„O instituție aflată în administrare judiciară, în orice formă, nu poate asigura libertatea de exprimare a jurnaliștilor” se arată într-un comunicat dat publicității luni de sindicatul Media Sind-Filiala TVR.
Este un avertisment de ultimă oră dat de jurnaliștii televiziunii publice după ce politicienii români au ajuns la concluzia că singura cale de salvare a TVR ar fi intrarea ei în insolvență. T
Televiziunea publică din România a încheiat 2015 cu o datorie de peste 150 de milioane de euro. De ani de zile datoriile se tot acumulează la această societate incapabilă să-și administreze banii, în condițiile în care bugetul anual depășește 100 de milioane de euro.
În general, când o companie nu are suficiente fonduri pentru a-și plăti datoriile la termenele prevăzute de lege,, ea intră în insolvență, ceea ce nu înseamnă neapărat că urmează falimentul, ci doar că este proiectată o reorganizare pe baza unui plan aprobat de creditori și confirmat de judecătorul sindic.
Dacă activitatea ulterioară devine profitabilă și permite plata creanțelor la termenele stabilite în planul inițial, atunci societatea este salvată, dacă nu, nu. Teoretic, ar putea urma chiar falimentul TVR.
Privind înapoi în istoria ultimilor ani se poate observa că fiecare partid parlamentar a contribuit la situația dramatică în care se află televiziunea publică: în primul rând că aceasta funcționează pe baza unei legi vechi de 22 de ani, care le-a permis mereu politicienilor aflați la putere să controleze TVR, apoi nimeni nu a făcut nici un gest de salvare a lucrurilor, cu toate că de la an la rapoartele prezentate în comisiile parlamentare de specialitate descriau dezastrul financiar aflat în expansiune.
Totul pare să fi fost lăsat la voia întâmplării în mod deliberat.
Reprezentanții TVR au cerut mereu majorarea taxei lunare care acum este de 4 lei pe familie, ceea ce înseamnă 11 euro pe an.
Principalul argument al avocaților acestei soluții este comparația cu alte state, care arată că România are cea mai mică taxă (în Cehia taxa e de 83 de euro/an, în Polonia aproape 50 de euro/an, în Marea Britanie, 175 de euro/an, iar în Germania, 216 de euro/an).
Poate că, prin comparație, programele TVR sunt de asemenea ceva mai slabe decât ale suratelor ei occidentale: cu puține emisiuni serioase, promovând adesea un format hibrid care tinde spre prostul gust.
Emisiuni de acest fel au fost menținute ani de zile, prin asumarea unor costuri incredibil de mari.
Cei care se străduie să pună televiziunea publică pe butuci, din parlament sau din interiorul TVR, se așteaptă probabil ca înainte de campania electorală televiziunea să poată fi folosită din nou ca mijloc de propagandă.
Necesitatea salvării TVR nu se discută în dezbateri transparente între reprezentanții guvernului, parlamentului și televiziunii, ci pe dedesubt, prin negocieri aproape subterne.
Iar cei care trag sforile nu înțeleg că nu totul depinde de bani, deși, sigur, e nevoie de aceștia pentru a avea cu adevărat o televiziune independentă și de calitate.
Dincolo de bani, însă, se află principiile etice și profesionale, fără de care televiziunea publică va continua să cadă, chiar dacă va face rost de bani pentru redresare.
Criza financiară prin care trece TVR a început, de fapt, cu o criză morală, iar lucrurile ar putea fi remediate doar în oglindă.
