„Plutesc pe valurile artei și ale vieții și nu știu niciodată să disting cu adevărat ce aparține uneia sau alteia sau ceea ce le este comun amîndoura. Viața mi se dezvăluie asemenea unui teatru, înfățișînd o secvență de sentimente ireale, în timp ce lucrurile de artă mi se par reale și îmi merg direct la suflet” – spunea într-unul din rarele sale interviuri celebrul pianist rus Sviatoslav Richter, fără să explice și ce se ascundea în spatele acestei mărturisiri.
Cei mai mulți dintre nenumărații săi admiratori se mulțumesc cu informația că regimul sovietic i-a permis pianistului să concerteze în Occident abia în anii 1960, la vîrsta de 45 de ani, fără să caute și explicația mai precisă a interdicției ce lovea unul din artiștii cei mai „exploatabili” din punct de vedere financiar și pentru propaganda așa-numitei „superiorități” a artei sovietice.
O carte recent apărută la editura muzicală britanică Toccata Press, condusă de muzicologul Martin Anderson, vine să explice cu lux de amănunte copilăria și adolescența lui Sviatoslav Richter în Ucraina, la Jitomir și la Odesa, înaintea instalării sale la Moscova în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. „Svetik. Amintirile familiei lui Sviatoslav Richer” îi are ca autori pe Walter Moskalew, văr cu patruzeci de ani mai tînăr al pianistului, pe Anna Moskalewa-Richter, mama sa, - Niuta, pentru apropiați - și pe Dagmar von Reincke, sora Niutei, cunoscută în familie ca Meri, mătușa sa.*
Niuta și Meri și-au lăsat fiecare memoriile, în timp ce Walter, care l-a întîlnit pe Richter copil și l-a cunoscut cu adevărat abia în 1960, în Statele Unite, astăzi deținătorul întregii arhive a familiei, a sintetizat amintirile personale și ale mătușilor sale într-un volum intitulat Trei surori. O istorie de familie. Acesta este cel care deschide ediția memoriilor publicate la editura Toccata Press și care îmbină povestea familiei, cu circa 400 de fotografii inedite, multe excepționale, ale pianistului și rudelor sale apropiate și cu desene și picturi ale lui Meri, fratelui ei Kolia și ale lui Svetik/Sviatoslav Richter însuși.
Este, în fond, viața unei familii aparținînd micii aristocrații și marii burghezii din Rusia țaristă, cu origini ruse, poloneze și germane, ultimele devenite predominante în epoca sovietică, în copilăria și adolescența lui Richter, petrecută în Ucraina. Dacă bunica lui Richter fusese născută von Reincke, mama sa Niuta avea să se îndrăgostească și să se căsătorească în 1914 cu profesorul ei de pian, un alt german, Teofil Danielovici Richter (1872-1941), pianist, organist și compozitor, născut la Jitomir, care își făcuse studiile și apoi predase la Conservatorul din Viena.
Teo Richter prelua în 1915, anul în care i se năștea fiul, Svetik, un post la Conservatorul din Odesa și pe cel de organist al Bisericii Luterane din oraș. Copilăria lui Richter avea să fie marcată de agitația revoluției ruse și de anii dificili ai războiului civil, pe care i-a trăit la Jitomir, despărțit de mama sa, și îngrijit de mătușa Tamara (Meri), pe care avea să o considere întreaga viață o a doua mamă. Aveau să urmeze anii Holomodor-ului, ai foametei în timpul căreia au murit, în 1932-1933, patru milioane de ucraineni, iar ulterior, începînd din 1936, cei ai epurărilor staliniste. Sviatoslav/Svetik Richter își abandona în 1937 postul de acompaniator la Opera din Odesa și pleca la Moscova pentru a studia cu Heinrich Neuhaus.
În urma sa, familia și ceilalți membri ai comunității de origine germană de la Odesa trăiau spaima epurărilor. Teo Richter, care fusese prieten cu un consul german al Odesei în anii ’30, era arestat în august 1941 și, aparent în urma unui denunț, împușcat la scurtă vreme de NKVD. Sviatoslav Richter avea să afle abia după război soarta tatălui său. Mama sa, Niuta, care refuzase să fie evacuată din Odesa, unde trăia cu un alt profesor al Conservatorului, ce-și luase un nume rusesc, Serghei Kondratiev, dar era în realitate de origine germană, ca și mătușa sa și restul familiei, s-au înregistrat drept germani după ocupația Jitomirului, iar în 1943 la revenirea Armatei Roșii, au fost evacuați în Germania. Niuta și Serghei, ce avea, spre oroarea lui Svetik, să preia numele lor, Richter, s-au stabilit după încheierea războiului în apropiere de Stuttgart, în timp ce mătușa Meri și fratele ei Kolia au emigrat în Statele Unite.
Gestul familiei lui Sviatoslav Richter avea să apese multă vreme pe destinul pianistului, căruia, în ciuda carierei și a succesului său excepțional, KGB-ul i-a interzis orice deplasare în Occident pînă în 1960. Chiar și atunci, ajuns la New York sub supravegherea a doi agenți ai securității ruse, a avut nevoie de aprobarea autorităților sovietice pentru a-și revedea familia. O istorie ce merită citită…
*Walter Moskalew, Anna Moskalewa-Richter, Dagmar von Reincke. Svetik. A Family Memoir of Sviatoslav Richter. Translated end edited by Anthony Phillips. Forwarded by Vladimir Ashkenazy. Introduction by Bruno Monsaingeon. London: Toccata Press, 2015. 462 p. + ill.
