Începutul lunii mai, ca de obicei, în Moldova aduce o amorțire a vieții politice, deoarece se intră într-o cunună de sărbători. Și moldoveanul, respectuos cu tradițiile, nu-și permite să le ignore. Anul acesta Paștele a interferat cu sărbătorile comuniste – 1 mai („Ziua solidarității oamenilor muncii”) –, iar Blajinii au mai atenuat zgomotul fanfarelor de 9 mai („Ziua Victoriei”, în accepțiunea lui Stalin). A fost un interval ca un laborator de studiu al mentalităților, când în scenă a intrat poporul cu moravurile lui, altfel spus: Basarabia profundă.
Ca și în alți ani, frapantă a fost nepotrivirea dintre atitudinea pioasă a moldovenilor, pe durata acestor sărbători, și conduita lor nepăsătoare față de semeni din zilele obișnuite. Astfel, în Noaptea de Înviere, mai pe la crăpatul zorilor, vezi lungi procesiuni de oameni care vin acasă de la biserică, cu lampadare în mâini și cozonaci sfințiți. Un tablou impresionant, amplificat și de liniștea dimineții, aceste lumini mobile care dispar în pragul caselor, în scara blocurilor… O săptămână mai târziu, de Blajini, aceeași smerenie și devoțiune ar fi la fel de impresionantă, dacă n-ar depăși limitele decenței. Lumea vine la cimitir cu puhoaie de mașini. Grăbit, strecurându-te cu greu printre autoturisme, multe având numere de înmatriculare străine, ai putea confunda parcările supraaglomerate de la cimitire cu o piață auto, iar spațiile dintre morminte cu un picnic la iarbă verde, în care familiile își etalează opulența culinară și diversitatea pomenilor.
Apelurile unor clerici la sobrietate și reținere de Blajini, când totuși îi pomenim pe cei plecați, se pare că nu sunt auzite… La acest capitol, cred că moldovenii ar putea concura cu succes Mexicul – numai acolo am mai văzut un cult al morților atât de impresionat, aș spune, chiar în dauna celor vii.
Deși nu sunt legate între ele, fastul strident pro-sovietic de 9 mai, Ziua Victoriei asupra fascismului, etalează în Republica Moldova aceeași inadecvare și aceeași lipsă de măsură pe care am constatat-o în cimitire. „Ce logică fracturată, îmi spunea un condrumeț cu care străbăteam traseul Sărăteni - Soroca, să vezi panglici rusești prinse de antene și abțibilduri „colorado” lipite pe luneta unor mașini gonind pe o șosea construită pe banii americanilor!”
La fel de inadecvată a fost și agitația singurului politician rămas activ și ubicuu în această primă săptămână a lunii mai - Igor Dodon. Șeful socialiștilor e în plină campanie electorală și nu-și face scrupule din a manipula grosier. A amenințat că blochează toate intrările în oraș, dacă geniștii americani vor veni la Chișinău, ba chiar a invocat vaticinar spectrul unui război civil, dacă soldații americani, admiși în PMAN de niște guvernanți „trădători”, vor întina memoria poporului-martir sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei: „Ziua de 9 mai este sfântă, nu vom permite nimănui să atenteze la ea!” N-a fost niciun atentat, doar imaginația zvăpăiată a liderului socialist zugrăvind febril dușmanul de clasă – principalul ingredient al retoricii sale electorale.
Despre această tactică periculoasă a socialiștilor vorbea recent și Maia Sandu în cadrul unui interviu televizat. Dodon vrea să câștige puncte electorale mizând pe un procedeu pe cât de facil și primitiv, pe atât de imoral: adâncește dezbinarea, ura, fobiile din societatea moldovenească, observa liderul PAS. Noi nu putem urma aceeași cale, oricât de anevoios ne va fi drumul. Pentru că ne interesează destinul de mâine al Republicii Moldova. Trebuie să găsim mesaje, abordări prin care să ni-i apropiem pe concetățenii noștri de alte etnii, nu să ni-i facem ostili.
Și într-adevăr, ca să dezvoltăm ideea, șeful PSRM interpretează conștient o partitură falsă. Nu poate pretinde că nu a auzit despre contribuția esențială a aliaților occidentali la victoria asupra Germania naziste: știe, cu siguranță, despre debarcarea în Normandia, despre eliberarea Italiei de către trupele britanice și americane, despre bătălia pentru Grecia și luptele din nordul Africii, a auzit despre rezistența antinazistă din Franța, despre eroismul escadrilei poloneze care a apărat cerul Angliei de „Messerele” germane, despre eroica insurecție de la Varșovia, din 1944, când trupele sovietice, aflate pe celălalt mal al Vistulei, au privit ca la spectacol, fără să intervină, cum naziștii îi masacrau pe polonezi. Va fi auzit Igor Dodon și despre ajutoarele enorme acordate de americani Uniunii Sovietice pe întreaga durată a războiului – de la bocanci și conserve, până la Jeep-uri și piese de artilerie…
După cum, la fel, liderul socialist ar trebui să știe – și aici e un moment mai delicat pentru demagogia sa patriotardă – despre criminalul Pact sovieto-german de la 23 august 1939, prin care cele două regimuri totalitare au sfâșiat Europa, începând cu Polonia. Adepții exclusivismului sovietic oare cum califică sutele de mii de victime ale celor doi ani de război, purtat în Europa de URSS, înainte de a fi fost atacată de Hitler, fostul său aliat? Jertfa celor care au murit în carnagiile provocate de Armata Roșie – finlandezi, polonezi, baltici, români ș.a. – nu este pomenită de propaganda rusă pe care socialiștii o preiau și o răspândesc în Moldova, cu acordul tacit al unor „făcători de jocuri și scheme” de la guvernare.
Selectarea, decuparea din istorie a momentelor convenabile, pentru a-ți susține niște scopuri politice în prezent, reprezintă o faptă reprobabilă pentru un lider de partid care pretinde să conducă mase de oameni. Un om politic adevărat, având o „materie primă” atât de complicată și contradictorie, cum a fost cel de-Al Doilea Război Mondial, în care basarabenii au fost obligați de împrejurări să lupte în tabere diferite, dacă își dorește binele public, reconcilierea națională și vindecarea rănilor trecutului, își va construi un discurs ponderat, atent la nuanțe, va avea grijă să nu lezeze memoria nici uneia dintre părți. Or, șeful PSRM procedează exact invers: preferă confruntarea, îngroșarea culorilor, comite vinovate omisiuni. Am vrea să sperăm că cetățenii noștri, inclusiv alegătorii socialiștilor și ai altor formațiuni pro-ruse, sunt mai înțelepți decât liderii lor. Republica Moldova, în situația în care se află, numai de conflicte interetnice nu are nevoie...
Până când vom ajunge să marcăm, așa cum se cuvine, și Ziua Europei (o sărbătoare „exilată” mereu către mijlocul lunii, pentru a nu-i supăra pe veteranii de război sovietici și pe politicienii care le cântă în strună), în Republica Moldova rămâne în umbră și evenimentul de la 10 Mai – Ziua Coroanei Române, care în acest an consemnează o aniversare: 150 de ani de la instituirea Regatului României. Mulți dintre noi, oameni de o anumită vârstă, i-am ascultat în copilărie pe buneii noștri cântându-ne, transfigurați de emoție, imnul „Trăiască Regele!”. E și aceasta o pagină a trecutului de care trebuie să ne aducem aminte cu respect. Măcar pentru faptul că istoria noastră națională e mai mare și mai bogată decât „Cursul scurt de istorie al Partidului Comunist (bolșevic) al URSS”, redactat de Stalin.
