Terorismul face două rînduri de victime. O dată sfîrtecă oameni nevinovați. A doua oară strică la minte. Am văzut la Bruxelles cum arată amîndouă. Oasele și carnea împrăștiate de bombe nu se pot povesti. Se poate spune mai mult despre mintea care uită să judece.
Eram la o ședință de vot. Nu votam ceva care schimba lumea. Deodată, în sală a venit știrea cu bombele la aeroportul și metroul din Bruxelles. Cineva din sală cere întreruperea votului. Președintele de ședință spune: „Nu! Numai dacă ne vede mai departe de treabă, îi învingem!”. Am ieșit furios din sală. Voiam să aflu ce se întîmplă afară. După cîte ștu, cei ce au rămas în sală n-au învins pe nimeni.
Mintea din care ies astfel de lozinci oscilează între nesimțire și aroganță. În fond, dacă ești ales într-un parlament ai o răspundere publică. Ce faci cu ea? Dacă te rezumi să respecți programul cînd explodează bombe, ești totuna cu ceasul gării. Dacă te și fălești cu asta în public, trimiți un singur mesaj: oricîte bombe vor exploda, noi nu vom face nimic! Nu vom spune lucrurilor pe nume și nu vom striga: pînă aici!
Lipsa de respect pentru oamenii sfîrtecați pîndește zîmbind din aceste declarații comode. Da, trebuie să mergem mai departe! Dar nu ca înainte.
