Linkuri accesibilitate

Cărțile Europei Libere lansate la Ciuciuleni


La Ciuciuleni
La Ciuciuleni

Anul acesta „Jurnalul săptămânal” a ajuns la a 11-a ediţie, iar „Realitatea cu amănuntul” la ediția a 9-a.

Europa Liberă a lansat astăzi la Ciuciuleni, Hâncești a 11-a ediție a cărții Jurnal Săptămânal. Și de data aceasta, cartea are 92 de autori - sunt cei care și-au descris în 2015 câte o săptămână din viață la rubrica „Jurnal Săptămânal” găzduită în fiecare sâmbătă de Valentina Ursu în emisiunea, La sfârșit de săptămâna cu Europa Liberă. O altă carte lansată astăzi este „Realitatea cu amănuntul” care a ajuns la a noua ediție. Are mult mai multe povești, dar un singur autor, pe Iulian Ciocan.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00
Link direct

La aproape jumătate de an de la încheierea campaniei „Aici este Europa Libera”, echipa postului nostru de radio a făcut un nou popas la Ciuciuleni, unde a prezentat cea de-a 11 ediție a volumului „Jurnal săptămânal”. Autorii colecției de jurnale sunt invitații emisiunii Valentinei Ursu „La sfârșit de săptămână cu Radio Europa Liberă”. Jurnaliști, medici, profesori, studenți și simpli cetățeni din satele Moldovei, toți au înșirat pe foaie observații zilnice astfel încât fiecare săptămână a anului trecut poate fi văzută prin prisma unui autor de jurnal.

La Ciuciuleni, aceștia au fost tocmai cinci. Unul dintre ei este Maria Nicolai. Ea spune că valoarea acestor însemnări săptămânale sunt însăși oamenii, toți diferiți și toți valoroși prin consemnările lor:

„Aici nu e un roman și nu sunt niște povestiri ale unuia și aceluiași scriitor. Aici sunt niște opinii, gânduri, preocupări. Așa de bine te simți când și tu, pe o clipă, ești parcă un om important.”

Europa Liberă își lansează cărțile la Ciuciuleni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:47 0:00

92 de autori și-au scris și sonorizat gândurile săptămânal la microfonul Europei Libere. Mulți dintre ei au ținut pentru prima dată un jurnal, de asta prin notițele zilnice se pot citi stări, nu doar observații din realitatea zilnică. Nicolae Pagu, spune că a descoperit istorii umane și caractere în acest volum al Jurnalelor săptămânale, oameni care pot inspira:

„Scriu oamenii problemele cotidiene, politice, jurnalistice, de orice fel. Și să știți, sun chiar perle adevărate. Dacă răsfoim de la capăt, numai cât face un Ion Găină. Pe mine m-a motivat să mai fac ceva. Dacă o să citiți cartea, neapărat ceva o să găsiți, neapărat, pentru că asta este viața noastră.”

Iulian Ciocan și Valentina Ursu
Iulian Ciocan și Valentina Ursu

Alături de volumul „Jurnal săptămânal” la Ciuciuleni au ajuns și cartea lui Iulian Ciocan, „Realitatea cu amănuntul”. Este colecția tradiționalelor pastile matinale, în care scriitorul surprinde cu un ochi cercetător realitatea:

„Eu îl ascult pe Iulian Ciocan și îmi este interesant cum lămurește el lucrurile, amănunțit. E realitatea cu amănuntul, corect.”

„Iată domnul Iulian aici scrie, „Moldova - o anticameră a civilizației”. Oameni buni, să dea Dumnezeu să fie civilizată țara noastră, dar avem foarte mult de lucrat în această țară.”

Ochi cercetători am surprins azi și în rândul tinerilor care au fost la lansare. Stau de vorbă cu câțiva elevi din clasa a XII-a, cei care au căutat mai ales modele de reușită în paginile jurnalului:

„Pentru noi, cei tineri, cred că e un lucru foarte bun această colecție. Pot găsi un exemplu a ceea ce vreau să devin eu.”

După Chișinău, și azi Ciuciuleni, cărțile Europei Libere vor ajunge și la Căușeni, exact peste o săptămână, pe 25 februarie.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG