Recenta declarație despre inviolabilitatea statalității Republicii Moldova adoptată de Parlament pe marginea manifestărilor unioniste este criticată de scriitorul Vitalie Ciobanu. În comentariul său săptămânal la Europa Liberă, el ajunge la concluzia că, fără stat de drept, statalitatea moldoveană este pusă, pe plan local, în slujba cleptocrației, iar pe plan internațional – în cea a Rusiei.
În ultimele săptămâni clasa politică din Moldova, atât „majoritatea absolută”, condusă de Partidul Democrat, cât și opoziția comunistă și cea socialistă, sunt preocupate intens de statalitate. O sintagmă ce apare în luările lor de cuvânt, indiferent de subiectul pe care-l abordează. E stupefiant să constați acest nou val de patriotism retoric, când realitățile vieții nu încurajează deloc o asemenea izbucnire de orgoliu. Rămânem un stat captiv, hoții miliardului nu au fost găsiți, corupția înflorește, sărăcia maselor se adâncește, iar numirile în instituții sunt făcute pe criterii de nepotism și devotament partinic, ceea ce înseamnă că la Chișinău se instalează, încet dar sigur, o „verticală a puterii” după model rusesc.
Auzim refrenul obsedant despre independența Moldovei în timp ce guvernanții au semnat un memorandum cu Banca Națională, prin care datoria de 13 miliarde de lei, echivalentul miliardului de dolari furat din bănci, va fi recuperată timp de 25 de ani din buzunarul cetățenilor, prin emiterea unor hârtii de valoare. Acest subterfugiu demonstrează că actuala putere nu este interesată de o investigație onestă și de pedepsirea hoților. Un dezinteres ce echivalează cu o auto-inculpare. E cu atât mai stranie decizia guvernului, cu cât compania Kroll începuse a doua fază a investigațiilor, în urma căreia banii furați urmează – așa se spera – să fie întorși, iar făptașii trași la răspundere.
Un alt abuz trecut în palmaresul guvernării este refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra inițiativa Platformei DA cu privire la organizarea unui referendum pentru alegerea directă a șefului statului, pentru care au fost colectate peste 400 de mii de semnături. CEC-ul și-a motivat refuzul, apelând la niște prevederi legale, însă nimeni nu va putea înlătura bănuiala că CEC-ul a executat o comandă politică pentru a tăia din elanul Platformei DA – adversarii politici ai guvernării. În orice caz, harababura din legislația moldoveană privind referendumul, unde numărul de semnături a fost stabilit în funcție de împărțirea administrativ-teritorială pe județe, între timp anulată, vorbește despre un sabotaj premeditat din partea puterii „…care ne fură și singurul instrument de democrație directă – referendumul”, spunea pe bună dreptate Maia Sandu.
Avalanșa de decizii antidemocratice a culminat miercuri, 30 martie, cu votarea în guvern a unui proiect de lege care prevede controlul Internetului. Autoritățile justifică acțiunea prin nevoia de a combate terorismul și pornografia infantilă care proliferează în spațiul on-line, numai că acest proiect de lege conține și articole restrictive la adresa libertății de exprimare care, după cum au atenționat mai multe organizații media, vor conduce la supravegherea corespondenței electronice a cetățenilor, a comunicării prin telefonia mobilă, și la blocarea unor site-uri critice la adresa guvernării. Se deschide o portiță pentru persecutarea presei independente și pentru descurajarea acțiunilor de protest care, așa cum se știe, își mobilizează participanții prin rețelele de socializare.
Și ca să înțelegem mai bine miza acestei ofensive împotriva drepturilor și libertăților omului, în parlament o majoritate ad-hoc, formată din democrați, din „noii” social-democrați, plus comuniștii și socialiștii din opoziție, au votat o așa-zisă „Declaraţie despre inviolabilitatea suveranităţii, independenţei şi neutralităţii permanente a Republicii Moldova”. Partidul Democrat nu vrea să cedeze socialiștilor lui Dodon marota moldovenismului, și găsește mereu energie și disponibilitate pentru fundamentarea statalității, înțeleasă ca atitudine ideologică pro-rusă și ca justificare a unui status quo ce a îmbogățit o clasă politică venală și coruptă.
Guvernarea, aflată în căutarea unor mijloace financiare pentru a scoate țara din criză, face un gest ostil la adresa României, singurul stat capabil să ofere un asemenea sprijin fără a pune prea multe condiții. Liderii și ideologii PD nu văd nicio contradicție în această echilibristică politică. Nu le pasă că prin votarea unei Declarații scandaloase și prin participarea la mitingul statalist de la Comrat, organizat de partidele pro-ruse, insultă România, care nu s-a gândit niciodată să atenteze la independența Moldovei, iar simpla afirmare a idealului Unirii reprezintă dreptul democratic al moldovenilor, care văd că statalitatea, așa cum a fost aplicată de toate guvernările post-sovietice de la Chișinău, a transformat Republica Moldova într-un copil orfan al Europei.
La fel, prin afirmarea cacofonică a „neutralității permanente” (care face abstracție de armata rusă din Transnistria) politicienii de la Chișinău sfidează Alianța Nord-Atlantică, cea care contribuie decisiv la modernizarea și întărirea armatei naționale. Recenta vizită a generalului Philip Breedlove la Chișinău, declarațiile și asigurările sale privind preocuparea NATO pentru securitatea statului moldovean ar fi trebuit să le dea niscaiva mustrări de conștiință politicienilor de la PD… Ți-ai găsit!
Chiar în zilele când la Chișinău se vota absurda „Declarație privind inviolabilitatea neutralității și independenței”, la Tighina, controlată de separatiști, se desfășura o campanie de recrutare a moldovenilor în armata rusă, exact ca pe timpurile țarismului și ale sovietelor.
Aflat sub presiune mediatică, Ministerul de Externe a cerut explicații ambasadorului rus de la Chișinău. Nu știm cum a justificat trimisul Moscovei „arcănirea” moldovenilor pentru cătănie la ruși, dar ministrul Lavrov, într-o convorbire cu omologul său moldovean, la Moscova, a fost mult mai explicit. Lavrov a spus că apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană a înrăutățit relațiile bilaterale moldo-ruse și că Rusia va depune eforturi să schimbe această stare de lucruri. Cum știe Moscova să schimbe lucrurile în străinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată am văzut în Georgia, Ucraina și în Siria, de-ar fi să evocăm doar ultimele sale „intervenții civilizaționale”.
Să sperăm că preocuparea Rusiei pentru normalizarea relațiilor cu Moldova nu va provoca reflexele pavloviene ale parlamentarilor de la Chișinău, care vor vota, lunar, câte o declarație despre „suveranitatea” invizibilă și neutralitatea „permanentă”. Oricum, ministrul Lavrov a precizat că cele două țări au semnat un plan de consultări bilaterale referitor la relațiile lor cu Uniunea Europeană și cu NATO. Parcă-l vedem pe Vladimir Putin telefonând, impacientat, la Chișinău pentru a-și informa partenerii moldoveni despre conținutul discuțiilor sale cu președintele Obama. Nu e asta o lovitură diplomatică a Chișinăului?... De fapt, se știe cine pe cine va informa…
Obsesia politicienilor moldoveni pentru „statalitate” și dezinteresul față de șantajul militar al Rusiei nu au în vedere apărarea interesului național, combaterea corupției și eradicarea sărăciei – altfel, ce rațiune de a fi ar mai invoca un stat care-și umilește cetățenii? –, ci o manevră demagogică de care am avut cu duiumul în ultimii 25 de ani. „Statalitatea”, apărată atât de înverșunat de reprezentanții puterii alături de opoziția pro-rusă – care ba le declară război „oligarhilor de la guvernare”, ba mărșăluiește alături de ei împotriva unioniștilor –, nu are nimic în comun cu nevoile și aspirațiile poporului.
Fără democrație, fără stat de drept, statalitatea moldoveană este o biată slujnică a cleptocrației locale și un paravan străveziu al servituților noastre seculare față de Rusia.
