Născută la 3 august 1950 in satul Otac, raionul Rezina. Studii: Colegiul Pedagogic din orașul Orhei, USM, Facultatea de journalism. Redactor al emisiunii Baștina. Reporter Mesager, IPNA Compania Teleradio-Moldova. Jurnalist independent. Titlul onorific - Om emerit.
Luni
Un ceai verde cu mentă mă ajută să-mi recapăt energia și s-o mențin pe durata zilei. Și chiar dacă am un program flexibil, agenda este destul de incarcată și încerc să-i fac față. Important e că știu ce am de făcut și la ce uși să bat. Nici o clipă - fără activitate. Prioritar este să am grijă de nepoata mea, în situația cănd unul din părinți este plecat să muncească peste hotare, în căutarea unui salariu mai bun. Mic dejun, plecarea la școală, apoi temele de acasă - toate aceste activități necesită mobilizare și efort.
Pe lîngă grijile pe care le port nepoțelelor mele de la Chișinău, gîndul îmi zboară mereu spre Olanda, unde deja de 12 ani locuiește, împreună cu familia sa, fiica mea. Doina a studiat în Tara Lalelelor, după care și-a găsit un serviciu foarte bun într-o instituție financiară. M-a sunat de dimineață, în drum spre serviciu, cât se afla la volan. Așa preferă ea să discutăm. Mi-a vorbit despre dragele mele nepoțele. Ele vor studia in baza limbii engleze la o școală internațională. Dar pentru început, vor trebui să susțină un test la limba engleză. Mă copleșesc emoțiile și am regrete că nu pot fi alături, mai aproape.
În această săptămînă, ne-am reamintit cu toții de talentatul nostru poet, Grigore Vieru. Ar fi împlinit ... 78 ...ani.
Și iată că mă prind asupra gîndului că, indiferent de genialitatea unui iPad, unde poți găsi o sumedenie de informații cu mare ușurință, acesta, totuși, nu poate inlocui Albinuța, cartea copiilor noștri. Cu ajutorul Albinuței, ei au învățat, pe lîngă litere și povața celor șapte ani de acasă, atăt de important pentru viață. Copiii mei nu adormeau cu capul pe iPad ci pe pernuță… lângă Albinuța.
Marți
Dis-de dimineață dau cu aspiratorul, spălat, gătit, pune masa, strînge masa. Cică s-a făcut la un moment dat o cercetare și s-a calculat costul pe care ar trebui să-l achite o persoană pentru activitățile pe care le face o femeie zi de zi în gospodărie. Și suma a ieșit destul de frumușică: dacă aș fi plătită pentru asta, aș putea câștiga lunar cîte 17 mii de lei :) Dar cine, oare, ar fi acea persoană, care ar aprecia lucrul cotidian al unei gospodine?
Dar o constatare mai tristă. În țara noastră nu este apreciat nici potentialul tinerilor, care ar putea aduce plus valoare acestei țări. Aceștia nu mai cred în propriile forțe. Ei sunt de parere că abilitățile, corectitudinea, profesionalismul nu sunt luate in calcul, ci mai degraba pilile rezolvă totul. Și iată un exemplu: un tînăr din capitală a absolvit o Universitate de la București, unde a facut o facultate de management și administrare. Mamă-sa a plecat să muncească în Italia, ca sa facă bani sa poata achita studiile. Minunea s-a produs, baiatul a absolvit universitatea. Dar iată că de cinci ani își caută un loc de muncă la Chișinău și nu găsește. El crede că nu-si găseste un job pe potrivă din cauza că a absolvit o instituție în Romănia. Mă întreb: oare cum se pregătesc guvernanții să-i readucă în țară pe cei plecați în căutarea unei vieți mai bune, dacă un tînăr nu-și găsește loc de muncă la el acasă?
Mă grăbesc să-mi duc nepoata la școală. O doamnă, care-mi vine în întîmpinare, mă întreabă unde ar putea cumpăra carne de curcan. Recunosc, pretuiesc mult productia autohtonă. Aflu că în prezent curcanii puși in vînzare sunt crescuți de adevarati gospodari din tară. Atunci mă intreb de ce rețelele noastre de magazine nu cumpără produsele noastre, care sunt naturale și de calitate înaltă? Întrebare la care mai caut răspunsul.
De obicei, merg cu transportul public. Recent am aflat că în unele troleibuze din Chișinău va fi WiFi gratis, și în același timp observ că pe traseu mai circulă troleibuze prin ușile si geamurile cărora suflă vîntul de vechi ce sunt. Drumurile sunt deplorabile, trotuarele parcă lipsesc, comerțul neautorizat înflorește, construcțiile neautorizate răsar ca ciupercile, centrul istoric a fost distrus, orașul se sufocă din cauza panourilor publicitare. Cîte mai sunt de făcut pînă vom putea numi Chișinăul o capitală europeană?
Miercuri
Citesc știrile pe net. Nimic bun: pensia medie de 1.170 de lei acoperă doar 80 la sută din minimul de existenţă. Este, însă, o categorie de bătrâni care au pensii şi mai mici de 798 de lei. Și în aceste conditii unii deputați se plîng că au salariile mici, care nu le ajung pentru nimic. Oare unde le este bunul simț, oare pentru ce i-am votat?
Stiri cata frunza si iarba despre corupția care există în Moldova la toate nivelurile: de la politicieni pînă la medici și învățători. Miliardul dispărut așa și nu a fost recuperat și mă îndoiesc că va fi intors vreodată. Chiar dacă au fost făcute atîtea presiuni de către lumea iesită in stradă.
Imi place lectura. Chiar acum am pe masă două cărți din seria „Oameni celebri”: una despre pictorul rus Rubliov, iar alta despre Spartac. Desprind gînduri interesante, care chiar te mobilizează - indiferent cum te simți, ridica-te, imbraca-te si du-te. Mișcarea e insăși viața. Diminețile și serile ies la plimbare în curtea casei. Merg pe cărărușile din fața blocului. Țipenie de om in cale. Moldovenilor nu le place să se plimbe. Dar poate le-ar fi plăcut, dacă infrastructura orașului ar permite acest lucru. De exemplu, olandezilor le place să se plimbe. Străzile sunt pline de oameni fericiti, care știu să se bucure de viață. De fapt, ei acolo au și de ce să se bucure.
Joi
Primul lucru care-l fac aprind o lumînare in amintirea mamei. Ar fi implinit 92 de ani. Ea era o femeie deșteaptă, ambitioasă, blajină. Obișnuia să facă daruri (produse lactate, ce mai avea prin grădină) familiilor cu mulți copii, femeilor bolnave. Cei care nu o cunoșteau nu credeau ca este țărancă, credeau că este profesoară. Vorbea și expresiv. Pe lingă cei trei copii ai săi, a crescut de la virsta de doi anisori o fată si un băiat ai soțului. A muncit din greu, deși nu a văzut cu ochi buni colhozul, spunînd ca e o forma de estorcare a bunului muncit. S-a dus la Domnul la vîrsta de 57 de ani.
Accesez Facebook-ul și pun o postare despre mama. Mi-au scris unii prieteni virtuali despre mamele lor, care s-au dedicat si i-au susținut în viată, pentru ca ei sa-și facă meseria bine, să absolvească facultăți. Mă prind la gandul că am copii buni, în mare parte, si datorită mamei mele, învățămintelor pe care le-am primit de la ea.
Am mai învățat de la mama, cît de important este să fii un om bun. Am călătorit prin multe țări și am văzut atîta lume bună. Despre acestea am scris in cartea „Emma si Nicole”, pe care am dedicat-o nepoțelelor mele din Olanda, pe care vreau să știu că vor crește oameni buni. Am distribuit aceasta cartulie mai multor familii din Moldova, o parte din cărti au ajuns si in diasporă, in comunități ale moldovenilor de peste hotare. Ceea ce mi-aș dori este să ne dăm seama, că succesul oricărei zile a vietii noastre il face omul si prin lumea sa interioară. Tot ce contează cu adevărat este că trăim și să iubim. O vorbă inteleaptă spune: „Nu analiza viața, profită de ea cît trăiești si fă cît mai bine ceea ce faci”.
Vineri
Am discutat cu un om din localitatea Bălănești, Nisporeni, care m-a ajutat să readuc din memorie unele istorioare din viața mea de om de televiziune. Il interesa dacă am pastrat imagini video cu dealul Bălănesti, un loc pitoresc și unic, cel mai inalt punct dintre Prut si Nistru, înălțimea caruia este de 430 de metri. Omuleanul știe că eu am realizat căteva reportaje despre construcția unui pod ce unea două părți ale satului. Pe durata construcției localnicii au trecut printr-un adevărat coșmar. După difuzarea reportajului situația s-a schimbat. Omul mi-a propus să realizăm un film documentar despre această vatră de dor și locuri fascinante, locul unde s-a născut și ex-directorul Televiziunii „Moldova1”, regretatul, Constantin Pîrțac. Eu cred că măcar una din cele 10 televiziuni care există la ora actuală ar trebui să aibă astfel de idei, pe care le are acest sătean. Un om simplu, dar care vrea să imortalizeze oamenii de valoare din țara noastră.
Chiar dacă nu am studii în domeniu, îmi place să știu multe lucruri despre plantele rare.
In weekend voi evada mai departe de capitală, în satul meu de baștină, un sat liniștit, cu oameni buni, capabili să muncească și să se bucure de roadele muncii lor. Acolo voi sta mult de vorbă cu consătenii mei, căci prin comunicare ne îmbogățim, devenim mai buni, mai puternici.
