Linkuri accesibilitate

Iohannis către Timofti: „Să contați pe noi!”


La ceremoniile de la București
La ceremoniile de la București

România așteaptă „progresele” promise pentru a elibera prima tranșă de 60 de milioane de euro.

În ultimele zile și săptămâni, mesajele pe care le primește Republica Moldova spun același lucru: toți partenerii externi, fie Uniunea Europeană, România, sau FMI, vor să ajute, dar așteaptă în schimb reforme. Mai precis, așteaptă mai întâi lansarea unor reforme. Luni, la Bruxelles, miniștrii de externe ai Uniunii Europene au adoptat un fel de plan în 13 puncte pentru R. Moldova în care se vorbește despre combaterea corupției, finanțe transparente, depolitizare și descentralizare, între altele. Cam același lucru i s-a spus și președintelui Nicolae Timofti astăzi, la București.

Pentru prima dată în relațiile româno-moldovene s-a vorbit astăzi despre o „apropiere informațională”, fără însă ca această formulă să fie explicată în vreun fel de oficialii celor două părți. Ar putea fi vorba despre eventuale colaborări între serviciile secrete ale celor două state în circumstanțele geopolitice atât de complicate din această perioadă, dar nu e clar dacă e o aspirație a Republicii Moldova sau un plan de viitor care ar fi fost adus în discuție la întâlnirea de astăzi dintre președinții celor două țări.

Pentru a întări ideea de parteneriat dintre Republica Moldova și România, Nicolae Timofti a spus că prima sa vizită ca președinte a fost în România și că probabil și ultima este cea care a avut loc în aceste zile la București. „Apropierea noastră politică, economică şi informaţională trebuie să fie un deziderat al anilor care urmează”, a trasat Timofti direcția relațiilor dintre cele două state, adăugând că își „dorește” ca România să participe la dezvoltarea energetică a Republicii Moldova pentru ca astfel această țară să iasă „din zona vulnerabilităţilor”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
Link direct

Klaus Iohannis și Nicolae Timofti au discutat la Palatul Cotroceni despre „riscurile politice, geopolitice și economice” la care este supusă Republica Moldova și despre soluțiile de evitare a acestora prin plasarea Chișinăului „într-un spațiu european de stabilitate”, după cum s-a exprimat Timofti. Președintele Klaus Iohannis a declarat la rândul lui că „e nevoie de mai multe proiecte economice comune”, menționând că România „își dorește” să ofere Republicii Moldova „surse alternative de energie”

„Contați pe noi!”
„Contați pe noi!”

Președintele român a reamintit împrumutul rambursabil de 150 de milioane de euro pe care România vrea să-l dea Republicii Moldova, dar și despre ajutorul umanitar nerambursabil. Klaus Iohannis a accentuat, însă, că România așteaptă „progresele” promise pentru a elibera prima tranșă de 60 de milioane de euro. Printre condițiile puse de România a enumerat independența justiției de la Chișinău, buna guvernanță bancară, dar și semnarea unui Acord între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional. Președintele român a spus că nu știe cât timp durează până încep să fie puse reformele la treabă și că de aceea Bucureștiul s-a gândit la un grant nerambursabil pentru a veni în sprijinul oamenilor de peste Prut.

„Să contați pe noi!” - le-a transmis Klaus Iohannis moldovenilor, accentuând că „suntem aproape, suntem hotărâți să vă sprijinim în drumul pe care l-a început Republica Molodva de câțiva ani buni, drumul pro-european”. În mod surprinzător, nici președintele român, nici omologul său moldovean nu au adus vorba despre Rusia.

Nicolae Timofti nu pleacă acasă cu nimic concret, în afara promisiunilor, îmbărbătărilor și optimismului oficialilor români legat de noul guvern de la Chișinău, din partea căruia așteaptă însă pașii decisivi pentru a le oferi împrumutul anunțat.

XS
SM
MD
LG