Populația României scade în mod accentuat de la an la an, o arată datele statistice și studiile specialiștilor. Politicile care să împiedce această scădere întârzie să apară, însă, fie din precauție, fie din ignoranță.
Se știe că sistemele totalitare ale secolului trecut s-au folosit în mod abuziv de politicile demografice, de la Mussolini la Stalin și apoi la Ceaușescu. În România din 1966 până în 1989 politica natalistă interzicea prin lege avortul și mijloacele contraceptive, răsplătindu-le în schimb pe „mamele eroine”, după modelul stalinist cu distincții și bani pe cele care aveau cel puțin cinci copii.
După această politică agresivă din perioada comunistă, în urma căreia au murit peste 15.000 de femei și s-au născut în jur de două milioane de copii nedoriți, politicienii români s-au ferit să caute soluții de mijloc.
Ultimele date ale Institutului Național de Statistică arată că „fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat: populația vârstnică de 65 de ani și peste a depășit cu 210.000 de persoane populația tânără de până la 14 ani. De fapt, România se află în al 27-lea an de declin demografic, iar această evoluție este una dintre principalele amenințări pentru sustenabilitatea sistemului public de pensii, după cum spun specialiștii. Față de 1990, când România avea peste 23 de milioane de locuitori, astăzi sunt doar 19 milioane. Este vorba despre o scădere naturală, care însemană 600.000 de persoane, plus emigrația definitivă peste 300.000, la care se adaugă peste două milioane și jumătate de români care și-au mutat reședința în alte țări. Rata fertilității joacă, de asemenea, un rol important: media copiilor născuți de o femeie este de 1,3 față de anii ’70, când era de 3,7.
Nu demult, Vasile Ghețău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, spunea că scăderea numărului de nou-născuți a fost benefică din punct de vedere economic, fiindcă a redus „considerabil” cheltuielile statului cu maternitatea, asistența medicală, alocațiile, concediu pre și postnatal, creșele, grădinițele, reducând costurile din sistemul educațional. Pe termen lung, a avertizat specialistul, avantajele de acest fel se vor întoarce ca un „bumerang” sub formă de costuri.
De pildă, statului român îi va fi aproape imposibil să plătească pensii pentru așa numiții „decreței”, copiii născuți în perioada 1966-1967, imediat după ce a fost dat decretul privind interzicerea avorturilor, când multe femei au fost luate pe nepregătite. Când aceștia vor atinge vârsta pensionării, sistemul de pensii ar putea exploda. Mai ales că nici acum lucrurile nu stau prea bine, fiindcă din 1998 încoace la fiecare salariat sunt 1,2 pensionari (față de 1990 când pentru un salariat erau doar 0,4 pensionari).
Pentru echilibrarea balanței și creșterea natalității e nevoie de măsuri coerente care să fie aplicate consecvent în așa fel încât să fie încurajată natalitate: prin măsuri fiscale avantajoase, prin dezvoltarea unui sistem preșcolar și școlar performant și responsabil, prin scuturi sau reduceri de taxe pentru femeile care-și cresc singure copiii sau pentru familiile numeroase. Deocamdată niciun partid nu are proiecte serioase de legi în acest sens, iar legea privind indemnizația pentru creșterea copilului până la doi ani le defavorizează în special pe femeile cu salarii mari.
