În lumea întreagă continuă să fie serbat centenarul nașterii marelui violonist și umanist care a fot Yehudi Menuhin, o personalitate foarte apropiată și de cultura română, grație mentorului său George Enescu. Ar fi fost de așteptat ca aniversarea să fie luată în serios și la București și Chișinău, dar lucrurile nu par să se petreacă așa.
În ajunul unei noi ediții a Concursului „George Enescu”, care, de-a lungul existenței sale, a dat atîția cîștigători deveniți ulterior personalități ilustre, ar fi fost de așteptat ca organizatorii săi și ai Festivalului „George Enescu” să invite pe unii dintre ei într-un concert memorial de gală la București.
Or, o știre postată astăzi pe site-ul săptămînalului „Suplimentul de cultură” afirmă că „Festivalul „George Enescu” marchează astăzi o sută de ani de la nașterea celebrului violonist Yehudi Menuhin prin... patru scrisori inedite adresate participanților la Concursul „George Enescu”. Cam puțin din partea unui mare Festival cu pretenții, al cărui buget se ridică la milioane de euro, într-un sistem cultural muzical suferind, în parte retardat, și evident traumatizat, cum a aratat-o lumii întregi în ultimele săptămîni criza de la Opera Națională din București.
Patru mesaje scrise este cam puțin pentru a-l serba cu demnitate o personalitate de talia lui Yehudi Menuhin, indiferent cît de interesantă este, de exemplu, mărturia fostei secretare a Lordului Menuhin, Eleanor Hope despre existența în vila (nu „cabana” cum traduc festivalierii români!) de la Gstaad, în care locuia din anii 1950, a unui bust al maestrului său, după spusele violonistului: „un geniu, cel mai mare muzician al timpului nostru și omul care a avut cea mai mare influență asupra vieții mele”.
Între timp, nu numai că Festivalul de la Gstaad anunța că îl va serba pe patronul său cu o ediție specială excepțională de concerte, dar cum relata Radioul elvețian în aprilie, grație unei informații primite de la un realizator din anii 1970, Gianni Paggi, au fost redescoperite benzi de magnetofon ale unor concerte crezute a fi fost dispărute. Documentele inedite vor fi accesibile tuturor pe portalele Internet ale Fonotecii naționale elvețiene și ale organizației Memoriav.
Un DVD, intitulat „Yehudi Menuhin. Benzile de la Gstaad de mult pierdute”, este deja disponibil pe piața muzicală, cu un program incluzînd Partitele a 2-a și a 3-a pentru vioară solo și Concertul pentru vioară și orchestră de coarde în la minor de Bach, alături de alte două Concerte, pentru trei, respectiv două viori și orchestră de coarde de Vivaldi.
Pasionant omagiu adus lui Yehudi Menuhin este și setul de șase discuri publicat de compania Sonny sub titlul „Yehudi Menuhin. The Complete American Victor Recordings”/„Înregistrările complete pentru casa americană Victor”, care, din motive de copyright, nu au putut fi incluse în marele set omagial realizat de cineastul Bruno Moinsangeon. Înregistrările, cunoscute, publicate în anii 1990 de casa britanică Biddulph, au fost restaurate cu grijă și sînt introduse de veteranul critic britanic Tully Porter.
Așa cum o amintește acesta, tînărul de numai 12 ani a făcut primele sale înregistrări într-o biserică din Oakland, în California, la 14-15 martie 1928, acompaniat de primul său profesor Louis Persinger. Alte înregistrări pentru compania Victor Talking Machine aveau să urmeze în februarie 1929 într-o biserică dezafectată din Camden, în New Jersey și un an mai tîrziu în sala new-yorkeză Liederkranz. Menuhin avea șansa să înregistreze în fața unui microfon, tehnică introdusă din 1925 și nu a unor pîlnii acustice asemenea celor care l-au precedat.
Pînă la următoarele înregistrări Victor, în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Menuhin avea să devină o celebritate mondială, iar între aceste ultime înregistrări se află prețioase mărturii cu Wanda Landowska, celebra clavecinistă refugiată în Statele Unite și a cărei formidabilă colecție de instrumente avea să fie capturată de naziști și regăsită parțial după încetarea ostilităților. Yehudi Menuhin și Wanda Landowska...
