„Pe prima pagină a ediţiei din luna mai a ziarului migranţilor moldoveni Gazeta Basarabiei, cititorii vor afla despre activitatea comunităţii basarabenilor stabiliţi în Regatul Tărilor de Jos, denumită în mod sugestiv Noroc Olanda. „Comunitatea noastră îşi propune sa perpetueze punctele forte ale culturii noastre prin răspândirea şi promovarea tradiţiilor dincolo de hotarele Republicii Moldova. Un exemplu relevant în acest context este iniţiativa Mărţişorul Călător, în cadrul căreia membrii grupului confecţionează mărţişoare şi le împart locuitorilor Olandei.”, ne relatează Dorina Baltag, iniţiatoare a mai multor proiecte marca Noroc Olanda.
În articolul editorial întitulat „Să nu abandonăm integrarea europeană!”, subsemnatul trage un semnal de alarmă: „În ultimul an şi jumătate conceptul de integrare europeană a Republicii Moldova pare să fi dispărut aproape cu desăvârşire din spaţiul public de la noi. Ba mai mult chiar, asistăm la transformarea integrării europene din „obiectiv major al politicii noastre interne şi externe”, într-o noţiune care este în cel mai bun caz neglijată de către formatorii de opinie.” Potrivit autorului, „integrarea europeană a Republicii Moldova nu ţine de domeniul trecutului. Trebuie să reabilităm bunul său nume, să înţelegem că în Uniunea Europeană bulversările prin care a trecut Republica Moldova în ultima perioadă nu ar fi fost cu putinţă. Prin urmare, doar aprofundarea acestui parcurs pro-european ne poate aduce răspunsuri adecvate la multitudinea de întrebări şi provocări cu care ne confruntăm.”
În pagina doi a Gazetei, cititorii vor găsi un material semnat de Directorul publicaţiei, Olga Coptu, care se referă la cel de-al 3-lea Forum Public „Parteneriat pentru o Moldovă Incluzivă şi Prosperă: Femeile Contează!”. Evenimentul a reunit un grup de femei revenite din migraţie la Leova, Bălţi, Cahul şi alte oraşe şi sate din Republica Moldova, care se confruntă cu o serie de probleme şi provocări în procesul de reintegrare în ţara de origine. Doamnele participante la Forum au hotărât să-şi unească eforturile pentru a se consolida în asociaţii de migranţi reveniţi, astfel încât vocea migranţilor să fie auzită, iar bunele practici replicate în toată ţara.”