Istoria sistemelor antibalistice americane începe imediat după Al Doilea Război Mondial, cu Proiectul Nike propus de Bell Laboratories în 1945. Primul sistem operaţional, Nike Ajax, devine funcţional în 1953, dar cel mai performant sistem a fost Nike Zeus.
Au mai urmat în anii 1960 şi alte proiecte americane (Sentinel, Safeguard) însă principiile unui sistem defensiv antibalistic ca acela de la Deveselu pentru interceptarea rachetelor cu rază medie şi lungă de acţiune a fost conceput de Statele Unite pe la mijlocul anilor 1980, în cadrul programului Strategic Defense Initiative lansat de preşedintele Ronald Reagan.
Abia la începutul anilor 2000 testele balistice de interceptare şi anihilare a rachetelor au început să obţină rezultate încurajatoare.
În 2007, la trei ani de la aderarea României la NATO, preşedintele american de-atunci, George W. Bush, anunţa oficial intenţia de a stabili o bază de lansare a rachetelor de interceptare în Polonia şi un radar în Republica Cehă ca parte a sistemului de apărare american care activează deja în California şi Alaska.
Succesorul lui Bush, Barack Obama a anulat în 2009 acest plan, în favoarea unei strategii de apărare de pe portavioane care ar fi contracarat mai uşor rachetele iraniene. Înfiinţarea bazelor terestre a fost amânată pe mai târziu.
Ceva mai târziu, Statele Unite s-au oferit să trimită nave echipate cu rachete defensive pentru a proteja trupele NATO de rachete balistice cu o rază de acţiune de până la 3000 de kilometri. Ulterior, NATO a anunţat la o reuniune care avea loc la Chicago că poate asigura protecţia sudului european de atacuri balistice limitate şi că plănuia să extindă sistemul de apărare din Groenlanda până în insulele Azore.
A fost anunţul care a umplut paharul: Rusia a întrerupt în 2013 negocierile cu NATO pe tema scutului antirachetă invocând faptul că nu a reuşit să facă alianţa nord-atlantică să promită că va limita aria de acoperire a interceptorilor balistici defensivi.
Finalizarea construcţiei bazei de la Deveselu, în 2015, a redeclanşat la Moscova războiul de vorbe, în prima linie fiind de astă dată nu doar politicienii, ci şi generalii ruşi.
