Printre reformele angajate de R. Moldova, dezinstituționalizarea copiilor orfani și plasarea lor în familiile unor asistenți parentali, este o prioritate anunțată încă în anii 2007. De atunci până în 2010, doar un singur internat a fost închis, iar unul reorganizat. Rezultatele au început să fie simțite abia în anul 2012, atunci când cifrele arătau că au fost închise cel puțin 20 de internate, iar numărul copiilor din acestea s-a redus cu peste 50%. O relatare despre mersul reformei la ora actuală.
În urmă cu cinci ani Maria Voloșciuc a ales să fie asistent parental. Singurătatea, dar și dorința de a face un bine, spune ea, au determinat-o să aducă acasă un copil orfan.
Maria Voloșciuc: „Fetița când a venit la noi avea cinci ani abia împliniți. Era foarte... cu toate că mi-au spus de acolo că nu vă trebuie, că are probleme, totuși am acceptat, era o fetiță foarte capabilă. Din primele zile la toate păsările din curte le zicea curci, nu avea idee cum să țină o furculiță, [...] în schimb s-a bucurat de orice hăinuță și orice jucărie. [...] Acum merge în clasa a treia, ia lecții de canto, dar și de pian.”
Maria Voloșciuc s-a ambiționat să-i aducă acasă și pe cei doi frați ai fetiței, care de asemenea sunt în orfelinat. Procesul de reformare nu este însă unul perfect, iar obstacolele n-au făcut posibil ca cei trei frați să locuiască împreună.
Maria Voloșciuc: „Ne pun bețe în roate, noi am vrut să luăm și băieții în familie, dar cei de acolo întodeauna pledează ca să aibă cât mai mulți copii în internate... ceea ce-i foarte rău, din cauza mentalității pe care o au acei oameni. Chiar am vrut de ziua de naștere a fetiței să-i luăm pe o seară măcar, iar cei de acolo ne-au spus că nu, nu se poate.”
Liliana Rotaru, directorul Asociației „Copil, Comunitate, Familie” din Moldova, care optează pentru plasarea orfanilor în familii și nu în internate, spune că administratorii de orfelinate sunt interesați ca în instituțiile lor să fie cât mai mulți copii, cu cât mai mulți, cu atât mai mulți bani.
Liliana Rotaru: „În contextul reformei instituțiilor rezidențiale se închid tot mai multe instituții, se micșorează dramatic numărul copiilor în aceste instituții, iar finanțarea instituțiilor este per copil. Instituțiile, tradițional, sunt foarte mari, cu capacitatea de 700-750 de copii. Imaginați-vă că în asemenea instituții sunt acum 200 de copii, păi o să te lupți pentru fiecare copil.”
Un alt obstacol ce împiedică intergrarea orfanilor într-un mediu de dezvoltare familial, sunt alocațiile mici oferite asistenților. De cele mai dese ori cheltuielile sunt cu mult peste alocații.
Maria Ceban, unul dintre asistenții parentali, pe lângă alocațiile unice primește doar 27 de lei pe zi pentru necesitățile copilului.
Maria Ceban: „Când iei un micuț în familie, trebuie și un pătuc, și un cărucior, și foarte multe trebuie, mai ales când e nevoie de un tratament.”
Europa Liberă: Cheltuielile sunt mult mai mari decât asistența pe care o oferă statul?
Maria Ceban: „Desigur, cheltuielile sunt foarte mari. Prima dată când îl iei, fără zece mii nu te descurci.”
Alocațiile trebuie însă diversificate în funcție de necesitățile copilului, astfel încât asistenții parentali să fie motivați să ia acasă copiii a caror întreținere este mai costisitoare, spune Liliana Rotaru.
Liliana Rotaru: „Diferența de 30 de procente este pentru copiii cu dizabilități, dar nu se ține cont de nevoile suplimentare de nevoile copiilor nou-născuți care au nevoie de scutece, foarte scumpe, care au nevoie de mâncare adaptată, pentru că asistenții parentali trebuie să hrănească copiii adecvat, dar nu este mamă biologică ca să-l poată alăpta. Alocațiile sunt la fel ca și pentru copiii de alte vârste. Noi optăm pentru diversificarea acestor alocații așa ca cel puțin până la 18 sau 24 de luni, atunci când vorbim de plasamentul unui bebeluș, alocațiile să fie mărite.”
Statisticile probeaza totuși o tendință optimistă: în ultimii șase ani, doar în municipiul Chișinău, numărul asistenților parentali a crescut de la 8 la 43 și exemplul lor este cel mai convingator.
