Linkuri accesibilitate

Bulgaria și noile reglementări electorale


Parlamentul de la Sofia dezbate o serie de amendamente radicale la Codul Electoral.

Parlamentul din Sofia a început dezbaterea, în prima lectură, a mai multor amendamente radicale la Codul Electoral printre care introducerea votului obligatoriu și a votului electronic de la distanță.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct

Varianta care a primit aprobarea Comisiei juridice a parlamentului, prevede sancționarea neparticipării la vot prin scoaterea de pe lista electorală.

Drepturile persoanelor sancționate vor putea fi restabilite prin depunerea la primărie a unei declarații notariale cu nu mai puțin de 30 de zile înainte de scrutin. Alegătorii loiali vor participa la o loterie națională cu câștiguri atractive.

La ultimele alegeri parlamentare însă participarea la vot a fost de 48,66%. Dacă situația se va repeta, este real pericolul ca majoritatea cetățenilor să-și piardă dreptul de a vota. Opoziția a avertizat că va sesiza Curtea Constituțională.

Votul electronic va demara în 2018 – inițial într-un număr limitat de circumscripții.

Pentru prima dată este prevăzută o circumscripție separată „străinătate”. Cei aproape două milioane de imigranți economici vor avea inițial patru locuri de deputați rezervate din totalul de 240.

Un alt amendament prevede interzicerea sondajelor pe toata durată campaniei electorale. Motivul – să nu fie influențați alegătorii.

Pentru prima dată buletinul de vot va avea un pătrățel „împotrivă tuturor”. Buletinele marcate în acest mod teoretic nu vor influența rezultatul scrutinului. Alegerile vor fi recunoscute și cu 90% vot împotriva tuturor. Va crește numărul buletinelor valabile și va fi îngreunată intrarea în Parlament a partidelor mici.

Sistemul actual de preferințe ce permitea ca un candidat aflat departe de locurile alegibile să treacă pe primul loc, a fost modificat de partidele mari, astfel încât fiecare vot fără preferință pentru lista de partid să treacă în contul liderului listei facând imposibilă declasarea acestuia.

Voci din opoziție, inclusiv cea de dreaptă, au declarat că o parte din amendamente îngreunează procesul electoral și înlesnesc fraudele.

XS
SM
MD
LG