Linkuri accesibilitate

Dezbaterile IDIS Viitorul - Europa Liberă, ediția a 18-a


Invitații moderatorului dezbaterii, comentatorul economic Vlad Bercu, au fost experții Victor Parlicov și Sergiu Tofilat.

Datoriile regiunii transnistrene la gazele naturale livrate de Gazprom se ridică la aproape 5,5 miliarde de dolari. O parte din „datoria pentru gaze a malului stâng” a fost transformată într-un așa numit „fond bugetar”. Conform estimărilor IDIS „Viitorul”, timp de 9 ani (2007-2015), circa 36% din cheltuielile bugetului regiunii transnistrene au fost finanțate din acest fond. Subiectul a fost dezbătut în cadrul unei noi ediții „60 de minute de realism economic”, realizată de Institutul „Viitorul” și Radio Europa Liberă.

Victor Parlicov: „Cifrele comunicate de Ministerul Economiei la sfârșitul lunii septembrie arată că noi avem o datorie totală de peste șase miliarde de dolari, dintre care peste cinci miliarde este datoria pentru gazul consumat în regiunea transnistreană, nu poate fi numită „datoria transnistreană” pentru că nu e, această datorie, oricum stă pe umerii Moldovagaz, și aprox. 600 milioane de dolari - gazul consumat pe malul drept.”

Europa Liberă: Deci, este o datorie de stat sau o datorie a unei companii private?

Victor Parlicov: „În primul rând, vorbim despre un lanț de datorii. Moldovagaz este datoare în fața Gazprom și asta este datorie din partea unui agent economic din Republica Moldova – Societatea pe acțiuni „Moldovagaz” - față de un agent economic din Federația Rusă – Gazprom. Față de Moldovagaz are datorii TiraspolTransGaz, care este o entitate înregistrată în regiunea transnistreană, dar care mai mult nu figurează nicăieri, nu este înregistrată nicăieri și, din punct de vedere al dreptului intenațional, nu există o asemenea entitate. Deci, deja față de această companie mai sunt înregistrate alte datorii, inclusiv datorii ale bugetului transnistrean”.

Europa Liberă: S-a discutat în anii precedenți despre separarea datoriilor, pe mine mă miră faptul că o întreprindere în care Gazprom deține pachetul de control, este datoare Gazpromului. Dar, aș vrea să vă întreb, cum s-au format aceste datorii? Cum s-a ajuns la aceste datorii?

Victor Parlicov: „Din anii ‘90 funcționează o schemă de contractare a gazului natural prin care întreg volumul de gaze furnizat în Republica Moldova este contractat de Moldovagaz. Deci, Moldovagaz solicită de la Gazprom întreg volumul de gaz, inclusiv pentru partea stângă a Nistrului, apoi, Moldovagaz este întreprinderea care vinde gazul, juridic, părții transnistrene și, respectiv, așa se acumulează datoriile. Acestea se acumulează nu pentru că Gazprom furnizează direct gazul în regiunea transnistreană, către o entitate care nu există în spațiul juridic recunoscut, dar pentru că noi, practic, ne-am asumat, când spun „noi” - am în vedere entitatea Moldovagaz în care Guvernul are 35 la sută și care este înregistrată în spațiul juridic al Republicii Moldova, deci, Moldovagaz și-a asumat să presteze, practic, servicii de legalizare a activității Gazpromului în regiunea transnistreană. Deci, S.A. „Moldovagaz” preia asupra sa problema juridică de a furniza gaze naturale într-o regiune care nu este recunoscută de nimeni, unui agent economic neînregistrat nicăieri. Nu furnizează Gazprom direct, furnizează Moldovagaz. Așa e din anii ‘90. Noi nu putem vorbi că de vină e guvernarea cutare sau cutare. Toate guvernările au făcut așa. De fapt, noi am ajuns, pe de o parte, la o problemă macroeconomică, pe de altă parte, la o situație din care nu se vede nicio ieșire. Nici Gazprom nu are soluția cum să recupereze acești bani, nici Republica Moldova sau S.A. „Moldovagaz” nu are soluția cum să rezolve problema datoriilor și nici consecințele juridice la toată chestia asta nu sunt formulate și nu sunt clare.”

Europa Liberă: Responsabilii din stânga Nistrului nu au achitat pentru consum fiindcă nu au colectat plățile de la consumatori sau din ce cauza?

Sergiu Tofilat: „Motivul e simplu: tarifele la gaz care sunt în regiunea separatistă ele nu acoperă costurile, una la mână, și doi, toți banii colectați din componenta gazului, deci, în tarif sunt mai multe componente și una dintre acestea, cea mai principală, este componenta gazul. Deci, acești bani sunt folosiți pentru a finanța regimul separatist și pentru a acoperi cheltuielie bugetare ale transnistriei.”

Victor Parlicov: „Deci, ceea ce vorbeam, practic, există un aranjament în stânga Nistrului prin care toți banii pe care consumatorii îi achită pentru gaze, anume componenta de gaze, cum s-a exprimat corect colegul, în loc să ajungă direct la Tiraspoltransgaz și această companie să plătească Moldovagaz, ajung într-un cont bugetar al autorităților transnistrene și pe această diferență se înregistrează o datorie a bugetului transnistrean față de Tiraspoltrangaz.”

Europa Liberă: Dar, nu credeți că odată ce se va vedea extins Gazoductul Iasi-Ungheni, Gazpromul va reactiva procesele de judecata si va fi foarte dură în a solicita achitarea datoriilor?

Sergiu Tofilat: „Cu siguranță, da, însă această problemă trebuie privită atât din punct de vedere juridic, dar și politic. Să nu uităm și de faptul că Gazprom voluntar a furnizat gaze în regiunea transnistreană, cu consințământul acționarilor. Acest lucru este constatat și în rapoartele lor. Această relație economică între Gazprom-Moldovagaz și Tiraspoltransgaz nu are la bază niște criterii economice de eficiență, deci, în mod normal, când tu vezi că o companie fiică acumulează datorii față de tine, încerci să înrteprinzi ceva ca să stopezi pierderile. Însă Gazprom, dimpotrivă, în fiecare an a semnat contracte cu Moldovagaz, inclusiv și pentru volumele livrate în regiunea separatistă, fiind conștientă de faptul că ei nu achită gazul, deci, aici este și un element de rea-voință. Respectiv, această situație poate fi tractată din mai multe puncte de vedere, nu doar pur comercial, că este livrată marfa și s-a creat datoria, dar și aspectul: cum a fost creată această datorie? Aici e vorba de arbitraj.”

*

Ați ascultat fragmente din emisiunea de dezbateri „60 de minute de realism economic” realizată de Europa Liberă și IDIS Viitorul. Moderatorul emisiunii, Vlad Bercu, a discutat cu experții experții Victor Parlicov și Sergiu Tofilat. Emisiunea integrală, a 18-a din seria începută anul trecut, o găsiți pe pagina de YouTube a IDIS Viitorul.

XS
SM
MD
LG