La întrebarea cine sprijină DNA și cine îi pune piedici, experții Centrul Român de Politici Europene au răspuns printr-un Index din care rezultă că publicul, Comisia Europeană și cancelariile occidentale sunt printre cei care au oferit permanent suport moral, și nu numai, procurorilor anticorupție. „Indexul sustenabilității DNA” menționează printre punctele slabe ale luptei anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General al României, Agenția Națională de Integritate sau Ministerul Justiției. Despre Agenția Națională de Integritate, care până acum a avut rezultate bune, în document se notează că „și-a pierdut suflul” și că cercetează cazuri irelevante.
Prezentă la dezbaterea acestui subiect, procuroarea șefă a DNA, Codruța Kovesi a mai pus în rubrica celor care nu ajută Direcția Națională Anticorupție și serviciul autohton de spionaj, menționând că de când și-a început mandatul nu a primit nicio informare de la Serviciul de Informații Externe. Șefa DNA s-ar fi așteptat ca spionii români să-i trimită date despre conturile infractorilor autohtoni din afara țării sau despre vilele de lux ale acestora. Nu există încă un răspuns oficial al Serviciul de Informații Externe, dar e posibil ca reprezentații structurii de spionaj să pretexteze că anticorupția nu intră în obiectul lor de activitate.
Eficiența justiției românești este pusă sub lupă de două rapoarte, unul făcut de Freedom House România sub titlul: „Recuperarea prejudiciului și confiscarea bunurilor dobândite prin infracțiuni” și un al doilea girat de Centrul Român de Politici Europene, care a lansat „Indexul sustenabilității DNA”
Este vorba, pe de o parte de o analiză a felului în care statul reușește să recupereze prejudiciile care i se aduc prin fapte de corupție și pe de alta, despre actorii publici care susțin Direcția Națională Anticorupție sau care o subminează.
Specialiștii de la Freedom House au făcut, de pildă, clasamente pentru a vedea județele în care magistrații sunt preocupați să pună sechestre în vederea recuperării pagubelor aduse statului. În mod neașteptat, după București și Ilfov, în top 5, apar parchete din trei județe sărace, în care procurorii sunt, însă, foarte activi cu folosirea măsurilor asiguratorii, care pot duce la recuperare prejudiciilor. Este vorba, despre parchetele din Bistrița Năsăud, Sălaj și Gorj care au înregistrat sechestrele cele mai spectaculoase.
În ceea ce privește confiscarea extinsă, introdusă în Codul penal românesc din 2012, aceasta este deocamdată o instituție „puțin exploatată”, potrivit Freedom House.
Confiscarea extinsă vizează, prin definiție, bunuri ale inculpaților obținute în ultimii cinci ani, dar care nu au neapărat o legătură clară și imediată cu acuzațiile penale pentru care inclupatul este trimis în judecată. Procurorul trebuie doar să aducă probe astfel încât să convingă instanța că și aceste bunuri provin din activități infracționale distincte de cea din dosar, pentru care nu trebuie să se fi pronunţat condamnări.
În 2015, procurorii anticorupție au cerut confiscarea extinsă doar pentru 4 dosare, valoarea totală a bunurilor fiind de circa 650 de mii de euro. Magistrații intervievați de Freedom House motivează timiditatea în folosirea acestui instrument prin articolul din Constituție care subliniază caracterul licit al dobândirii averii. Totuși, Curtea Constituțională a limpezit lucrurile încă de acum doi ani când a explicat că prezumția dobândirii averii în mod cinstit este o chestiune relativă și că se referă mai degrabă la dreptul la proprietate nu la felul în care este obținută aceasta. Altfel spus nu orice proprietate este obținută în mod legal.
Raportul privind recuperarea prejudiciilor scoate la iveală obstacolele birocratice, reflexele încetinite ale fiscului, dar și anumite inerții pe care le au încă magistrații.
