să fac acum este să contactez experți în Enescu la București, ale căror adrese le-am primit de la prietenii mei români de la Berlin, pentru a continua cercetările.”
