De la o vreme se vorbeşte în Chişinău despre abolirea imunităţii parlamentare. În mod ciudat, dornici de a se debarasa de imunitate sînt chiar unii deputaţi. Iar preşedintele parlamentului Andrian Candu i-a lăudat şi i-a susţinut.
Fireşte, de la vorbe la fapte e o cale lungă. Dar să admitem că deputaţii într-adevăr vor renunţa la imunitatea lor. Ce se schimbă?
Înainte de a vedea ce se modifică, să ne întrebăm: e normal oare acest privilegiu al conducătorilor în condiţiile în care corupţia şi sărăcia fac ravagii aici de la 1991 încoace? Răspunsul meu este tranşant: nu, nu e normal. E ceva dizgraţios şi hidos. Nu pot avea imunitate deputaţii într-o ţară în care mai nimic nu funcţionează mulţumitor.
Iar acum să vedem ce se schimbă în cazul în care deputaţii se vor lepăda de imunitate. Ei bine, dacă stau să mă gîndesc mai bine, mare lucru nu se schimbă. Poate doar unii simpli muritori vor rămîne impresionaţi de acest gest. În rest, mi se pare că toate rămîn cum au fost.
Ca să existe un dram de schimbare, ca să apară noi posibilităţi, ar trebui să avem un sistem juridic infailibil, perfect, credibil. Dacă justiţia e perfectă, abolirea imunităţii îi poate crea mari probleme unui deputat cu musca pe căciulă, unui deputat făcător de mişmaşuri.
Dar e infailibilă justiţia moldovenească? Cred că mai avem mult de prăşit pînă obţinem infaibilitatea asta. Despre neregulile din justiţia autohtonă s-au scris volume groase. Apropo, s-a mai terminat oare reforma Procuraturii a cărei ultimă etapă era realizată încă în 2007?
De aceea, simpla abolire a imunităţii parlamentare nu e mare lucru, după părerea mea. E mai mult un praf în ochi aruncat alegătorilor. Tare aş vrea să greşesc.
