Protodiaconul Bisericii Ortodoxe Ruse Andrei Kuraev este misionar, activist civic, scriitor, preot. Datorită vocii sale distincte și a criticilor aduse puterii și clerului din Rusia el a pierdut în ultimii ani un șir de funcții și poziții importante – nu mai este profesor al Academiei Duhovnicești din Moscova și nici colaborator științific superior al Catedrei de filozofie și religie a Facultății de Filozofie a Universității de la Moscova. Faptul că se încearcă marginalizarea prezenței sale publice în Rusia vorbește despre caracterul complex și complicat al relațiilor sale cu capii Bisericii ortodoxe ruse.
Andrei Kuraev a fost invitatul unei emisiuni a Radio Svoboda, moderată de Ivan Tolstoi, unde a vorbit despre calea sa către credință, dar și despre felul în care vede relația dintre stat și biserică, dar și dintre Rusia și Occident.
Andrei Kuraev spune că a sa cale către credință a fost una ușoară pentru că în anturajul său nu erau oameni ai bisericii. „Acum pot spune că poate cea mai mare piedică în creșterea creștinismului în lume sunt însăși creștinii”, a declarat Andrei Kuraev.
Andrei Kuraev: „Biserica, Hristos sunt bolnavi de noi, de creștini, și sunt bolnavi nu prima mie de ani, iar calitatea creștinilor e … tristă. Atunci când apostolii și-au început calea, lor le-a fost într-un anumit sens ușor – chiar dacă Imperiul era împotriva lor, dar în schimb aveau o unitate totală între esență și existență. Adică apostolul Pavel, de exemplu, avea exact viața și comportamentul unui creștin. Iar noi astăzi suntem nevoiți să spunem: „Nu vă uitați la mine, la cum trăiesc eu sau la ce lucruri urâte am făcut noi în istorie, sau la ce se întâmpla astăzi în unul sau altul dintre domeniile vieții bisericești… Pentru că, știți, Evanghelia vorbește despre altceva… Și așa mai departe”. În două mii de ani s-au adunat nu doar experiențe bune, dar și experiența decepțiilor în creștini, în viața pe care o ducem, în ceea ce propovăduim. Iată de ce astăzi trebuie să scoatem din minus, din negativ concepțiile oamenilor despre noi și despre credința noastră. Iar apostolii au pornit de la zero și datorită acestei identificări perfecte dintre credința și viața lor ei au reușit foarte multe.”
RFERL: Biserica ortodoxă în Rusia se bucură de un regim în mod evident preferențial. Nu va merge biserica atât de departe încât să ne indice ce să citim în școli, în universități, să ne spună că anumite lucruri sunt interzis, sunt păcătoase?
Andrei Kuraev: „Sigur că Biserica ar vrea să ajungă să facă asta.”
RFERL: Dar de ce o face?
Andrei Kuraev: „Pentru că este vorba despre natura umană. Orice om dacă ar fi plasat în vacuum și i s-ar spune: „Orice dorință a ta se va împlini!” ar fi tentat să facă asta. Este o artă întreagă să știi să te oprești în fața libertății altuia, în fața a ceea ce consideri eroarea altuia, fără să-ți impui propriul punct de vedere. Foarte puțini sunt cei care reușesc să facă asta. Și acest lucru nu depinde nici măcar de convingerea și ideologiile – religioase sau politice – ale celui care deține puterea. Iată de ce societatea trebuie să fie complexă. Trebuie să existe un sistem de control și echilibru.
Ca om care mi-am petrecut toată viața conștientă în biserică, va spun: Nu vă faceți iluzii! Nu trebuie să credeți că biserica este diferită de bolșevici și nu le va repeta greșelile dacă va primi toată puterea. Suntem cu toții oameni, avem aceiași viruși. Iată de ce nu trebuie să aveți încredere în nimeni fără rezervă. „Luați-ne copiii! Biserica nu-i poate învăța nimic rău!” – exista așa o lozincă în anii 90. Ba îi poate învăța. Din păcate, îi poate învăța multe lucruri rele.”
RFERL: Nu sunteți revoltat atunci când auziți că „nu e voie de încălcat”, sau „trebuie respectate drepturile credincioșilor”? Cum rămâne însă cu drepturile ne-credincioșilor? De exemplu, eu sunt ateu, nu cred în Dumnezeu. Simțurile mele anti-religioase, ateiste, sunt deranjate de numărul imens de biserici, de multitudinea de cruci înfipte peste tot…
Andrei Kuraev: „Dacă un om este deranjat de imaginea unor simboluri religioase pe care nu le împărtășește, avem de a face cu un om prost-crescut – este o diagnoză pentru familia lui, pentru școala lui și pentru el personal în primul rând. Tot așa, putem pune problema că „sunt jignit când aud limba germană” pentru că am în minte firul logic de la Evul Mediu la Gestapo și am asociații negative legate de nemți.
Problema constă în faptul că noi trăim în două lumi diferite, care se pare că în plus mai și duc, ca două escalatoare, în direcții diferite – Rusia și lumea occidentală.
Atunci când vine vorba despre lumea occidentală, aici, într-adevăr, sunt de acord cu Patriarhul Kiril, care s-a arătat îngrijorat de respectarea drepturilor creștinilor în lumea occidentală. Există acolo o toleranță excesivă, stranie uneori, îndreptată către eliminarea oricăror semne de prezență a creștinismului.
Iar în Rusia este un pic altfel. Aici există o anumită șmecherie a propagandei Patriarhiei actuale și a televiziunilor în stil Kiseliov – când se arată tot felul de extreme sau excese din viața occidentală și apoi se spune: „Vedeți!? Noi în Rusia luptăm cu asta!”. Mă scuzați, dar cu aceste fenomene trebuie să lupte Canada sau SUA, nu Rusia. În Rusia sunt alte pericole. Vecinul poate avea ulcer din cauza acidității ridicate, iar eu am ulcer din cauza acidității scăzute. Iată de ce eu nu trebuie să lupt cu ulcerul vecinului, dar cu ceea ce am eu.
Iar la noi discursul este: „Acolo în Occident toți sunt homosexuali și noi trebuie să luptăm împotriva Gey-Europei”. Mă scuzați! În primul rând, de unde ați luat că Rusia trebuie să lupte cu ceva ce se întâmplă undeva în Danemarca, de exemplu? Dar noi în Rusia nu avem nimic de genul acesta? În sensul păcatelor strigătoare la cer, de genul corupției, mitei și așa mai departe? Dar noi luptăm cu problema vecinului. Pentru că așa este mai simplu. Dar în asta există o anumită doză de fals.
Inclusiv când Patriarhul Kiril spune că „în Occident se duce un război împotriva bisericii”. Într-adevăr, Biserica Catolică a fost mereu prezentă, a participat activ în politică și este evident că este taxată din toate părțile cu diverse ocazii. Este cumva logic. Dar ce legătura are cu asta Biserica Rusă și Patriarhul Kiril? Este un snobism imens atunci când se afirmă că Pussy Riot și alte atacuri anticlericale în Rusia împotriva lui Kiril sunt pentru că acesta se pronunță împotriva homosexualismului. Nu există nimic în comun, este vorba despre o manipulare absolut evidentă.
Dacă în Occident încă mai putem vorbi despre o anumită marginalizare și excludere a bisericismului din viața socială, în Rusia tendință este exact inversă. Și mai departe apar abordări de genul „lumea înseamnă război”, „noi trecem la ofensivă pentru că ne apărăm”, „noi suntem amenințați, iată de ce acuș mai acaparam ceva și mai intervenim pe undeva”. Este o abordare profund ne-onestă.”
RFERL: Multă lume are tot mai des impresia că Biserica ortodoxă rusă, ortodoxismul în general, este ca un fel de neo-comunism, un fel de PCUS modern – nu greșește, este peste tot, are toate facilitățile - și că în curând denia și liturghia se vor auzi din fiecare gură de canalizare…
Andrei Kuraev: „Totul poate fi, dar totuși aveți în față o dovadă evidentă a faptului că lucrurile nu stau chiar așa. Deocamdată eu încă mai sunt diacon al Bisericii ortodoxe ruse, sunt publicist activ și deocamdată neplăcerile mele cele mai mari țin de faptul că editurile bisericești au refuzat să mă publice sau că nu sunt lăsat să țin prelegeri în fața studenților. Dar țin slujbe în continuare, nu am fost lipsit de statutul de preot. În PCUS așa ceva nu ar fi fost posibil.
Ambiții, da, ambiții în acest sens desigur că există, dorința ca toată lumea să trăiască după cartea pe care biserica o consideră corectă, după regulamentul impus de ea… Astfel de dorințe desigur că există. Dar, iarăși, asta nu ține de păcatele ortodoxiei. Asta ține de faptul că, așa cum spunea Kant, „din lemnul strâmb din care este făcut omul nu se poate meșteri nimic absolut drept”.”
RFERL: Cum comentați declarațiile cu totul ieșite din comun ale Patriarhului Kiril, care a calificat recent drepturile omului drept „erezie globală” și a spus că Dumnezeu a fost izgonit la nivelul întregii planete?
Andrei Kuraev: „Aceste lucruri spuse de mitropolitul Kiril nu au fost decât un trolling obișnuit, o invitație la discuție. Știți cum, eu vă pot respecta drepturile, dar în interiorul meu eu știu că există ceva mult superior drepturilor mele – este vorba despre slujirea mea. Libertatea supremă este libertatea de a acționa cu dăruire - și nu doar apostolul Pavel spune asta, ci și Schopenhauer, și Nietzsche, dar și Vîsoțki, care spunea: „Ieri mi s-a dat libertatea, dar oare ce voi face cu ea?”.
Omul devine cu adevărat om atunci când găsește o cauză căreia să i se dăruiască. Poate fi un copil, pot fi bătrânii, poate fi știința, poate fi sportul, arta, religia, o anumită comunitate de oameni, patria și așa mai departe. Este atunci când găsești o anumită valoare pe care o plasezi mai presus decât propria ta persoană. Cea mai înaltă formulă în axiologie spune că „Sensul vieții îl poate oferi doar ceea ce poate oferi sens morții”. Adică valoarea supremă este ceea pentru ce sunt gata să mor.
Iată de ce, atunci când se vorbește mereu doar despre drepturile omului, asta nu este suficient. Uneori, amenințarea cea mai mare pentru om este însăși omul, o prea joasă opinie despre valoare mea ca om, despre sensul vieții mele. Omul se poate identifica prea ușor cu nivelul unui consumator, care trăiește doar pentru reducerile din magazine, și să se dizolve în trăirile sale cele mai inferioare. Omul se poate reduce pe sine însuși până la nivelul consumului fiziologic – și aceasta este o amenințare pentru umanul din om.
Dacă Patriarhul ar fi formulat astfel, eu aș fi fost de acord cu el. Dar el a spus altfel. De ce a făcut-o? Cred că din cauza faptului că alături stătea reprezentantul președintelui, adică mesajul a fost pentru „urechile regale”. Și nu spun asta pentru că aș avea o părere proastă despre patriarh, ci pentru că am fost referentul fostului patriarh și știu foarte bine cum se întocmesc astfel de discursuri și pentru urechile cui. Există filtre permanente legate de cum va fi perceput mesajul, ce nuanțe vor fi sesizate în textul interviului - și nu doar de publicul larg…”
