La nici măcar două săptămâni de la atentatele din Bruxelles, a început moda, prin Molenbeek, ca tinerii magrebini să poarte o mănușă neagră pe mâna stângă, precum teroriștii de la aeroport. O fac din sfidare, așa cum în fața lor alți tineri, cei din extrema dreaptă flamandă care au vrut să organizeze un marș în Molenbeek, dar au fost opriți de poliție, fac salutul nazist. Poliția și politicienii se tem că ciocnirile vor fi inevitabile.
Se scriu multe lucruri - uneori sub aparența inteligenței și a subtilității - despre fenomenul radicalizării islamice printre tinerii musulmani ai marilor metropole occidentale.
Impactul faptelor lor este disproporționat comparat cu numărul real al celor gata să treacă la violență oarbă. Aici se înfruntă două mari explicații. Pe de o parte cei care, sub diverse forme, afirmă că motivațiile asasinilor nu sunt nici ideologice și nici religioase, ci de natură expresionistă mai degrabă - o beție dată de estetica crimei.
Pe de alta, cei care afirmă că violența este o parte esențială din coerența Islamului. Violența are pentru ei o logică teo-logică.
Adevărata explicație, care nu poate fi decât complexă, combină elemente din ambele teorii și se situează undeva la mijloc, ceea ce o face și mai îngrijorătoare.
In primul rând, trebuie subliniat că Islamismul modern este un fenomen esențialmente urban. Chiar și în țările islamice cele mai conservatoare, precum Afganistanul, ca să nu mai vorbim de cele din Magreb, de unde vin familiile majorității teroriștilor, femeia la țară nu umblă voalată precum orășencele, deoarece are munci de făcut zilnic, acasă sau la câmp, iar voalul ar încurca-o. La oraș, în schimb, voalarea femeii și separarea ei de societate este un semn de prosperitate economică. Inseamnă că bărbatul câștigă suficient ca să țină acasă o nevastă nemuncitoare.
Islamismul fiind un fenomen urban, asta înseamnă că toți acei tineri violenți cresc în acest mediu al pretenției și aparențelor care pentru ei devine Islamul natural. Așa se face că sărăcia nu este o explicație a radicalizării, de vreme ce mulți dintre ei vin chiar din familii relativ înstărite.
Peste asta se adaugă un refuz total al Iluminismului și al epocii europene a Enciclopediilor și a cunoașterii și progresului. Intr-o lume, cum e cea a Europei occidentale, in care nimic nu e luat foarte în serios și totul a devenit relativ, unii simt nevoia de certitudini absolute. Eliminarea necredincioșilor devine literalmente iubire de Dumnezeu și răscumpărarea păcatelor. Faptul că o bună parte din teroriști sunt foști gangsteri de cartier cu cazier încărcat se inserează aici în mod natural.
Ștergându-le păcatele prin violență, acest Islam concretizat în Daesh și structurile militarizate din Siria și Irak are un efect dezangoasant pentru tinerii prinși de beția crimei.
Așa încât, este eronat să vorbim despre o islamizare a radicalizării și să punem în același coș asasinii islamiști cu teroriști din trecutul recent cum au fost banda Baader, Brigăzile Roșii, IRA, ETA sau să comparăm cu masacrul de la Colombine in SUA. Sau cu Breivik.
Pe de altă parte, nu trebuie nici să cădem în insidioasa derivă a corectitudinii politice care duce la spaima de a critica Islamul. Cum o spunea în ultimul Charlie Hebdo directorul și editorialistul Riss (supraviețuitor al masacrului de anul trecut) de la intelectualul rafinat Tariq Ramadan, invitat la toate televiziunile, până la drăguțul și gentilul brutar bărbos care îți vinde o minunată franzelă și cornuri perfecte, trecând prin femeia voalată pe care nu trebuie s-o insulți pentru că e dreptul ei de a se îmbrăca cum vrea într-o democrație, ajungem treptat la „acești tineri delincvenți care n-au deschis niciodată un Coran, nu cunosc nimic din istoria religiilor, nu știu nimic despre colonialism, nici despre țările strămoșilor lor din Africa de Nord, dar care comandă un taxi pentru aeroport. Nu sunt erudiți ca Tariq Ramadan, nu își fac rugăciunile precum brutarul bărbos și nu respectă regulile Islamului așa cum o face femeia voalată. Dar ceea ce s-a întâmplat la aeroportul din Bruxelles n-ar fi avut loc fără participarea tuturor acestora. Căci cu toții inspiră spaimă. Spaima de a critica Islamul cu riscul de a fi tratat de islamofob și rasist.”
