Un amic de-al meu a reuşit, după eforturi sisifice, să-şi cumpere un apartament nou. A pus bani deoparte o viaţă şi în cele din urmă a reuşit ceea ce alţii nu vor reuşi niciodată.
„Ştii care va fi primul lucru pe care îl voi cumpăra pentru acest apartament?” m-a întrebat amicul.
„O cadă, un aragaz sau poate un lavabou…”, am presupus eu.
„Nu, frate. Am nevoie urgent de zăbrele! Nu uita că sînt la parter. Iar la parter, fără zăbrele la ferestre, e ca şi cum ai lăsa uşile larg deschise!”
Amicul m-a privit cu subînţeles.
Avea dreptate. Să nu ai gratii la geamuri, la parter sau la etajul întîi, e foarte riscant în acest spaţiu ciudat-miraculos. Îţi pot intra hoţii în casă cît ai zice peşte. De aceea, oamenii lucizi de la etajele de jos îşi fortifică ferestrele cu zăbrele. Altminteri e pericol de moarte!
Sîntem într-o permanentă frică, aceea că cineva ne va intra în casă şi ne va fura bunurile. De aceea, avem nevoie de zăbrele şi de garduri înalte. Să ne apărăm! Să ne păzim averea! Aici şi pentru o mie de lei poţi fi atacat! Să ne izolăm, să ne ascundem deci! Sîntem campionii zăbrelelor!
Undeva departe, pe alte meridiane, există case fără garduri şi fără zăbrele. Dar nu la noi! La noi fără zăbrele şi fără garduri nu există viaţă. Zăbrelele şi gardurile noastre spun multe despre zona în care trăim. Spun totul.
