Un gol în două meciuri semifinale pare puțin. De fapt, semifinalele Ligii Campionilor au lăsat în urmă mult mai mult. În primul rînd, o mare întrebare: spre ce se îndreaptă fotbalul? Răspunsul a venit de două ori și spune același lucru: spre îngheț tactic absolut.
Mai întîi, Manchester City și Real Madrid s-au blocat reciproc. Două echipe pline de superatacanți care marchează mult și des au făcut un meci sterp. Manchester a încercat ceva în prima repriză, dar s-a îngrijit, în primul rînd, să taie șansa de contre a Realului. Real a jucat mai bine în repriza a doua dar, în lipsa lui Ronaldo, a ratat cîteva ocazii clare. Nu e mult altceva de spus. 0-0 la Manchester promite un meci deschis la Madrid. Real are prima șansă dar Manchester City n-a ieșit din cursă. Vestea bună e că returul de la Madrid trebuie să fie mai degajat. Cineva trebui să riște dacă vrea să ajungă în finală.
A doua semifinală, Atletico-Bayern, a fost un meci, pur și simplu, fioros. Două echipe cu o capacitate fizică fără egal în lume s-au încleștat într-un duel de uzură cum rar s-au văzut. Bayern a pornit cu o formație curioasă. Guardiola i-a lăsat pe bancă pe Ribery și Muller. Cînd Guardiola a decis să îi trimită în teren, după o oră de joc, erau deja prea tîrziu. Ribery și Muller au încercat dar meciul era închis.
Atletico a făcut un meci fenomenal, dacă ăsta e cuvîntul. În regia lui Diego Simeone, Atletico a devenit o mașină de sfărîmat adversari. Atletico joacă un fotbal ultranegativ, încoronat de lovituri mortale. Regula, respectată și în meciul cu Bayern, e o defensivă atroce în ultima treime de teren. Adversarul are cîtă posesie vrea și Bayern a avut un neverosimil 70%. Cu 9 sau 10 jucători retrași, Atletico se apără și izolează purtătorii atacului advers. Atletico aleargă enorm și supune purtătorul mingiei unui presing multiplu care taie căile de construcție. Numărul de recuperări e neobișnuit de mare: dublu sau triplu față de rata normală. Mingiile recuperate sînt imediat trimise pe contre către Griezmann, vîrf izolat, sau fundașii laterali care urcă fulgerător în atac. În meciul cu Bayern, Atletico a înscris un gol de senzație care a plecat tot de la o recuperare. Saul a urcat cu o mingie aparent nepericuloasă pînă în 16 metri, a intrat în slalom printre centralii lui Bayern și a plsat o minge în diagonală, la rădăcina barei. În următoarele 70 de minute, jocul a curs în același fel: Atletico a destrămat și Bayern a reluat fără șanse de reușită. Torres a mai urcat pe o contră și a trimis superb în bară iar Alaba a prins un șut senzațional din 20 de metri, tot în bară. Însă scorul nu putea fi altul. În formula actuală, Atletico e o echipă imposibilă. Atletico își exasperează adversarul, aleargă în regim de maraton, folosește simulări și trageri de timp, ratează foarte puțin și cîștigă, cumva, meciuri din care nu e de reținut mare lucru. În retur, la Munchen, Bayern are o singură șansă: să nu repete risipa din meciul tur. Atletico e deja favorizată de scor și are la îndemînă cartea contrei. Un gol al lui Atletico la Munchen ar putea decide tot. Meciul rămîne deschis, atît cît se poate vorbi de așa ceva în prezența lui Atletico.
Finala Ligii va fi decisă săptămîna viitoare, de meciuri fără favoriți.