Prima manșă a sferturilor Ligii Campionilor a adus mai degrabă dezordine și incertitudine. Nimeni nu s-a desprins decisiv. Barcelona, marea favorită a Ligii, a suferit mult acasă. La pauză, Atletico Madrid conducea cu 1-0, după 45 de minute de fotbal muncit și inteligent. Atletico a refuzat să alerge în mașina de pase a Barcelonei, s-a apărat strict în 18-20 de metri și a contraatacat în forță. Torres a deschis scorul, la o contră care a perforat centrul defensiv advers. După cîteva minute, Torres a fost eliminat, în urma unei ciocniri fără intenție cu Neymar. Din acel moment, cursul jocului s-a schimbat. Barcelona a început să joace la standardul cunoscut. Suarez a înscris de două ori, dar iureșul s-a stins treptat și nimeni nu a mai marcat. În retur, Barcelona are prima șansă. Echipa e în ușoară scădere, uzată de ani de zile de performanță la vîrf, dar poate înscrie la Madrid. Atletico are încă șanse dar numai dacă trupa lui Simeone joacă fără erori.
Bayern a pornit avertizată de o declarație surprinzătoare a lui Guardiola care a explicat că Benfica vine cu una din cele mai bune defensive în patru din Europa. Guardiola a avut dreptate. Bayern a atacat în valuri, dar Benfica a rezistat. O contră portugheză a avansat adînc și a fost oprită de un henț clar al lui Lahm. Arbitrul n-a văzut și Bayern a scăpat. Vidal, cel mai bun jucător de pe teren, și-a împins continuu echipa și a deschis scorul cu o lovitură de cap impecabilă. Bayern a forțat desprinderea dar Benfica s-a apărat excelent. Returul e strîns, dar Bayern scorul din tur e bun pentru Bayern. O surpriză nu e exclusă, pentru că echipele de club portugheze s-au descurcat mereu foarte bine în fața echipleor germane.
Înainte de Wolfsburg-Real Madrid, prea multă lume a nesocotit faptele și a mizat pe calibrul de firmă. A fost o eroare. Wolfsburg e o echipă tipică pentru fotbalul de atac și moral german. Asta înseamnă că numele și renumele adversarului nu contează. Wiolfsburg a atacat din primul minut. Real a mizat tot pe atac și a ratat două goluri făcute. După 20 de minute, Real l-a pierdut pe Benzema, accidentat la o ciocnire cu un fundaș advers, și asta a contat. Wolfsburg a continuat atacurile, condusă excepțional de Draxler, poate cea mai bună aripă stîngă a Europei. Două incursiuni urmate de deschideri ale lui Draxler au pregătit două goluri de mare spectacol. La pauză era 2-0 pentru Wolfsburg. Vizibil, neliniștită, Real a încercat disperat golul în deplasare dar Ronaldo a ratat ocazii în serie și Wolfsburg pleacă la Madrid cu un 2-0 greu de remontat. Real va juca acasă într-o atmosferă teribilă, dar Wolfrsburg e genul de echipă care poate înscrie în deplasare. S-ar putea ca Real să fi pierdut deja calificarea.
Cel mai așteptat meci al rundei a fost un spectacol penibil. PSG și Manchester City au terminat 2-2, la Paris, după un spectacol cînd bizar, cînd provincial. Amîndouă echipele au greșit tot și au irosit tot. Mai întîi, Ibrahimovic a ratat un penalty, ca un debutant. Au urmat 4 goluri din 4 erori defensive jenante. Manchester City va avea un avantaj serios în retur dar, după bîlciul de la Paris, nimic nu e exclus.