Săptămâna trecută, ministrul austriac de interne Johanna Mikl-Leitner anunța că „ruta balcanică” spre Uniunea Europeană este acum închisă pentru miile de migranți și refugiați, care vin din Turcia, prin Grecia. O realitate, chiar dacă țările Uniunii Europene nu au oficializat închiderea acestui drum de acces al refugiaților spre Germania și alte țări din nordul Europei. În mare parte, ca urmare a opoziției cancelarei Angela Merkel care refuză să accepte că Europa „și-ar putea închide ușile” în fața celor care au nevoie de protecție.
Memoria istorică a cancelarei este motorul încăpăținării cu care Angela Merkl refuză orice limitare a numărului de solicitanți de azil, care pot intra în Germania. Memoria istorică rămâne trează și în Balcani, chiar dacă nu neapărat între politicieni.
Bosnia-Herțegovina a fost una din țările care a suferit cel mai mult în timpul războaielor din prima jumătate a anilor 1990 ai secolului trecut, războaie care au pecetluit destrămarea fostei Iugoslavii. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați estima că războiul din Bosnia-Herțegovina (aprilie 1992-decembrie 1995) a obligat peste 2,2 milioane de persoane să se refugieze, cea mai mare criză umanitară de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, Depășită între timp de criza refugiaților din Siria.
Aida Djugum, corespondenta la Sarajevo a redacției Sud-slavice a Europei Libere, constată că mulți, foarte mulți bosniaci nu au uitat ce înseamnă să fi refugiat. Iar imaginile cu mii de refugiați blocați în aceste zile, în frig și zloată la granița Greciei cu Macedonia, readuc în memorie amintiri dureroase, nu mai vechi de 20 de ani.
Iată ce i-a declarat tânăra Senada Dupovac:
„Când mă uit la copii sirieni, imi aduc aminte cum mi-a fost mie. Și eu am fost refugiată, când eram copil. Și astăzi îi tratează cum am fost și noi tratați în 1992. Eram încă un copil, dar nu am uiat cum nu ne-au lăsat să coborând în Italia de pe vapor. Situația era dramatică, nu aveam voie să întrăm în Italia, dar nici nu ne puteam întoarce în Croația. Din fericire ne-au ajutat niște suflete bune, pelerini, care au plătit pentru noi să primim dreptul să intrăm în Italia. Când văd acum cum suferă refugiații, îmi reamintesc tot.”.
Organizația neguvernamentală „Pomozi.ba” a fost una dintre primele care a distribuit ajutoare refugiaților în lungul „rutei balcanice”, iar președintele organizației, Elvir Karalic, se ocupă de trei ani de ajutoare umanitare pentru Siria.
„Acum 20 de ani am fost martoul unor scene atroce în spitalele improvizate în corturi: copii amputați, care pierduseră un braț sau un picior… iar acum scenele se repetă…”
Mario Nenadic, fostul ministru pentru refugiați Bosnia-Herțegovina, atrage atenția că refugiații și migranții sunt mereu împiniși la marginea societății, iar drepturile lor încălcate.
Nenadic este de părere că până acum, Europa a făcut foarte multe pentru a ajuta refugiații. Însă ar fi loc de și mai mult, în fața situației dramatice cu care se confruntă încă mii și mii de migranți, blocați în Grecia sau în lungul „rutei balcanice”.
Pentru sociologul Salih Foco, barierele sau gardurile ridicate în lungul frontierelor constituie „răspunsul cel mai primitiv” în fața unei probleme majore care se încăpățânează să nu dispară.
Iar un trecător de pe străzile din Sarajevo declara corespondentei Europei Libere:
„Toți vrem să ajungem în Uniunea Europeană. De ce? Pentru că știu că există o Uniune Europeană, un NATO care mă vor apăra. Dar acum mă întreb: mă vor proteja și ca bosniac sau sirian? Nu mai știu”….
Joi seară, la Bruxelles, Uniunea Europeană și Turcia reiau negocieile ca să finalizeze acordul prin care ar urma să fie limitat sau mai bine controlat fluxul de migranți din Turcia spre țările UE. În ajunul reuniunii, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați a dat publicității ultimele sale estimări: mai mult de un milion de migranți și refugiați au intrat în Grecia începând din ianuarie 2015.
De la începutul acestui an, mai mult de 143.000 de persoane au sosit în Grecia după ce au trecut prin Turcia. 448 de persoane au murit sau au fost date dispărute. În prezent, femeile și copiii reprezintă în jur de 60% dintre cei sosiți, în timp ce acest procent era mai mic de 30% în iunie 2015, potrivit datelor ONU.
